Actualitate

Cruce pe Vârful Țibleş. Monumentul construit la peste 1.800 de metri, sfinţit de PS Vasile Someşanul

PS Vasile Someşanul a sfinţit un monument de cinci metri în formă de cruce, ridicat pe Vârful Țibleş, la altitudinea de 1.839 de metri, la graniţa dintre judeţele Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. Monumentul a fost realizat ca ”semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările”.

1 monument varf tiblesMonumentul, înalt de 5 metri şi sub formă de cruce, a fost realizat ”în semn de mulţumire adusă lui 2 panorama muntii tiblesDumnezeu pentru toate binecuvântările”, a spus părintele protosinghel Gavril, duhovnicul Mănăstirii ”Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, informează Radio Renaşterea:

”În memoria adusă jertfei oamenilor de pe meleagurile din jurul Muntelui Țibleş s-a ridicat un monument la iniţiativa mai multor monahi, cu sprijinul primăriei din Groşii Țibleşului şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Andrei, Mitropolitul Clujului, a Preasfinţitului Iustin din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi a Preasfinţitului Vasile Someşanul. Monumentul vrea să fie o jertfă adusă drept recunoştinţă Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile ce au fost peste satul Groşii Țibleşului şi peste satele dimprejurul Munţilor Țibleş”.

Slujba de sfinţire a monumentului, la care au participat numeroşi locuitori ai comunelor de la poalele Munţilor Țibleş, a fost oficiată de PS Vasile Someşanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, înconjurat de un sobor de peste 20 de preoţi din localităţile învecinate.

6 comentarii

  • Iata ca zilnic auzim, dragi crestini, de fonduri alocate grupului nostru infractional organizat BOR.

    Sa multumim tovarasului PONTA pt. blagoslovenia care si-o face cu noi, luand banii de la educatie, sanatate, infrastructura si transferandu-i in sfintele conturi ale BOR-ului.

    Nu va fie frica dragi crestini, rasplata voastra e in ceruri! Aici, pe pamant, noi trebuie sa avem grija de povara impozitelor pe care le platiti voi la stat, si sa va usuram de grija intrebuintarii acestor bani in scopuri mai civilizate..

    Dupa cum vedeti, nu are nimeni tupeu sa se lege de noi, pt. ca noi suntem oamenii lui Dumnezeu, si prostimea e invatata cu frica…

    • imi pare rau ca trageti concluzii de unul singur, acest monument nu a fost ridicat cu banii statului , nici ai BOR, ci cu eforturile si cheltuiala multor oameni iubitori de frumos si de Dumnezeu……….
      cel mai bine ar fi sa ne vedem greselile noastre proprii, nu sa le scornim pe ale celorlalti , si , mai mult, sa vorbim despre ce nici macar nu stim…. riscati sa dati dovada de ingustime a mintii.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.