Actualitate

Moldovan amenință cu sancțiuni PSD-iștii care se bat cu liberalii ca să câștige PDL

Președintele filialei Bistrița-Năsăud a PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, a declarat, vineri, că îi va sancționa aspru pe social-democrații cei care vor depune liste separate de candidați și nu împreună cu PNL dacă în comunitățile respective va câștiga PDL.

„Eu nu pot cere partenerilor mei de la PNL și PC să nu-și dezvolte organizațiile. Chiar mă bucur că o fac. O să arbitrăm zonele în care nu există înțelegere și acolo unde chiar nu se poate face listă comună fiecare vor candida pe liste separate cu o condiție: dacă-i prind că, în zonele în care e primar PDL, ei sunt atât de șmecheri încât să candideze pe liste separate să-l facă pe cel de la PDL primar, o să aibă probleme mari cei de la PSD, că despre alții nu-mi permit să vorbesc. Vom face analize și vom da sancțiuni. Pe mine mă interesează să găsească soluții și să câștige primăriile. Dacă unul de la PSD e mai căpos și depune listă separată de PNL sau PC ca să se împartă în trei voturile și să câștige cel de la PDL, acela va avea o problemă”, a spus Moldovan.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.