Actualitate

Mobilizare generală în 9 mai: ”Fii demn de Europa! Implică-te!”

Prin ordin al prefectului s-a hotărât ca ziua de 9 mai, Ziua Europei, să fie dedicată unei ample acţiuni de curăţare a cursurilor de apă, a albiilor şi a malurilor acestora. Astfel, sub sloganul „Fii demn de Europa! Implică-te!”, angajaţi ai instituţiilor publice şi primăriilor din judeţ vor participa la activităţi de ecologizare.

Pentru organizarea în bune condiţii a acestui eveniment, prefectul Ioan Ţintean şi preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, au avut o întrevedere cu principalii operatori de salubritate din judeţ în vederea asigurării transportului la groapa de gunoi de la Tărpiu a deşeurilor rezultate în urma activităţilor de igienizare din întreg judeţul.

”Pe această cale, prefectul judeţului doreşte să le adeseze acestora mulţumirile sale pentru faptul că au răspuns afirmativ apelului său, alăturându-se campaniei noastre. De asemenea, prefectul Ioan Ţintean îşi exprimă mulţumirile faţă de primarii şi cetăţenii acelor comunităţi locale care au înteles importanţa acestui demers, finalizând, deja, curăţenia generală de primăvară”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Prin acest eveniment se doreşte tragerea unui semnal de alarmă privind poluarea, dar şi oferirea unui exemplu de voluntariat, în vederea educării şi conştientizării populaţiei în acest sens: ”Pe lângă pericolul de a provoca dezatre naturale, deşeurile ce zac pe albiile râurilor creează o imagine dezolantă, chiar primitivă, din cauza căreia suntem acuzaţi de multe ori şi pe bună dreptate, de neglijenţă şi lacune grave în ceea ce priveşte educaţia. Doar implicându-ne, fiecare dintre noi, ne vom putea bucura de beneficiile unui mediu înconjurător sănătos şi prietenos”.

2 comentarii

  • Iniţiativa este mai mult decât binevenită. Subscriu întrebării d-lui Sorin: cum îi „potcovim” pe cei ce produc acest fenomen ruşinos.
    Cred că acţiunea ar trebui să se denumească ” Europa, sunt demn de tine”!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS