Social

Mitropolitul Andrei a resfințit biserica din Florești

ACTUALIZARE IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a resfințit biserica cu hramul ”Sfânta Treime” din Florești, comuna Nimigea, unde preot paroh este Ioan Creța.

La finalul slujbei oficiate în Duminica Sfinților Români, preotul Ioan Creța a fost ridicat la rangul de iconom, iar membrii consilului parohial au fost distinși cu diplomă de aleasă cinstire pentru implicarea în lucrările de reabilitare a bisericii. Sărbătoarea a fost întregită de prezența unor interpreți de muzică populară care au interpretat pricesne.

”Poporul nostru nu a fost lipsit de sfinți”, a fost subiectul cuvântului de învățătură rostit de ÎPS Andrei, potrivit Radio Renașterea: ”Neamul românesc nu e lipsit de sfinți. Și nu afirm eu acest lucru, ci l-a afirmat mitropolitul Dosoftei, care zicea: Dumnezeu, nici un neam din rodul omenesc pe pământ nu-l lasă năparnic de darul sfinției Sale, ci peste tot a atins mila Sa și a deschis tuturor ușa despășeniei, de pocăință, de îndreptare, de sfințire a vieții. Iar această ușă a deschis-o și neamului nostru românesc”.

Biserica din Floreşti a fost construită în 1866, iar în ultimii ani a fost reabilitată total, cu sprijinul Primăriei Nimigea şi al credincioşilor din localitate.

Lăcașul de cult a fost sfințit cu hramul actual în 5 mai 1869, fiind reparat în anii 1938, 1954 și 1967.

Biserica a fost resfințită în 27 octombrie 1974, după ce ce a fost refăcut acoperișul și au avut loc renovări interioare și exterioare.

Între anii 1989 și 1991 s-a realizat pictura în tehnica frescă, autor pictorul Mihai Gabur din Piatra Neamț, fiind făcut și un nou iconostas, sculptat în lemn de tei de către Ivan Radu din Bistrița.

Aici istoricul bisericii din Florești.

1 ips andrei resfintire floresti 2 ips andrei resfintire floresti 3 ips andrei resfintire floresti 4 ips andrei resfintire floresti

Foto: Radio Renașterea

5 comentarii

    • Fireste ca a fost furata. La recensământul din 1910 populația satului Nimigea de Sus era de 516 locuitori, dintre care 430 Greco-catolici, iar 86 iudaici. Nici urma de ortodocsi. Ei au aparut odata cu comunistii si securistii si prospera in continuare sub conducerea securista a mitropoliei infiintata special in scopul anihilarii greco-catolicilor si continuarii genocidului cultural si religios inceput in 1948.

  • Si tu esti un securist originar din sudul tarii trimis aici in misiune. Cu creierii tai spalati de propaganda ortodox-securista nu vei putea niciodata sa pricepi ca la sosirea in Transilvania a generalului Bukow Biserica Greco-catolica era singura biserica a romanilor din Ardeal de 62 de ani, prin vointa liber exprimata a conducatorilor legitimi ai acesteia. Din 1948 cand securisti ca tine au interzis Biserica Greco-catolica si pana in 1989 au trecut doar 41 de ani asta ca sa ai niste repere. La venirea lui Bukow a carui misiune era organizarea regimentelor graniceresti biserica Greco catolica era la al patrulea episcop intre care, pentru Inocentie Micu_Klein care in anul 1737 a mutat sediul episcopal la Blaj, unde a ridicat Catedrala „Sfânta Treime” și mănăstirea cu același hram. Inocentie Micu-Klein Este considerat întemeietorul gândirii politice românești modern. Dupa el in anul 1754 episcopul Petru Pavel Aron a deschis la Blaj prima școală elementară cu predare în limba română din toate timpurile. În continuare, a întemeiat 53 de școli românești. Lumina romanilor a fost adusa de Biserica Unita in timp ce voi propagati mai departe intunericul, minciuna, hotia si ura. Nu sunteti in stare sa numiti o singura biserica sau manastire ortodoxa din judet distrusa sau data catolicilor. Pentru ca nu au existat. Toate bisericile din judet au fost construite de Greco-catolici. Voi trebuie insa sa mintiti in continuare ca sa va puteti impartasi in bisericile furate fiind in felul acesta sustinatorii mafiei securiste care conduce si mulge in continuare tara. Toti crestinii de buna credinta ar fi revenit fara problem si cu bucurie la Biserica Unita, cea mai veche si singura institutie romaneasca careia nu ii pot fi aduse niciun fel de reprosuri, daca mafia securista nu ar fi tinut cu dintii de proprietatile furate ca nu cumva sa piarda controlul si posibilitatea de manipulare asupra poporului. Securistule!

    • Usurel, mai, Gabita, mai usurel… Calmeaza-te ca e canicula si o sa patesti ceva! Ii faci pe altii securisti, dar discursul tau este leit securistic. Exprima-te cu calm si echilibrat, ca asa aprinsi putem vorbi toti, dar cui foloseste? Daca vrei sa vorbesti despre ortodoxie si catolicism lasa comunismul, imperialismul sau securismul la o parte. Daca vrei sa le amesteci, treaba ta, dar vei improsca confuzii si afirmatii fara rost. Esti de acord ca greco-catolicii sunt doar de la 1701 in Transilvania, nu? Si atunci, te intreb: mai, inainte de anul asta ce erau romanii de aici? Turci, tatari, budisti sau animisti? Si daca la 1762 catolicismul era singura religie a romanilor de aici, ce a avut Bukow cu manastirile ortodoxe (doar ortodoxe) si ce rezultate a avut recenzamantul facut de el dupa bombardamente? Aici nu-ti spun… Te las pe tine sa cercetezi, daca vrei adevarul… Daca nu vrei adevarul, spune ca romanii erau in proportie de 99,99 % catolici si incheiem discutia… Pune mana pe carte, mai baiete si nu mai debita prostiile de mai sus ca se strica site-ul asta si virusezi netu` de-a binelea… De ce nu trec romanii inapoi la uniatie daca e atat de minunata si superba credinta greco-catolica? Cine-i opreste, frate? De ce nu-i convingeti de marea bucurie din Biserica unita? Si mai ales de ce nu sarbatoriti Pastile cu catolicii din lumea intreaga si sarbatoriti alaturi de securistii si inapoiatii ortodocsi, care sug sangele poporului roman dintotdeauna? Si de ce mai savarsiti ritualurile medievale ortodoxe, cu odajdii complicate si texte depasite, daca la voi a asa de minunat? Ori va lipseste un Bukow contemporan?
      Mai, baiete, nu am nimic cu greco-catolicii… Sunt de acord ca erau majoritari si au avut toate bisericile de aici… Nu contest ca au ridicat cultural pe romanii din Ardeal… E adevarat ca noi ardelenii suntem altfel si datorita uniatiei… Dar, fratica, sunt satul de cliseele cu ortodocsii securisti si cu ortodocsii care au furat bisericile… Bisericile au fost catolice atunci cand comunitatile erau catolice! Dar acum comunitatile nu mai sunt catolice (nu pentru ca cineva le tine cu forta ortodoxe, ci pentru ca ele nu mai vreau sa fie catolice in mod liber), asa ca bisericile sunt tot ale lor. Ar trebui sa stii mai multe despre Ortodoxie, mai ales ca greco-catolicii si-au asumat traditia ortodoxa rasariteana si nu pe cea catolica apuseana. Mai citeste cu calm cate ceva pe tema asta si apoi mai vorbim, daca vrei!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui JIREGAN Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS