Actualitate

Mesajul președintelui PNL Bistrița-Năsăud la 145 de ani de la înființarea partidului

La împlinirea a 145 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, a transmis un mesaj membrilor, susținătorilor și simpatizanților partidului.

”145 de ani pentru Partidul Național Liberal!

O bornă istorică ce cuprinde marile evenimente care ne-au definit și structurat ca națiune: independenţa de stat (1877), statutul de regat (1881), crearea României Mari (1918), prima Constituţie modernă (1923), relansarea după marea criză economică din perioada interbelică (1929–1933), aderarea la Uniunea Europeană (2007).

Astăzi, guvernul liberal ține piept unei crize pandemice, cu toate dificultățile pe care le presupune, dar, nu în ultimul rînd, are în vedere și păstrarea unei identități românești insolubile.

La mulți ani nouă, tuturor, celor care simțim liberalismul și libertatea prin noi înșine!”, a scris Ioan Turc pe Facebook.

https://www.facebook.com/ioan.turc.33/posts/943046482832590

PNL a transmis un mesaj în ziua în care împlinește 145 de ani. 

”Astăzi, Partidul Naţional Liberal ȋmplineşte venerabila vârstă de 145 de ani. Din 1875 ne aflăm în slujba românilor şi de istoria noastră se leagă unele dintre cele mai importante momente din istoria modernă a României: obținerea independenței de stat, ridicarea României la rang de regat, Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari, adoptarea Constituției din 1923 sau relansarea economică după criza din 1929–1933.

Am condus ţara ȋn cele mai grele momente şi am obţinut cele mai mari rezultate, aşa că putem spune, fără să greşim, că liberalismul este fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.

Partidul Național Liberal a fost oficial fondat la data de 24 mai 1875, atunci când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Ion Ghica, C.A. Rosetti, au pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne.

În 1877, în timpul guvernării liberale, România și-a proclamat independența. După dobândirea independenței, guvernul condus de Ion C. Brătianu a pus bazele României moderne, asigurând o nouă Constituție dar și dezvoltarea economiei și a infrastructurii.

La 9 mai 1877, ȋn faţa Adunării Deputaţilor, mare liberal Mihail Kogălniceanu declara: „În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare. Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă.”

În 1918, la finele Primului Război Mondial, România și-a împlinit obiectivul național al Marii Uniri, în timp ce la putere se afla tot un cabinet liberal. Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au reunit cu România. Ion I.C. Brătianu, președintele PNL și premierul României, a condus atât negocierile pentru intrarea României în război, cât și delegația României la tratativele de pace de la Paris.

Cu aceste cuvinte a ȋntâmpinat Ion I.C. Brătianu delegația fruntașilor transilvăneni veniți la București să-i prezinte suveranului actul unirii: „Vă așteptam de o mie de ani și ați venit ca să nu ne mai despărțim niciodată. Sunt în viața unui neam clipe de fericire atât de mari încât ele răscumpără veacuri întregi de suferință. Bucuria noastră nu este bucuria unei singure generații. Ea este sfânta tresărire de bucurie a întregului popor român, care de sute și sute de ani a îndurat suferințele cele mai crude, fără să-și piardă credința neclintită în sosirea acelei zile care ne unește astăzi și care trebuia să vină, nu putea să nu vină.”

Perioada interbelică a fost una prolifică pentru România și pentru liberali, care au promovat o nouă Constituție, printre cele mai avansate din Europa acelor vremuri, reforma agrară, organizarea administrativă unitară, o nouă legislație electorală. În perioada guvernărilor PNL, România a avut una din cele mai mari creșteri economice din lume (aproximativ 5.5%/an) și înregistra excedent bugetar.

După cel de-al Doilea Război Mondial regimul comunist a dizolvat partidele politice democratice, inclusiv PNL, care și-a încetat activitatea în noiembrie 1947. Mulți dintre fruntașii liberali au murit în închisorile comuniste, plătind cu viața credința în principiile democratice și valorile liberale.

În primele zile ale anului 1990, PNL s-a reînregistrat ca partid politic și a început o nouă etapă din existența sa politică.

În timpul guvernării PNL dintre 2004 și 2008, România a atins un nivel de dezvoltare economică fără precedent, sub impulsul unor politici liberale, precum reducerea fiscalității şi încurajarea inițiativei private și a investițiilor.

În 16 noiembrie 2014, Klaus Iohannis a fost ales președinte al României, devenind primul președinte liberal din istoria țării. În primul său mandat, Klaus Iohannis a blocat abuzurile PSD și a reuşit să păstreze direcția euro-atlantică a României.

În 5 noiembrie 2019, Ludovic Orban a devenit premierul României şi pentru prima dată ȋn istorie, Partidul Naţional Liberal a reuşit să dețină atât postul de președinte cât și pe cel de prim-ministru.

Astăzi, 24 mai 2020, ȋntr-o nouă perioadă de cumpănă, ȋn plină criză sanitară şi economică la nivel mondial şi cu o majoritate parlamentară ostilă, Partidul Naţional Liberal conduce ţara obţinând rezultate la care România cu greu putea spera la ȋnceputul pandemiei.

România a depăşit vârful pandemiei fără ca sistemul medical să cedeze, fără a avea pierderile de vieţi omeneşti ȋnregistrate de state precum Marea Britanie, Italia, Spania sau Belgia, iar din punct de vedere economic, ȋn vreme ce economiile celorlalte state s-au prăbuşit, ţara noastră a avut cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană ȋn primul trimestru al anului 2020.” scrie PNL pe Facebook. 

https://www.facebook.com/pnl.ro/posts/3202368163148532
Etichete

16 comentarii

  • Mesajul e clar:
    fina trebuie sa fie șefa de la casa de sănătate . Ca doar asa se face “lucrul bine făcut “ …
    Votați PNL, o sa aveti multe lucruri bine făcute, gen Operațiunea Sparanghelul!

    • Mesajul e si mai clar:
      Doar finii si afinii lui Radu Moldovan pot ocupa vreo functie in acest judet.
      Si fratele lui poate sa ii devina director in subordinea CJ.
      Daca cineva care a condus o institutie deconcentrata nu mai poate fi nimic, doar fiindca are si nasi de cununie, atunci traiasca PE-SE-DE, ca numai asta haliti toata ziua.
      Pardon, era sa uit de operatiunea BITUM PANSAT!

    • Nelutule, mai ai cateva luni de zile si o sa te intorci la Aquabis.
      Dar nu director, stai linistit, stii tu pe ce functie, ca doar ai mai lucrat tu pe acolo inainte de a te inscrie la facultate la Nasaud.
      Postul de director e ocupat.
      La primarie nu ai nici o sansa, nu crede nimeni in tine din orasul asta, chiar nici colegii tai de partid la care le-ai infipt cutite in spate. La asta esti profesor.
      Pe modelul aplicat de tine la Casa de Asigurari de Sanatate, vei ajunge iar sofer pe multicar- doctor in filizofie politica. PNL-ul a luat-o la vale rau!
      Nu te mai iarta de data asta Radu Moldovan, dupa cum il stim.

    • Hehe, facultatea din Nasaud mai bine i-o pui in carca silvicultorului Niculae, acest Dancila al Bistritei.
      Turc e licentiat in Drept la Bucuresti si cu doctoratul la Cluj, indiferent daca o fi condus vreodata un Multicar sau un Maserati.
      Ti se pare ca s-a temut vreodata de chelnerul caruia ii lasase bacsisuri la Flora?
      De-aia ala nici nu deschide gura in fata lui, e multumit si-acuma cat i-a lasat pe langa nota de plata.
      Vorba aia, ca de la un absolvent de universitate la un om cu liceu. Lux.

    • Liberalul bugetar care se lauda intr-una cu scolile lui facute la 30 si ceva de ani, a fost coleg cu mine la Nasaud la Drept. Dupa ce s-a desfintat scoala s-a mutat la Bucuresti, dar tot la o universitate privata. Cu doctoratele i-am vazut pe multi cum au facut. Lasa-ne Nelule nu mai poza atat in telectual ca nu-i musai.

    • Hai cu dovezi, nu cu palavre, mincinosule! Proba veritatii! Asa as putea sa zic si eu ca am facut scoala profesionala cu Ciolacu, doar ca sa denigrez.
      Iar Universitatea Bucuresti nu e particulara, cum o fi fost aia din Nasaud la care te lauzi ca ai frecventat.
      Pe Turc nu l-au prins functiile fara scoala, ca pe Niculae sau Radu Moldovan, asa ca dezinformeaza la alta masa!

  • Felicitari domnule Turc! Avem incredere in dumneavoastra, in tot ce faceti, sa nu lasati bistritenii pe mana PSDistrilor, au stat destul la primarie, ne-am saturat de ei, de promisiuni, de struti, wonderland pe hartie, partie functionala 2 sapt pe an, strazi peticite si promisiuni cu dmiumu….aa si de pilele din institutii

  • Merita de amintit pt. cei care iubesc istoria ce rol a avut marele partid LIBERAL in momente cheie din viata Romaniei. Doresc amicilor nostri din PNL . B-N sa aiba parte de multa sanatate si realizari in plan personal si politic .

  • si tot azi se implinesc 8 ani de cand finii si finutele lui Radu Moldovan ocupa toate posturile cheie din acest judet.
    se face anul indata de cand fratele Macarie e numit directoras in subordinea lui.
    poate tii si socoteala cat a trecut de cand Doina Sigmirean conducea o institutie de stat fara sa fi fost fina nimanui.
    daca si-a largit portofoliul de nasi, asta o descalifica in vreun fel?
    femeia poseda abilitati, nu ca aia pe care o inlocuieste, ce picase concursul pe post, dar tot pe post ramasese.

  • Nu te mai chinui sa minți. Turc e acolo printr-un concurs asemeni celui dat de fina sa pe care a pus-o la casa de sănătate :)))))))))
    Ah, era sa uit : si testarea de covid a făcut-o sărind peste rând , tot prin concurs :)))))))

  • Valabil si astazi: „„Datoria ta de guvern patriot și liberal este de a nu-ți face din prejudiții un mijloc de guvernare, a nu linguși ignoranța, a nu ațîța patimile; datoria ta este să cauți a potoli urele, ca concordia să devie drapelul întăririi naționale. Înlăturarea și persecuțiunea talentului și a științei, chemarea la onoruri și la considerațiune a ignoranței și a prejudițiilor pot uneori să ducă pe un guvern a se bucura cîtva timp de o popularitate aparentă și trecătoare, dar vine mai curînd sau mai tîrziu o zi cînd va fi tras la mare răspundere și judecat cu asprime de istorie, pentru toate nenorocirile în cari ar arunca țara prin asemenea procedări.”
    (Din: https://humanitas.ro/assets/pdf/Ion-Ghica_Scrisori-catre-V-Alecsandri.pdf)
    LA MULTI ANI PNL!

  • Partidul Național Liberal (PNL) este unul din principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară. A fost înființat sub acest nume la 24 mai 1875. Din cele 87 de guverne ale României, 30 au fost conduse de premieri liberali. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.[12]-Wikipedia.

    de var vedea Bratieni!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui a Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS