”Fiindcă ne aflăm în Săptămâna Mare, o delegaţie a pompierilor militari din cadrul ISU a făcut o vizită la Căminul de bătrâni din Bistriţa. Prin gestul nostru am încercat să fim aproape de persoanele asistate în această instituţie de ocrotire socială şi le-am adus un miel pentru masa de Paşte. În fiecare an, înainte de marile sărbători, vrem să fim alături de ei. Am încercat să le facem o mică bucurie celor cazaţi aici. Vârstnicii s-au bucurat de vizita noastră şi ne-au mulţumit. Pentru noi a fost impresionant faptul că ne-au mărturisit că urmăresc activitatea noastră şi sunt mândri de modul în care ne îndeplinim misiunile”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa, plt. Marius Rus.
La Căminul pentru persoane vârstnice din Bistriţa se află în îngrijire 31 de bătrâni.
Tot marţi, prin intermediul Serviciului Cabinet din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, poliţiştii au adus un strop de bucurie bătrânilor internaţi în căminul din Bistriţa.
Poliţiştii au oferit cadouri în valoare de 1.300 de lei, jocuri de masă, cozonaci şi bani, cu speranţa că le vor face sărbătorile mai frumoase.
”Săptămâna Patimilor ne îndeamnă mai mult ca oricând la fapte bune, fiind un bun prilej pentru poliţişti să-şi arate solidaritatea faţă de cei în nevoie”, se arată într-un comunicat al IPJ.
Adaugă comentariu