Într-o perioadă în care hainele tradiționale sunt ținute în lada de zestre, ca piese de muzeu, Albin și Floarea Pantea din Șieuț continuă să coasă, să croiască și să recondiționeze cojoace și pieptare. El a deprins meșteșugul în 1977, după doi ani de ucenicie la un cojocar bătrân din sat, iar ea îl ajută să le decoreze întrucât e pricepută la cusut, țesut și brodat.
La întrunirea meșterilor populari, organizată de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, printre obiectele care au atras toate privirile s-au numărat cojoacele și pieptarele tradiționale lucrate de Albin și Floarea Pantea, din comuna Șieuț, piese migălos realizate, împodobite cu flori, șire și motive decorative, unele păstrate de zeci de ani și recondiționate, altele lucrate de la zero, după priceperea și îndemânarea celor doi soți.
”Lucrăm haine de piele. Pieptare, cojoace, ce e nevoie să facem. Și de sărbătoare, și de purtat, și de toate felurile. Cu flori, cu șire, cu tot ce e nevoie”, spune Albin Pantea, care practică această meserie încă din anul 1977.
O meserie învățată prin ani de ucenicie
În urmă cu aproape cinci decenii, Alib Pantea a avut șansa să învețe meseria de la un meșter bătrân, Ion Puiu.
”Am fost doi ani ucenic la un meseriaș bătrân de la noi din sat. Puiu Ion l-a chemat. Puiu Ion a murit acum aproape 20 de ani. Și la el am învățat, am făcut doi ani de ucenicie. Am învățat tăbăcitul pieilor, prelucratul, tot, tot, tot, până la haina de pe spate”, povestește meșterul.
După cei doi ani de ucenicie, a început să lucreze pe cont propriu. Nu a fost întotdeauna ușor, dar a rezistat și a continuat să practice meseria: ”Bineînțeles, au trecut doi ani. Am venit acasă. A fost greu o vreme, dar, am rezistat.”
Cojocarii erau foarte căutați fiindcă hainele nu se găseau atât de ușor, iar oamenii erau obligați să își confecționeze singuri îmbrăcămintea. ”Atunci se îmbrăcau cu ce făceau în casă: din ac și din ață, din război de țesut, din tot ce se producea în casă. Toate hainele erau făcute în casă. Nu prea era atunci să cumperi haine.”
Astăzi, lucrurile s-au schimbat, însă meșterul nu se plânge ”e bine și acum, să fim sănătoși.”
Floarea Pantea coase de la 10 ani
Meșterul nu ar putea face cojoace atât de frumoase dacă nu l-ar ajuta Floarea, soția lui, care a început cu lucrul de mână încă din copilărie: ”Am cusut de mică, și am țesut, și am brodat. Am făcut lucrul casei de când eram micuță, de la 10 ani am început. Și pe urmă m-am căsătorit cu Albin și l-am ajutat în meseria asta din anul 1980”, povestește Floarea.
La început, a lucrat diferite piese vestimentare din velur, unele cusute cu mătase, altele decorate cu modele. Ulterior, a trecut la hainele de piele. ”După aia am început cu haine de piele, cu căptușeală neagră, cum se purtau: hanorace, veste, sacouri și altele. Și acum, mai nou, facem din astea albe, tradiționale, recondiționate.”
La un cojoc cu sute de motive decorative se lucrează o lună
Să faci un cojoc tradițional nu este deloc o treabă ușoară. Pentru o piesă bogat ornamentată, cu sute de modele, Albin și Floarea Pantea muncesc aproximativ trei săptămâni sau chiar o lună.
Totul începe cu pregătirea materialelor și a pielii. Ornamentele sunt aplicate și cusute cu mătase, iar dacă modelele sunt complicate, cei doi soți apelează și la alte femei pricepute la cusut.
Albin se ocupă de tăbăcitul și prelucrarea pieilor, de croit și de confecționarea hainelor. Pentru ca acestea să reziste în timp, folosește și anumite procedee de tratare a pielii, cum ar fi tratarea piei cu crom. ”Le lucrăm în crom, ca să reziste un pic și la uzură, și la apă, și să fie și frumoase”
Muncă multă, câștig puțin
Deși sunt obiecte migălos lucrate, prețul lor nu reflectă întotdeauna timpul și efortul investite. Un pieptar sau un cojoc poate ajunge la aproximativ 300 de lei, o sumă pe care meșterul o consideră prea mică pentru munca depusă.
”Cum e unul ca acesta, e cam 3 milioane”, explică Albin, precizând că este vorba despre 300 de lei.
Întrebat dacă nu este prea puțin pentru atâta muncă, răspunde cu o sinceritate dezarmantă: ”Da, ce să facem? Nu e plătită munca asta, dar nu avem ce face.”
În prezent, comenzile vin mai ales de la persoane care au nevoie de asemenea piese pentru spectacole, dansuri și evenimente populare.
Cei doi soți lucrează în special la comandă, ”că așa, să le facem numai de vânzare, nu prea că nu găsești clientul”.
Șieuț, o comună unde tradițiile sunt încă vii
La Șieuț însă tradițiile sunt păstrate și azi și datorită Ansamblului ”Ciobănașul”, care există de foarte mulți ani și prin care au trecut patru generații de dansatori, iar toți au avut și au nevoie de costume tradiționale și cojoace.
Apoi, în fiecare an se organizează un joc al satului, în luna ianuarie, de Sfântul Grigore, Vasile și Ioan. ”Încă se îmbracă lumea. Și e un joc autentic și frumos. La noi s-a păstrat autenticitatea. Și cu cămăși, și cu cătrințe.”
Numai din meșteșug nu se poate trăi
Albin Pantea are 65 de ani și, înainte de pensionare, a muncit mult și în agricultură. De aproximativ șapte-opt ani, de când s-a pensionat, se ocupă mai mult de meseria învățată în tinerețe. Soția sa a fost nevoită să plece în Austria, unde lucrează în îngrijirea persoanelor vârstnice. Chiar și departe de casă, Floarea nu a renunțat la meșteșug.
”Nevasta mea mai pleacă prin Austria, la îngrijit bătrâni. Dar ea știe să lucreze aproape mai bine ca mine, că a învățat de la mine, dar deja mă depășește“, mai spune el.
Nici procurarea materialelor nu este întotdeauna simplă: ”Piei mai găsim. Mai cresc oamenii oi”, spune meșterul, dar adaugă cu amărăciune: ”Cresc, dar nu sunt plătite nici pieile, nu sunt plătite nici oile. E așa cum e. O sărăcie… ”
Cojoacele din lână de oaie păstrează căldura corpului și protejează eficient împotriva temperaturilor scăzute și a vântului. Lâna de oaie este recunoscută pentru capacitatea sa de a menține o temperatură plăcută, dar și pentru faptul că permite pielii să respire.
Cojoacele reprezintă și o parte importantă a tradiției populare românești. Purtate de generații întregi, acestea îmbină rezistența, funcționalitatea și frumusețea portului tradițional.
Adaugă comentariu