Social

Nemulțumiri în cartierul Subcetate unde s-au atribuit locuri de parcare înainte de licitație

Rombat

Locatarii blocurilor ANL din Subcetate care dețin autoturisme sunt așteptați, începând de astăzi, la ședințele publice de atribuire/licitare a locurilor de parcare de reședință, însă în momentul în care au consultat aplicația online să vadă ce locuri sunt disponibile, și-au dat seama că unele sunt atribuite deja.

Așa cum au fost îndemnați chiar de Primăria Bistrița, oamenii au accesat aplicația online pentru ca să vadă unde sunt locuri de parcare de reședință libere (pe https://parcari.primariabistrita.ro) și au constatat că deja unele locuri de parcare din Subcetate sunt ocupate, deși nu a existat până acum nicio licitație pentru atribuirea locurilor din această zonă. Prima este chiar azi.

În anunțul Primăriei publicat pe site-ul oficial se spune: ”Conform Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare amenajate în parcările de reședință din municipiul Bistrița aprobat prin Hotărârea nr.54/26.03.2025 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele încadrate într-un grad de handicap sau persoanele care au în întreținere o astfel de persoană, domiciliată la adresa solicitantului, beneficiază de atribuirea locurilor de parcare cu prioritate”. Nu se menționează faptul că locurile se vor acorda înainte de licitație, ci ”cu prioritate”. Municipalitatea nu a anunțat oficial, pentru ca lumea să știe, nici câte locuri se vor acorda persoanelor cu handicap și nici când vor fi atribuite.

Iată câteva exemple de locuri de parcare ocupate deja, deși ședința de atribuire începe la ora 14.00.

Conform anunțurilor de pe pagina web a municipalității, astăzi, începând cu ora 14.00, ar urma să fie atribuite 117 locuri de parcare, în data de 13 noiembrie altele 120, în 18 noiembrie 138, iar în 20 noiembrie 108 locuri de parcare.

Mai multe informații despre ce documente aveți nevoie AICI.

17 comentarii

  • Prima dată au grijă de ai lor și abia apoi plebea!!!!
    Noi suntem prostii care plătesc taxe și impozite dar daca mai ai nenorocul sa ai firma mai dai și câte o șpagă tot lor!
    Romania stat din lumea a treia!

    56
    15
    • În anunțul Primăriei publicat pe site-ul oficial se spune: ”Conform Regulamentului de atribuire a locurilor de parcare amenajate în parcările de reședință din municipiul Bistrița aprobat prin Hotărârea nr.54/26.03.2025 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele încadrate într-un grad de handicap sau persoanele care au în întreținere o astfel de persoană, domiciliată la adresa solicitantului, beneficiază de atribuirea locurilor de parcare cu prioritate”.
      Nu se menționează faptul că locurile se vor acorda înainte de licitație, ci ”cu prioritate”. Municipalitatea nu a anunțat oficial, pentru ca lumea să știe, nici câte locuri se vor acorda persoanelor cu handicap și nici când vor fi atribuite.

      29
      3
  • Pai normal ce vi se pare gresit? Acolo sunt vreo doua trei ”duamne” care lucra pe la primarie pe la finante, ele au loc asigurat

    48
    3
  • “”Foloase necuvenite” și “abuz de funcție” sunt termeni legați de infracțiuni de corupție, unde un funcționar public își folosește atribuțiile de serviciu pentru a obține un avantaj material (bănuți, bunuri, promisiuni, etc.) pentru el sau pentru altcineva, încălcând legea. Această acțiune este o infracțiune penală”” – asta zice google la prima interpelare!!!
    Oare si aici trebuie facut denunt? nu se pot sesiza organele competente din oficiu?
    BUN… daca sunt locurile “tinute”, adica blocate doar asa de amorul artei ca a zis primarul sau ceva comisie… pentru situatii exceptionale, e alta poveste, dar daca sunt atribuite cu nume si prenume la pretul minim e caz penal si trebuie verificat!
    Trebuie verificat nu intern ci de procuratura… oare o sa se intample ceva?

    40
    4
    • Parcarile sunt ale primariei. Tu daca ai avea niste parcari nu le ai inchiria preferential?
      Ce e greu de inteles?
      Totul e corect….din punctul lor de vedere!!!
      Mai scriam candva ca parcarile sunt realizate din banii nostri de pe care primaria vrea sa ne mai ia odata banii inseamna dubla….impozitare…dubla hotzie!!!
      Cainii latra….salariu trece!!!!

      14
      26
    • Pentru răspunsul corupt.
      NU !!!!!!!!!!!!!!
      Parcările primăriei sunt făcute din bani cetăţenilor oraşului si sunt ale oamenilor nu din banii celor din primărie care nu contribuie cu nimic la prosperitatea oraşului !

      38
      2
    • …foarte greu inteleg unii….
      MAI CITESTE ODATA CE AM scris la ” raspuns”…..CA TOTUL E CORECT DIN PUNCTUL DE VEDERE AL PRIMARIEI….

      4
      0
  • Problema nu este că s-au atribuit locuri persoanelor cu handicap, care oricum aveau acest drept.
    Alte probleme îmi dau de gândit:
    1. Dacă tot știau că vor atribui locuri, de ce au marcat, în parcarea N5, de exemplu, 5 locuri cu semnul specific, când cei care au nevoie oricum primesc unele atribuite, iar cele marcate vor rămâne goale sau vor fi ocupate de cei care știu să profite de situație. Nu puteau cele cinci locuri să fie mai risipite? Cinci locuri din 48 înseamnă 10%.
    2. Unii participanți la ședința de luni au afirmat că angajații Primăriei au confirmat că persoanele în cauză pot parca două mașini, concomitent, pe locurile cu handicap (adică, una pe locul atribuit ieri și una pe locul marcat cu semnul specific). Cum vine asta? Persoana cu handicap folosește două mașini în același timp?
    Am mai observat că locurile acordate în ședința de ieri au fost alese strategic, exact lângă locurile marcate.
    Înțeleg, accept și respect faptul că persoanele în cauză au drepturi și nevoi, însă mi se pare că unii ajung să profite de această situație.
    3. Mă mir că nu s-a putut concepe un regulament care să prevadă și situațiile de mai sus, unul clar și transparent, așa cum există în alte orașe din țară.

  • Un handicap are locuri de parcare pe N4 și N5. Este posibil? Până acum erau puține locuri cu handicap și s-au înmulțit peste noapte. Rușine

  • Locuințele au fost atribuite în același mod în care se distribuie, de regulă, apartamentele, acordându-se prioritate persoanelor implicate în campanii electorale. Cunosc numeroase cazuri de angajați ai primăriei sau ai spitalului care, deși ar avea posibilitatea să achiziționeze o locuință în rate, au beneficiat de apartamente sociale. În schimb, persoane aflate în situații dificile, precum o mamă cu doi copii, nu au reușit să obțină o astfel de locuință, în ciuda nevoii reale.

    Aceste apartamente nu pot fi considerate locuințe sociale în sensul adevărat al termenului, ci mai degrabă recompense politice acordate susținătorilor partidelor aflate la guvernare la nivel local.

    8
    2
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Anonimus Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.