Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a avut o întâlnire cu zece dintre cei 22 de noi medici de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
”Sănătatea este unul dintre sistemele prioritare în mandatul nostru și am reușit să implementăm câteva proiecte administrative extrem de importante la spital: maternitate, ambulatoriu, secție de chirurgie, bloc operator și celelalte investiții. Pe bună dreptate, foarte multă lumea mi-a spus: bine, facem investiții, dar ce facem cu partea de resursă umană? Iată că încep să se întâmple lucruri și în această zonă. După multe investiții, suntem în situația extrem de favorabilă să vă prezentăm o parte din noii medici de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. În ultimul an și jumătate au venit 22 și avem alți 20 care sunt la specializări, deci propriu-zis în câțiva ani, după ce vor termina specializările, putem vorbi de 42 de noi medici la SJU”, a spus într-o conferință de presă președintele CJ.
El a discutat la CJ cu zece dintre tinerii medici. ”Am avut o mică discuție cu medicii prezenți aici, în număr de zece, le-am spus că mă bucur foarte mult că sunt aici, că avem toată disponibilitatea să-i sprijinim și că aștept de la ei servicii de calitate pentru cetățeni. Sunt oameni care au specializări făcute și în țară, și în străinătate, cred că vom îmbunătăți actul medical. Sunt tineri, care țin pasul cu noile tehnici și au nevoie de dotări noi pentru a le aplica. Sunt plăcut surprins că se bucură de modul cum au fost primiți în spital de colectiv, că le place Bistrița celor nu puțini care sunt din alte orașe, că se simt bine aici. Mi-aș dori să rămână cât mai mult aici, vom face eforturi să le asigurăm condiții. Unii nu sunt căsătoriți, sunt fete și băieți frumoși în Bistrița, poate se mai căsătoresc și găsesc soluții de a rămâne aici. Trebuie să le creăm condiții bune de muncă, să se simtă bine aici și să-și dorească să rămână. Nu multe spitale din țară vor oferi condițiile pe care le oferă SJU Bistrița. Acesta este unul dintre criterii. Unul dintre medici a lucrat șapte ani în București. Un alt medic a avut o motivație mai inedită: a văzut modernizările spitalului pe Facebook, a cerut detalii și a venit spre Bistrița”, a precizat șeful CJ.
Radu Moldovan a menționat că se fac demersuri la ANL pentru construirea unor locuințe cu destinație specială: ”Am făcut o adresă către ANL semnată de primele trei instituții ca importanță, CJ, Prefectura și Primăria Bistrița, contrasemnată de câteva zeci de instituții publice, prin care în baza legilor în vigoare am solicitat sprijinul ANL pentru construcția unor locuințe cu destinație specială, nu locuințe tip ANL pentru tineri sub 35 de ani, aici se încadrează toți și pot depune cerere la Primărie, ci este vorba de locuințe pentru medici rezidenți, profesori debutanți și specialiști în diferite instituții ale statului. Am identificat un teren, proprietate publică a județului și în administrarea SJU, pe strada Prundului, în partea de jos a orașului, pe care suntem dispuși să-l oferim ANL pentru construirea unor locuințe pentru aceste categorii”.
Inca la inceputul anului 2014, primarul Cretu se lauda ca se continua constructia la cele trei blocuri ANL din cartierul Subcetate, iar apartamentele vor fi repartizate cu prioritate pentru profesori si medici: „Avem mai mult decât o speranţă, avem o certitudine, că în Subcetate, cele trei blocuri de locuinţe ANL începute în anul 2009, vor fi continuate şi finalizate în acest an, cel puţin două dintre ele, urmând mai să fie apoi repartizate în special cadrelor medicale cu studii superioare şi cadrelor didactice cu studii superioare, adică doctorilor şi profesorilor din Bistriţa. Este un program al Guvernului care derulează fonduri imediate şi am dorit să mergem pe această filieră, care este cea mai la îndemână în acest moment”, declara primarul Ovidiu Creţu. Din pacate a trecut si 2015 dar blocurile promise nu au fost finalizate. Acum si Raducu vine cu alte promisiuni. E nevoie de fapte nu de vorbe.
Buna observatia… minciuna e la loc de frunte in administratia locala.
da’ de ce’s toti atat de tristi?
Sunt serioși! Sau plictisiți?!
Sunt ardeleni de-ai nistri.