Cultură

Noaptea Muzeelor la Bistriţa, incursiune în timp: Expoziţii, ateliere de meşteşugari daci

ACTUALIZARE Aflată la a 11-a ediţie, Noaptea Europeană a Muzeelor este sărbătorită în noaptea de 16 spre 17 mai de mii de instituţii de pe întreg continentul, care îşi aşteaptă publicul până târziu în noapte la expoziţii, spectacole şi proiecţii. Complexul Muzeal Judeţean este şi el în circuit.

Ajuns în 2015 la a 11-a ediţie, Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg, sărbătorit la nivel european. Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, manifestarea atrage anual în România sute de mii de participanţi. Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai – Ziua Internaţională a Muzeelor, sărbătoare instituită de International Council of Museums (ICOM).

Anul acesta va avea loc în 16 mai. Muzee, case memoriale, colecţii private, săteşti şi parohiale vor fi deschise publicului pentru vizite gratuite şi evenimente speciale, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

”Şi în acest an, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud va marca Noaptea Muzeelor printr-o serie  de evenimente care vor avea loc sâmbătă 16 mai, între orele 18.00 şi 00.00, la sediul instituţiei din str. G-ral Grigore Bălan nr. 19. Programul nostru va cuprinde evenimente dedicate tuturor categoriilor de public, astfel încât vă aşteptăm, cu mic cu mare şi totodată vă invităm la o incursiune în timp în expoziţiile permanente de Istorie, Etnografie şi Artă contemporană unde specialiştii  muzeului vor asigura ghidajul şi explicaţiile solicitate. Muzeul Bistriţa vă mai oferă în programul serii  urmăroarele  expoziţii temporare: Lucian Blaga de la Lisabona la Bistriţa – colecţia de azulejos – expoziţie; Rememorând marele război – expoziţie de echipament, arme, documente, fotografii; Şedinţă foto cu rochii de epocă – doamnele şi domnişoarele care doresc vor putea să-şi facă poze îmbrăcate  în cele câteva rochii de epocă ce au făcut parte din expoziţia Jurnal de modă veche – Rochia de ba; One frame. One story. Daria Ioan – expoziţie de fotografie; Revista Bistriţei – lansare de carte; Supra feţe – Simion Moldovan – expoziţie de sculptură, pictură, grafică; Ateliere de meşteşugari daci: fierărie, pielărie, tâmplărie. De asemenea, vor fi deschise publicului: Muzeul Grăniceresc Năsăudean şi Muzeul de artă comparată Sîngeorz-Băi. Intrarea este liberă”, a precizat managerul Complexului Muzeal Judeţean, Alexandru Gavrilaş.

afis noaptea muzeelor 2015Aşadar, Muzeul Judeţean Bistriţa va fi deschis sâmbătă 16 mai între orele 18.00 şi 0.00, vizitatorii putând participa la diverse evenimente:

”Lucian Blaga de la Lisabona la Bistriţa”

La sfârşitul misiunii sale diplomatice în Portugalia (1938-1939), Lucian Blaga a cumpărat o gospodărie ţărănească în hotarul oraşului Bistriţa, pe Dealul Cetăţii, ca loc de odihnă şi creaţie, încântat de spaţiul găsit aici. În 1985, Dorli Blaga, a dăruit şase cutii cu faianţă, cumpărate în perioada lusitană, care au ajuns în patrimoniul muzeului din Bistriţa. Acestea conţin 125 de plăci de faianţă (azulejo) din secolele XVII-XVIII, specifice artei portugheze. Ele decorau faţadele şi interioarele clădirilor: palate, biserici, vile, spaţii publice. Prin combinarea plăcilor se obţineau compoziţii de o mare diversitate: peisaje, scene biblice sau istorice, decor în formă de tapet. Expoziţia, pe lângă colecţia de azulejo, cuprinde şi imagini din timpul diplomaţiei de la Lisabona, imagini de la Bistriţa dar şi o scurtă istorie a faianţei lusitane cu imagini în care s-au identificat modelele din colecţia Bistriţa.

Expoziţia este o trecere de la perioada de diplomaţie a lui Lucian Blaga în Portugalia (1938-1939), o scurtă istorie a faianţei lusitane şi şederea la Bistriţa pentru scurtă perioadă de timp unde achiziţionase o casă pe Dealul Cetăţii, drumul Dumitrei Vechi nr. 24. Sunt expuse şi cele 125 de plăci de faianţă (azulejos) datate între secolele XVII şi XVIII, intrate în patrimoniul Muzeului Bistriţa ce au aparţinut familiei Blaga, donate muzeului de fiica acestuia.

Şedinţă foto cu rochii de epocă

Doamnele şi domnişoarele care vor dori câteva poze în costume de epocă se vor putea fotografia în patru dintre aceste rochii aflate în Muzeul Bistriţa.

”Rememorând marele război”

O reconstituire a câtorva crâmpeie din cronica Marelui Război prin prezentarea de echipament, arme, medalii sau insigne, tehnica de luptă, aparat de propagandă dar şi a unor documente de genul scrisorilor, cărţilor poştale ilustrate, fotografii de epocă sau bonuri de alimente – toate acestea pentru a reînvia în conştiinţa generaţiilor actuale sentimente profunde sau gesturi cotidiene ce i-au animat pe bărbaţii aflaţi pe front dar şi familiile acestora, rămase acasă. Partener al evenimentului: Muzeul de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca

Lansare de carte – Revista Bistriţei, nr. XXVIII

Ultimul număr a publicaţiei abordează subiecte referitoare la cultura materială şi evoluţia istorică a regiunii precum şi la aspecte ce privesc momente şi aspecte derulate în spaţiul mai larg. Remarcăm lucrarea Antoniei Flontaş privitoare la piesele de podoabă din epoca bronzului, studiile legate de monumente şi inscripţii romane din Dacia Porolissensis, Gherla şi Ilişua. Descoperirea unei cruci-relicvar din sec. XI-XII de la Herina este tratată în lucrarea lui G.Marinescu, iar E. Pleniceanu realizează un catalog al plăcilor de faianţă azulejo achiziţionate de către Lucian Blaga în timpul misiunii diplomatice din Portugalia. Un proiect de regionalizare din perioada interbelică este valorificat ştiinţific de către A. Onofreiu, iar epoca postbelică din judeţ este abordată în lucrarea lui I. Uilăcan.

Expoziţie de fotografie – Daria Ioan – One frame. One story

Expoziţia propune o cӑlӑtorie prin imaginarul de tip filmic, surprins în imagini din România, Portugalia, Franţa, Spania, Elveţia şi Ungaria. La întâlnirea dintre fotografie şi cinema, fiecare cadru devine un posibil scenariu de film. În fiecare imagine Daria Ioan surprinde un posibil decor, o posibilă poveste de film. Seria fotografică „One frame. One story” propune publicului o descindere în imaginarul cinematografiei alb-negru în tradiţia lui Alain Resnais, dar şi a lui Jim Jarmusch.

Expoziţie de artă – Supra feţe – Simion Moldovan

„Simion Moldovan este un artist complex. Sculptează, pictează şi desenează cu aceeaşi pasiune reuşind să transmită, de fiecare dată, intensitatea emoţională şi neliniştile care-l bântuie. Funambulescul, carnavalul vieţii, visele, coşmarurile, grotescul ori subtilitatea ironiei” – Radu Ţuculescu.

În seara de 16 mai, cu ocazia evenimentelor legate de Noaptea Muzeelor, Damanais, brav soldat dac, retras la vatră, priceput în prelucrarea lemnului, îşi va instala atelierul său în curtea muzeului unde va ciopli diferite ustensile şi unelte din lemn. De pe meleagurile Țării Lăpuşului vine fierarul dac Tiamatus, care face o demonstraţie a măiestriei sale în arta prelucrării fierului la daci. Natoporus, renumitul meşter pielar dac, venit de la Napoca, va încânta publicul cu măiestria meşteşugului său. Manifestarea se desfăşoară în colaborare cu Asociaţia Terra Dacica Aeterna Cluj.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS