Mulţumim pentru flori, dar …

Nu sunt deloc o feministă. Nu aştept şi nu fac daruri de 8 martie, dar astăzi, fiind Ziua Femeii, pe care toţi o celebrează indiferent de părerea mea, am descoperit o temă la care merită să medităm: femeile acestea, pe care astăzi le ridicăm în slăvi, sunt, în continuare, în România, în restul zilelor din an, fie victimimele violenței, fie ale abuzurilor și sexismului. În cea mai mare parte.

E destul de trist că se întâmplă asta într-o ţară care se pretinde creştină, însă, aşa cum ştim cu toţii, însăşi Biserica discriminează. Femeile nu sunt egalii bărbaţilor în casa lui Dumnezeu. Nu au voie în altar, la ţară stau în partea din spate, intră şi ies ultimele din biserici.

Bărbaţii se laudă în continuare că şi-au bătut nevasta fiindcă „ştie ea de ce”, expresie moştenită de la moşi şi strămoşi, dovada vie că acest neam nu a fost în stare să depăşească primitivismul. Jignirile, apelativele de genul „proastă”, sunt la ordinea zilei în familia creştină de la noi.

Prea mulţi copii cresc în medii infecte în care mama lor e jignită, aprostrofată, umilită de tată. De multe ori mă apucă revolta şi îmi vine să arăt cu degetul spre femei, convinsă că ele sunt vinovate pentru că acceptă. Ar putea la fel de bine să plece şi să-i părăsească pe monştri. Apoi mă apucă mila. Îmi dau seama că unele cred cu tărie în expresia „rău cu rău, dar mai rău fără rău”, biserica le-a spus că trebuie să-şi poarte crucea fiindcă nu are voie să despartă omul ce a unit Dumnezeu, lumea le judecă dacă îşi părăsesc bărbatul şi le pune eticheta de „curve”. Dacă bărbatul le părăseşte, în schimb, meritau, au făcut ele ceva.

Altele se gândesc că nu e bine să crească copiii fără tată, se tem că nu se vor descurca financiar dacă sunt mame singure. Şi nu sunt puţine nici cele care îşi spun că ele sunt de vină şi le-a pedepsit Dumnezeu pentru că au păcătuit dorindu-şi o viaţă frumoasă, alături de cineva care le iubeşte cu adevărat.

Viaţa e complexă şi sunt foarte multe lucruri care stau la baza unui comportament. De când am citit cartea lui Irvin Yalom „Mama şi sensul vieţii” m-a apucat o milă de toată lumea. De fapt, totul porneşte din frageda noastră copilărie, din ce am văzut şi trăit în ea. Dacă am trăit într-o familie în care nimeni nu discuta calm, toţi urlau, se înjurau, se loveau, vom crede toată viaţa că iubire înseamnă violenţă şi abuz. Probabil că vom căuta inconştient acest gen de relaţie şi vom repeta, la fel de inconştient tipare din vieţile părinţilor noştri. E nevoie de multă introspecţie şi de mult efort să ne reparăm, ca nişte păpuşi defecte ce suntem, şi prea puţini dintre noi suntem dispuşi să ne asumăm videcarea şi înfrumuseţarea interioară.

Sunt pline sălile de fitness de femei disperate să arate bine la exterior, dar mutilate în interior. Mi-e milă şi de ele, ca şi de cele abuzate fizic şi verbal. Şi nu vorbesc aici despre oamenii care fac mişcare pentru ca să se simtă bine în pielea lor şi să-şi păstreze un tonus bun. Mă refer la cei care luptă cu atât de multă disperare să arate într-un anume fel pentru ca să corespundă unor şabloane ale societăţii. Se înfometează, se chinuie să sară pe tot felul de papuci bizari, îşi fac praf articulaţiile, îşi distrug oasele doar pentru 90-60-90. E şi amuzant pe de altă parte să vezi femei de peste 40 de ani care par să creadă în mitul „tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Cam la jumătatea vieţii ar fi cazul să-ţi vină mintea la cap şi să înţelegi, văzând că îi conduci pe tot mai mulţi dintre cunoscuţii tăi la groapă, că toţi sfârşim într-un coşciug cu sau fără silicon injectat în noi.

Însă şi aceasta e o consecinţă a unui abuz emoţional asupra femeilor. Aşa cum se ştie bărbaţii le admiră şi le aleg pe cele care au talia de viespe, sânii nu ştiu cum, buzele silconate şi fundul umflat şi râd de cele cu mai multe kilograme, cu riduri şi nemachiate.

Numeroasele remarci şi aluzii la adresa femeilor sunt, în ţara noastră, altă dovadă de primitivism şi lipsă de respect asupra omului, ca individ, în general. De regulă, bărbaţii le fac atunci când sunt în haită, ceea ce demonstrează, în fapt, neputinţa lor, la fel cum şi agresiunile fizice şi verbale tot despre asta ne vorbesc. Prea multe femei cred contrariul şi prea multe se lasă păcălite cu o floare.

Salut iniţiativa grupului Feminism România care, astăzi, derulează Campania #MultumescpentruFlori. De la ora 13.00, în fața Ministerului de Interne din Bucureşti sunt celebrate „femeile care ne inspiră prin forța de a rupe tăcerea asupra violenței, abuzurilor și sexismului”.