Timp de gândire

Nu vă bateți joc de voturile oamenilor, combinatorilor!

Alegerile locale s-au încheiat, dar scârboasa combinatorică electorală este abia la început. Așa se face că degeaba ați ales dumneavoastră pe cine ați vrea să vă reprezinte în Consiliul Local sau cel Județean, că vine pe turnantă cel de pe locul trei – pe care nu l-ați ales – și vrea să ia ce nu i se cuvine, funcții mari și importante pe care să se cocoțeze unii care nu au fost în stare să câștige, nereușind să convingă suficient de mulți oameni că pot face acest lucru.

Vi se pare corect? Mie, nu!

La Bistrița, alegerile au fost câștigate de PNL cu 41,32%. În mod firesc, dintre cei 10 viitori consilieri ai partidului ar trebui să avem și un viceprimar. Pe locul al doilea s-a clasat Alianța pentru Bistrița-Năsăud cu 23,37% și aceasta ar fi îndreptățită să dea al doilea viceprimar dintre cei cinci viitori ocupanți ai fotoliilor de aleși. De ce? Pentru că așa a vrut electoratul din Bistrița care s-a prezentat la vot. Este alegerea lui și ar trebui să i se respecte opțiunea.

Dar nu, la noi, trebuie să vină cel de pe locul trei și să revendice ce nu i se cuvine. Și evident că nu i se cuvine din moment ce are jumătate din voturile celui de pe locul doi (12,60%) și trei consilieri în loc de cinci. Știu că legi făcute de parlamentari plini de interese și dornici de putere permit, dar, dacă vrei să faci o politică a moralității, dacă vrei corectitudine din partea altora, dacă vrei să ne îndreptăm și să nu mai fim atât de strâmbi în toate, acceptă că ești pe locul trei și lasă-i pe câștigători să urce pe podium. Au muncit pentru asta, au alergat mai bine ca tine, au avut mai mulți susținători. Așa este normal, așa a vrut electoratul din acest oraș.

Cine ești tu să spui că nu e așa? Ce treabă are Orban și cu Tomac sau oricine altcineva cu ce vrea orașul acesta? Cum își permit doi oameni care nu locuiesc aici să decidă în numele nostru? Ei să-și vadă de alianțele lor la nivel central pe care nu le-au putut face niciodată, vezi cazul București.

Ca urmare, ca niște oameni responsabili ce suntem și care trăim în democrație ar trebui să le spunem să-și vadă de treaba lor. De aceea sunt alegeri locale ca oamenii locului să decidă cine le sunt conducătorii. Dacă populația acestui oraș vrea ca un reprezentant al Alianței pentru Bistrița-Năsăud să conteze și să ia decizii, cine sunt Orban și Tomac să zică nu? Doi oameni sporadic în niște funcții. Mâine sau după parlamentare pot fi doi oameni simpli fără funcții, iar noi, 4 ani, trebuie să suportăm ce vor ei azi? De ce? Să facă bine acești domni să lase în pace fiecare comunitate pentru că de aceea se numesc alegeri LOCALE. Cele parlamentare urmează. Nu au decât atunci să se alieze cu cine vor ei și dacă vor putea.

La județ, lucrurile stau tot cam pe acolo. Cei mai mulți dintre cei care s-au dus la vot (40,62%) vor să fie conduși de Alianța pentru Bistrița-Năsăud, pe locul al doilea fiind PNL cu 33,35%. Cum CJ are doi vicepreședinți vi s-ar părea normal ca unul dintre ei sau chiar amândoi să fie de la partidul de pe locul 3, în condițiile în care acesta a obținut 10,75? De trei ori mai puțin decât cel de pe locul trei și de patru ori sub locul 1?

Ce înseamnă asta? Vă bateți joc de voturile oamenilor? Indiferent de ce spun liderii nu știu care, voi, cei de pe locul trei, trebuie să faceți un pas înapoi și să recunoașteți învingătorii. Nu sunteți voi! Nu pe voi v-a votat populația acestui județ și nu aveți niciun drept să vă bateți joc de voința poporului. Știu că legea vă permite, dar bunul simț unde e? Unde e corectitudinea pe care o clamați? Unde e respectul față de fiecare vot dat?

Am văzut arogantele pretenții ale celor de pe locul III care pretind că au fost aleși să reprezinte interesele nu știu cui. Nu ați fost aleși decât în comuna Cetate. Acolo ați câștigat singurul fotoliu de primar și acolo puteți merge cu toții să vă implicați în ”mod activ”.

Aici, la Bistrița, nu ați câștigat nimic. Sunteți la redistribuiri dacă pot spune așa. Atât la municipiu, cât și la județ vi s-a dat în plus câte un fotoliu de consilier, deși nu l-ați câștigat pe drept. Voi ați câștigat în fapt două fotolii de consilieri locali și trei de consilieri județeni. Știu că așa e legea, dar nu am făcut-o noi, locuitorii acestui județ, ci alți redistribuiți care au ajuns în Parlament fără să fie votați de suficienți oameni ca să merite această demnitate de ales al poporului.

Noi, cei de aici, vă cerem să faceți un pas înapoi până veți fi în stare să câștigați corect alegerile, oricare ar fi ele. Deocamdată, șmechereala cu care vreți să vă urcați în jilțuri nu face decât să ne îngrețoșeze. Nu uitați că mai urmează o rundă de alegeri!

77 comentarii

    • Ma bucur ca m-am razgandit in ultimul moment sa votez cu asta.
      Am vazut ca e interesat doar sa se lipeasca undeva indiferent daca prin populism sau santaj.
      Nu e normal ca 12 procente sa rastoarne rezultatul tuturor si sa profite de votul tau tocmai cei impotriva carora ai votat. Oricum cu asa directie o sa ajunca la 1.6 ca Alde.

    • Cu o modificare în lege, viceprimarul în consiliul local sau vicepreședintele la consiliul județean sa poate fi investit cu 66% din voturi (adică 2/3),cred ca aceasta aberație ar fi remediata.

  • Stimata doamna, dacă sunteți atât de priceputa de ce nu mergeți Dvs in Parlament? Ce insinuați? Sa nu se respecte legea? Dvs care sunteți mereu cu legea in mâna?

    • Care lege? A șantajului? Dacă nu pui de la mine vice, nu votez? Mă rog, dacă aceasta este politica practicată de PMP, atunci ce să mai zic? Succesuri! Votați EBA!

  • Cum sa nu se respecte legea???? Legea este lege in orice context! Eu chiar va urmăream cu mare drag! Am votat un candidat independent și recunosc cu mare drag, dar chiar și așa legea rămâne lege!

    • Legea curului @Mariana!!!!
      De ce avocatul poporului sau un grup de parlamentari nu o reclama la CCR sau sa o modifice ca pot!!! NU… le convine ca uite asa apare cate un looser pe care il coopteaza castigatorul ca sa aiba majoritate.
      Aminititi-va un banc… de ce se fac alegeri in Romania? Raspuns… pentru ca UDMR-ul sa stie cu cine conduce!!!
      Legea e PROST facuta, dar convenabila tuturor!!!! De ce nu se respecta listele???? ca doar pe alea le-am votat? sa existe posibilitatea inlocuirii unor persoane doar in cazuri de forta majora? Ba frate… candidezi la primarie, iti dai demisia din parlament… acolo merge altul si tu daca pierzi ramai cu buza umflata… atunci nu o sa-i mai arda nimanui de joaca pe bani publici si sa-si bata joc de alegatori pe fata!
      Vezi ex Base… el rade ca prostu’ si se duce la locul caldut din PE, in politica asta nimic nu e serios… totul e bascalie si bataie de joc la adresa plebei platitoare!!!

    • Doamna Cristiana, consiliul județean se ocupă de administrarea județului, aşa cum Guvernul se ocupă de administrarea României, prin urmare cei care reuşesc să formeze majorități au dreptul să aleagă executivul. În ce priveşte primăria Bistrița doamne fereşte să aibă PSD-ul un viceprimar , ar fi nu bine cineva care să pună frână ca lucrurile să meargă bine

  • De data asta opinia este gresita.
    Legea este lege și are totusi logica ei.
    Învingătorii – de oriunde și oricând , pot lua totul.
    În CL au loc noi ”alegeri” , pentru a se forma majorități – alegeri făcute de aleși ai noști – (și cei de pe locul 3 fiind aleși ca și cei de pe locul doi, doar cu mai multe voturi).
    ȘI în numele acestei majorități astfel create – care reprezintă, împreună, mai mulți alegători decât locul II) se poate decide cine să fie primar și ce decizii se vor lua.
    Altfel, nu s-ar putea adopta nicio altă hotărâre cu votul PNL și Simionca, pentru i-ar ignora pe cei de la Alianța contra naturii, care sunt pe locul 2.
    De ce ar fi mai valoroase voturile cetățenilor care au ales locul II decât ale celor care au ales locul III ?
    Un vot = un vot, de oricine și oricui a fost dat.

    • Expunerea dumneavoastră petroviană nu are de-a face cu logica. Pe de altă parte, mi-ar plăcea să știu câtă lume din acest județ a pus ștampila pe EBA, europarlamentara, din convingere. Sunt 100% convinsă că nimeni. Și totuși a adunat multe voturi de la mincionoșii din PDL care rânjeau complice la aflarea rezultatelor. Și-au îndeplinit norma pe județ.

    • Poate ca ar fi cazul sa voteze proiectele si sa tina cont de interesele cetatenilor, indiferent ca i-au votat sau nu.
      Faptul ca isi negociaza votul ca la piata arata ce valoare au ei de fapt si ce interese au in vedere acolo unde i-au trimis oamenii. Urmaresc doar functii si comisioane.
      Mizerabili pana la capat…

    • În mințile dvs întunecate totul se rezumă la asta. Nici nu mă mir că se întâmplă așa în partidul petrovian care nu a respectat niciun vot democratic niciodată, cu concursul ccr cu litere mici. Da, acel ccr petrovian.

  • Vă rog să asociați corect culorile din grafic cu cele din explicatii. Cred ca e o neconcordanță între locurile 2 si 3 ca și procente si asocierea lor în grafic.

  • Sunt de acord 100% cu dumneavoastră ,dar asta se poate întîmpla în altă parte și nu în România.Politica se mai spune că-i arta compromisului,a negocierilor,doar că aceste negocieri să fie la vedere,în interesul cetățenilor.Nu se va întîmpla așa.În spatele fiecărui politician se află un grup de interese,care a sponsorizat campania electorală,le-a făcut case și cabane aleșilor,iar după alegeri așteaptă să-și recupereze înzecit ,,investiția”.Dacă ,careva uită ,atunci intervine partidul și-l ,,ejaculează” urgent ,sau instituțiile de forță.Peștele de la cap se-mpute.Exemplul cel mai bun îl avem în parlament.Guvernează cumva cei care au cîștigat alegerile și nu știu eu?
    PĂREREA MEA!

  • Desi sunt mai putini, celor care au votat PMP le este interzis sa fie reprezentati? Adica daca sunt votant PMP sunt egal cu zero? Sunt total dezamagit de opinia dumneavoastra.

    • Da Plăiene da trebuie să te muți în comuna Cetate,ce nu ai inteles?da acuma vă întreb și eu d-na Cristiana,Ciobănică nu-i discriminat din tot rezultatul ăsta?săracu el nu mai poate înclina balanța în favoarea nimănui și-a cheltuit săracul bani nu glumă numai ‘Acțiunea autobuzul’cât lo fi costat să nu mai vorbim de aparițiile prin ziarele online locale șamd.Din păcate asta e politica,când am avut partid unic nu a fost bine,acuma că e rău e bine?

    • Bai Plaiane dacă din 10, 2 vreți la Iași și 8 la Sibiu atunci se duc ăștia 8 la Sibiu și tu mai cauți câțiva și data viitoare mergeți voi primi…. am scăpat de cxxva de la UxMR și acum a întrat la negocieri cxxva asta noua!!!

  • Nu este corectă analiza.
    Alianța PSD a fost făcută doar pentru alegeri. Din cei 5 consilieri doar 2 sunt ai PSD, așa că pe partide, al doilea partid este PMP care are 3 consilieri.

  • Doamnă Sabău, pentru toţi FANII CORUPŢILOR care fac legea după bunul plac,mergeţi un pic la Judecătorie şi vedeţi care corupt stă în jilţul susţinut politic şi ia bani de director (pus politic) câte dosare penale are pe rol ? şi pentru ce fapte are dosare penale pe rol,cum Poliţia Coruptă,Parchetul Corupt i-a ascuns foarte bine până la Camera Preliminară. Să-i lămurim pe FANII PNL,PSD,ALDE că , în fapt trebuie să respecte legea,bunul simt şi să nu îşi bată joc de cetăţeni.

    • Sincer, nu am înțeles nimic. Dacă nu puteți spune clar cu nume și prenume despre cine este vorba, pot să merg la judecătorie, dar o să mă uit pe pereți. Dacă eu vă zic să veniți la mine în cartier că e unul pus de PMP, un corupt care și-a bătut joc de noi, îl găsiți? Suntem 1952 în cartier numai cu drept de vot. Mai sunt tot atâția copii.

  • Se pare că n-ați înțeles mecanismul – democratic, altfel – doamnă !
    Și faceți politică la greu.
    Aveți de dat rest Alianței, pentru mesajele electorale găzduite ?
    Spuneți, nu-i nicio rușine, sunteți SRL, aveți nevoie de profit.
    Dar nicăieri în lumea democrată nu iau locurile de vice primar partidele care au obținut în ordine numărul cel mai mare de voturi , ci îi aleg (pe viceprimari) cu votul noilor majorități constituite în consilii.
    Majorități care și ele reprezintă alegători, egali cu dv.

    • Domnule petrovel, aveți chef de un proces? Dacă nu veți putea dovedi mizeriile emanate din creierul bolnav de puterea nedobândită s-ar putea să ne dați dumneavoastră rest. Ce ziceți?

  • Spre exemplu, intr-un context diferit, unde exista un interes vadit al cetatenilor, tuturor cetatenilor si cei care au votat cu cele doua forte politice dar si ceilalti, si cele doua forte politice comsimt liber, fara santaj, ambele, sa faca un astfel de gest, legea permite !

    Care e diferenta ?

    1. Sa zicem ca exista un motiv de interes major pentru judet, altul decat reprezentativitatea alegatorilor care a fost transat la vot, pentru care, de regula cel mai reprezentativ, PNL in aceasta speta, ii propune „lu’ santajistu” sa colaboreze si ies in presa, explica si de ce, si pentru ca in mod intelept „legea permite” fac alianta. Ambele parti sunt de acord fara a se santaja reciproc. Chiar si asa isi asuma riscuri privind dezamagirea electoratului si votul/voturile ulterior/ulterioare …

    2. Am 4 voturi cu care inclin balanta si ies la santaj, la cel mai ordinar santaj posibil – declarat in presa, sub motiv ca vreau sa reprezint mai bine electoratul care ma ales. Tupeul si nesimtirea sunt bonus, din partea casei. Fas … Santajul e santaj, oricum l-ai rasuci si invarti, pute, si este specific activitatilor mafiote, cu siguranta imoral. E drept, „legea permite”, am explicat mai sus de ce …

    Asa ca e simplu … „mocanu din Livezile” cum mai este taxat pe plan local (oare de ce, pentru eleganta si stil ?) este deja un foarte bun politician de Romania. A invatat repede „complicatele si rafinatele” tehnici din politica de balta de la noi (amu’ ne-o sunat si noua ceasul, sa ne apucam de ciolan fratilor) si le aplica cu un aer de doctor docent, cu „o istetime agera in priviri”. Mie imi inspira greata si sila si cred ca ii lipseste sumanu din spate si bata din mana. Pentru cateva zile l-am avut in calcul pentru vot, si il aveam cumva la suflet, dar acum si-a aratat dimensiunea caracterului si ma felicit ca n-am facut-o.
    Este doar parerea mea si respect si alte pareri, sperand cumva, ca din ce in ce mai multi se trezesc de cap …

  • La alegerile din 2016 a dat PSD-ul vreun post de viceprimar celor de pe locul doi ?? A dat la ALDE care a avut 2 consilieri.
    De când începem să fim corecți?
    Numai legea și normele de aplicare a legii ar putea stabili criteriile exacte și apoi să se respecte.

    • Dar acela a fost partidul sinistru, dragnian, despre care am spus toți că nu respectă democrația. De ce trebuie să fie urmat ca un exemplu bun? Nu s-a ieșit în stradă pentru ca practicile odioase dragniene să nu mai fie posibile în România?

  • Alianța a fost făcută doar pentru alegeri și s-au cam păcălit singuri PSD-iștii.
    În Alianța pt Bistrița PSD are 2 consilieri doar, din cei 5. PMP are totuși 3 consilieri, deci la partide este pe locul doi.
    Cu ce este mai validă o alianță făcută înainte de alegeri față de o alianță făcută după alegeri?

  • Și acuma pe partidul sinistru să-l susținem să obțină mai mult decât merită? Tot sinistru a rămas după cum se comportă în continuare.

    • Auziți, pauză cu minciuna ”apolitică”. M-am plictisit. Eu aici îmi asum niște opinii. Dacă nu aveți atâta sânge în voi să vă asumați că sunteți în PMP, lăsați-vă! Că și așa nu contați decât la combinatorică.

  • Dacă nu are niciun sens de ce vă agitați atât? Pentru că toți vă ascundeți în spatele unei minciuni? Și ați vrea să nu o observe nimeni? Un bun primar se formează dacă are opozanți lângă el, nu yes mani. Peste patru ani, vom jelui că iar ne-am trezit cu un dictator care a făcut ce a vrut el și gașca lui. Asta vă doriți? o nouă primărie creață?

  • Toate comentariile negative sunt de la Petrovii care își văd atacată mizeria lor de politică și își văd compromis viitorul, că și-au dat arama pe față la alegerile astea. Au clamat unitatea dreptei dar au luptat împotriva dreptei, acum fac șantaj politic de cea mai joasă speță și mai au să ceară o autostradă până pe Marte și funcția de vicepreședinte la Casa Albă, când ei au pierdut, că locul 3 nu înseamnă câștigat. Răbdare, vor ajunge ca alde, de aia cer, că asta e unica ocazie în care pot profita.

    • Ii bine Cristina, foarte bine ca o intrat … Doamne ce greu le-o fost sa se hotarasca … Noroc ca is oameni curajosi si cu spirit de sacrificiu. Atata doar, ca daca trag mai tare aer pe nari, parca pute si mai tare si mai diversificat … O schimbare, intr-adevar …

  • De la Nistru pân’ la Tisa
    Tot Românul plânsu-mi-s-a,
    Că nu mai poate străbate
    De-atâta străinătate.

    Din Hotin şi pân’ la mare
    Vin muscalii de-a călare,
    De la mare la Hotin
    Mereu calea ne-o aţin;
    Din Boian la Vatra-Dornii
    Au umplut omida cornii,
    Şi străinul te tot paşte
    De nu te mai poţi cunoaşte.
    Sus la munte, jos pe vale
    Şi-au făcut duşmanii cale,
    Din Sătmar pân’ în Săcele
    Numai vaduri ca acele.

    Vai de biet Român săracul!
    Îndărăt tot dă ca racul,
    Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
    Nici îi este toamna toamnă,
    Nici e vară vara lui,
    Şi-i străin în ţara lui.
    De la Turnu-n Dorohoi
    Curg duşmanii în puhoi
    Şi s-aşează pe la noi;
    Şi cum vin cu drum de fier
    Toate cântecele pier,
    Zboară păsările toate
    De neagra străinătate;
    Numai umbra spinului
    La uşa Creştinului.

    Îşi dezbracă ţara sânul,
    Codrul – frate cu Românul –
    De secure se tot pleacă
    Şi izvoarele îi seacă –
    Sărac în ţară săracă!

    Cine-au îndrăgit străinii,
    Mâncă-i-ar inima câinii,
    Mânca-i-ar casa pustia,
    Şi neamul nemernicia!

    Ştefane, Măria Ta,
    Tu la Putna nu mai sta!
    Lasă-arhimandritului
    Toată grija schitului,
    Lasă grija sfinţilor
    În sama părinţilor,
    Clopotele să le tragă
    Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
    Doar s-a-ndura Dumnezeu,
    Ca să-ţi mântui neamul tău!
    Tu te-nalţă din mormânt,
    Să te-aud din corn sunând
    Şi Moldova adunând.
    De-i suna din corn o dată,
    Ai s-aduni Moldova toată,
    De-i suna de două ori,
    Îţi vin codri-n ajutor,
    De-i suna a treia oară
    Toţi duşmanii or să piară
    Din hotară în hotară –
    Îndrăgi-i-ar ciorile
    Şi spânzurătorile!
    Mihai Eminescu, Doina

  • Combinatorul asta care aducea acuzatii PNL, PSD, ca au facut blat, sa aibe grija ca nu mai pupa politica veci, daca te asociezi cu psd esti mort politic.
    La scorul de 12 % vrei numai 21 de posturi de vice?
    Nu ti ar fi rusine.
    Esti pentru cetateni si bunăstarea lor asa cum te laudai?
    Sau pentru functii?
    Acuma se va vedea adevarul, cine esti de fapt.

  • Nu trebuie să jigniti o doamnă ,doamna Sabău a avut nişte păreri vizavi de politruci ,pertinente fără jigniri ,dar se pare din PĂCATE ,voi care opinaţi nişte păreri ,,daţi” în jurnalist,pentru ????? nu era o dezbatere politică ,o răfuială cu doamna Sabău ,de ce nu spuneţi cu subiect şi predicat .Consider că ar trebui să ne limităm la dreptul nostru la opinie şi cam atât.

    • Ai dreptate, atâta pot ei… Dacă nu au argumente și cuvinte potrivite în vocabular, apelează la injurii, calomnii, atacuri la persoană…. Își dau arama pe față până la capăt, dar cu ocazia asta se mai convinge lumea (cine vrea să înțeleagă, normal) cine sunt ei.

  • Siminonca a exprimat doar conditiile lui, un pic cam foarte exagerate, dar in final posturile sint votate in CL si decizia nu este a lui. Asa cu alea 3 voturi de la PMP nu o se decide mai nimic. Mai departe pana si la urma primarul si viceprimarul vor fi in functie nu doar pentru cei care au votat partidul lor ci si pentru cei care nu au votat o. Asa ca clar nu poti ignora cei pe locul doi lafel cum nu poti ignora nici pe cei de pe ultimile locuri. Actiuniile concret o se fie votate in CL probabil cu majoritati care se schimbe de la un proiect la altul.
    Cred ca editorial (nu articol) reprezinta doar o analiza sa ne reamintim ca gastigatorul sa nu uite ca este responzabil pentru mai mult de cit doar pentru electoratul lui. Trebuia tinut cont de vointa prin vot exprimat de la tot electorat.

    • da, domnu Walter, editorialul ridica o problema de MORALITATE nu de LEGALITATE … pai daca astia care sunt politicieni tineri ne arata, cu tupeu si cu totala lipsa de eleganta, ca fac politica exact ca nemernicii care i-au precedat in ultimii ani, s-a dus dracu’ speranta noastra … ce l-as fi votat pe acest ionut daca era elegant si recunostea ca au luat voturi dar inca nu sunt suficient de reprezentativi si ca doreste sa fie util fiind dispus la aliante … asta era altceva fata de santajul ordinar … e tanar si deja batran pentru politica … cei cu adevarat tineri care vin din urma il vor ejecta rapid … cu iesirea asta a avut mai mult de pierdut, mai ales ca tradeaza si prostie politica … nu l-a obligat nimeni sa epateze … putea negocia in liniste, pas cu pas, cu eleganta si fara etalare de tupeu si nesimtire … parerea mea … da de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere …

    • Da sigur, despre comportament este vorba si de acea nici nu are atita voturi. Daca ar fi fost elegant, probabil s-a fi tinut la propria lui propunere de „alianta de dreapta”, care, asa am inteles eu tot la el s-a nascut. Doar ca din cauza pretentiilor lui nu a facut parte din alianta de dreapta si poate acum e un fel de rasbunare? Ma rog, pana la urma conteaza votul in CL si dejaba ne enervam unul pe altul. Ca in principiu oricum primaria se va duce into directie mai buna, sper, de cit pana acum.
      Si ca se incing un pic mai mult spiritul aici printre comentari, inclusif si Nicolaie a fost un progres in primarie.

  • Pare foarte ok analiza dumneavoastra si asa ar fi corect dpdv moral chiar daca nu ne place sa-l vedem iar pe Niculaie cocotat pe un scaun de care se tine sa nu cada fiind prea inalt pentru cat poate duce el. Legea electorala nu este in cea mai buna forma si de aici apar toate speculatiile acestea. Nu ne place ca viceprimarii se aleg in consiliu dar altceva decat sa ne exprimam democratic opinia asa cum ati facut nu putem face. Sa vina alegerile parlamentare, sa cerem cu insistenta partidelor carora le dam votul sa schimbe legea electorala si sa nu mai votam liste ce se pot schimba si sa nu mai permitem aceasta sarada a intereselor obscure.

  • Simionca Ionut trebuiea sa lase din orgolii si sa faca front comun cu PNL din start! Dupa ce a luat 14% se da cocos? Parca ar fi udmr-ist.

    • daca te uiti la fata lui gandul fuge spre pasunile montane unde un personaj mioritic are un fluier in gura si nimic in cap … deci udmrist exclus ca astia se ocupa cu alte chestiuni nobile … mai degaraba cocos, da de ala care ajunge repede in oala ca prea trezeste pe toata lumea cu … prostia scapata de sub control … vezi ionut ca vin parlamentarele si trebe sa te voteze tat bistritenii astia pe care ii surprinzi cu eleganta si caracterul de care dai dovada …

  • Tot ma uit pe ziare poate, poate, ies cu un comunicat marii castigatori ai acestor alegeri, in care ne anunta ca vor face un audituri referitor la resursele umane sau financiare de la primarie, consiliu judetean, etc. Asa cum fac in in tara cei care au castigat alegerile acolo unde PSD-ul a fost la putere multi ani. La Bistrita, inca nimic.
    Dar no, speranta moare ultima.

    • bai bondare iti pute subiectu si vrei sal schimbi … poate ca bazai prin chiulotii lui ionut, poate in alta parte … hai bazaie in alta parte …

    • Bazai unde vreau ca este democratie si am dreptul sa-mi expun parerile/ observatiile in public.
      Nu vreau sa schimb subiectul doream sa fac si eu o observatie.
      Pe de alta parte ca sa vezi ca nu am nicio treaba cu PMP pot sa iti confirm ca sunt mai mult decat stupefiat de pretentiile cui Simionca. Dar ce sa ne mai miram, doar face parte din partidul unui individ care este dovedit ca fost securist si care mai are tupeul sa candideze pentru o functie publica. Oricum alegatorii i-au cam tras-o.

  • La urmatoarele alegeri nu va mai auzi nimeni de PMP, acuma e unpic pe val, ca toti s-au saturat de ALDE si PRO Romania. Acest partid a fost ceat de Basescu pentru Udrea, dupa ce Blaga si PDL-ul nu au mai vrut-o, unde mai pui ca Base l-a dat deoparte pe Cristian Diaconescu de la Presedentia Romaniei si a instalat-o pe Udrea. A facut un mare fas, toti stiau ce hram poarta. Acum a tras tare, tot de Basescu e vorba, ca partidul sa faca pragul electoral si sa dea parlamentari, unul din ei va fi in mod sigur, aceiasi, Udrea. Sper sa nu am dreptate.

    • Felicitari Doamna Cristiana Sabau pentru articol!!!! Felicitari pentru corectitudinea si principiile de care dati dovada!!! Le e ciuda PMP-istilor pentru ca li se spune adevarul! Sunt invatati cu minciuna, santajul, furtul, demagogia incat li se pare ceva normal. Oamenii din acest judet, care mai tin la adevaratele valori morale, se dezic de PMP. PMP, sa va fie RUSINE!!!

  • Viseaza numai functii pierzatorii alegerilor, ce te astepti de la un INCULT simionca si MINCINOSUL fara scrupule carcu caius, DZGUSTATORI !!!

  • Din DEX :
    ,,Politic=Sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relațiile, orientările și manifestările care apar între clase, între grupuri sociale, între popoare etc. pentru promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere, mod abil de comportare folosit de cineva în atingerea unui scop.”
    În speța actuală, rezultatele voturilor au stabilit o componență a consiliilor.
    Formațiunile politice pentru atingerea scopului, acela de a ajunge la putere, negociază pentru a obține o poziție cât mai bună în prezent și viitor.
    Abilitatea lor este sancționată, sau susținută de electorat la următoarele alegeri.
    Votanții PMP si-au dat votul acestei formațiuni, tocmai pentru a ajunge la putere, nu pentru altceva.
    Să stea în opoziție, doar pentru a fi onești, rezonabili, nu este logic, pentru POLITICĂ.
    Urmăriți negocierile, rezultatele acestora, în Parlamentul European, unde vedem că și membri ai unor formațiuni cu rezultate în alegeri nesemnificative, sau chiar de la neafiliați, după alegeri, au reprezentanți în funcțiile puterii.

  • Este schimbarea pe care au vrut-o bistritenii! Cand votezi un partid de tip „ic” asta se va intampla.Icul va despica orice partid si alianta castigatoare.Greseala pe care o fac votantii este ca se iau dupa val si nu verifica cine sunt candidatii , ce au facut in aceasta viata , ce realizari au,ce scoala au absolvit , ce note au avut la scoala.La preoti cand se face „promovarea in bransa” vladica pune o intrebare cu talc: Vrednic este?iar poporul de mireni ca sa zic asa (prostimea , intrucat nu vreau sa-l parafrazez pe d-l ex premier Nastase) raspunde : Vrednic este!Sloganul „Jos ciuma rosie” a mai mers o data!Promovat chiar de la nivelul presedintelui „mediator” nu avea cum sa nu mearga.Dumneavoastra draga domna nu ati inteles ca PSD trebuie sa dispara? Presedintele „mediator”o spune cu fiecare ocazie…Ce conteaza cate voturi a obtinut…Dumneavoastra ati crezut ca va conduce orasul numai PNL ? Eroare stimata doamna… Jocurile le face tot Petrov atat in Bistrita cat si la Bucuresti de unde cica ne rasare soarele.Pe acest personaj il iubeste raul, ramul , binenteles inca o mare parte a populatiei care se regaseste in el, dar il iubeste chiar si JUSTITIA ROMANA cea dreapta si independenta!(care desigur i-a permis sa candideze ca doar merta stimabilul pentru cat a luptat pentru staTUL DE DREPT pentru intarirea democratiei etc.,etc.) Cat despre personajul din Bistrita iertat sa-mi fie dar cred ca ati contribuit mult la promovarea lui asa ca de data asta e bine sa va resemnati si sa luati aminte pentru viitor.Despre PSD numai de bine , au pierdut pe mana lor pentru ca n-au stiut sa-si promoveze realizarile.Daca as fi in locul lui Cretu as umple ziarele locale cu toate lucrurile facute pentru acest oras.Cred ca si pentru TIMPONLINE cu spatiu neingradit material , ar fi o problema… Daca nu o face e un mare fraier. Nu raspund la provocari!

  • Corect ar fi ca in sistemul politic pluralist după un scrutin fie el la alegeri locale sau la parlamentare, formatiunea politică situată pe locul al doilea să rămână in opozitie si să nu accepte nici un fel de combinatie cu câstigătorul. Chiar si atunci când nu există un câstigâtor net care să dispună cel putin de o majoritate simplă, este preferabil ca aliantele postelectorale să se facă formatiuni care au realizat scoruri mai mici, tocmai pentru a conserva o opozitie puternică.
    Numai asa poate exista o opozitie puternică la cei care îsi asumă puterea, conditie necesară pentru sănătatea oricărei democratii.
    Pe de altă parte, o aliantă între PNL si PSD ar genera o struto-camilă numită USL de tipul celei care a mai exisistat pe vremea lui Crin Antonescu (Căcărău) , dar care nu a dus la nimic bun.

  • Din punctul meu de vedere, Simionca joaca f bine. Stie ce face. Bistrita are nevoie de un om ca el . Avem garantia ca PNL-ul va fi bun?? Nuuu!! Avem garantia ca PMP-ul va fi bun? Nuu!!! Ce stim e ca cele doua partide (PNL si PSD) ne-au mai bantuit in ultimii ani . De ce sa nu intre intre cele doua? Oare incurca pe cineva? De ce nu s-a scris nimic de Simionca pana acum nimic de rau? Oare de ce? Pentru ca nu incurca pe nimeni !?
    Hai sa avem rabdare sa vedem ce o sa fie! Hai sa fim pozitivi!

    • În general nu s-a scris de rău pentru că era un deputat dintre cei ”o sută de mii de deputați” (ca să parafrazez o carte celebră), dintr-un partid care nu a decis nimic fiind mult prea mic. De-asta.

  • Cu respect d-na Cristiana nu sunt de acord cu asocierea lui Simioanca cu ‘Petrov’ cum nu pot fi de acord nici cu asocierea d-voastra cu Badea,Gadea,Ciutacu etc.,chiar daca faceti parte din aceeasi asa zisa a patra putere numita presa (desi in articolul de mai sus v-ati comportat identic ca cei amintiti), din pacate asta e politica in toata lumea care este democratica si care se vrea moderna,din articolul d-voastra reiese clar ca suteti deranjata de jocul d-nului Simioanca care nu are absolut nimic antidemocratic,stiti vorba ‘nu-i prost cine cere,dar nici destept cine da’ imaginati-va ca sunteti in trafic cu masina si la un moment dat faceti pana la una dintre roti,mai puteti continua drumul cu cele trei roti care majoritar sunt bune?nu sunt adeptul nici unui partid si chiar mi-ati creat greata amintind-o pe EBA, sunt adeptul unui fair play indiferent de domeniul in care se desfasoara.
    Cu mult respect al d-voastra cititor!
    P.S. Sa stiti ca mai am cutii de chibrituri cu USL si poza fostului si actualului prefect,articolul d-voastra imi insufla ideea ca va este dor de acele vremuri.

    • Eu, ca orice om care am participat în viață la diverse concursuri, sunt deranjată ca acela de pe locul trei să revendice locul câștigătorului, așa ca idee. V-ar plăcea dvs. să dați concurs pe un post, să luați cea mai mare medie, iar postul să fie ocupat de cel cu a treia medie doar pentru că țipă mai tare și are gura mare?

  • Ah cât de frumooos!!!! Bravo! Asta înseamnă demicratie!!!! Suntem fani!!!! PNL? PMP? ::)) joc de glezne ca aveți de dat funcții multe și sa faceti repede angajări pe criterii de……. ::)) pana nu va ia PMP la mișto!!! Fostul prrfect PNL și-a ținut postul cald, a luat bătaie de tot rasul la CJ, acuma e înapoi la bani publici și funcție…. PMP va face dribling!! Și bine face, Ciobănica va sufla in ceafa!!!! ::))) Vivat!!! Frumos!!!si doamna Sabau are dreptate!numa ca nu se poate face nimic! Ca depind unii de alții in guma afara in care s-am amestecat!

  • Doamna nu stiu cine sunteti dar „nu e corect chiar daca legea permite” e un fel de „imi iau jucariile si ma duc acasa”. Pozitia dumneavoastra este prea dragneo-ciulacă si latrati aiurea. Frumos vi s-a explicat de oameni in comentarii dar raspundeti urat si fara sens. Nush cine sunteti dar nici nu vreau sa aflu… ham ham aport la stapan ca a pierdut PSD 🙂

    • E limpede că nu știți, dar vorbiți. Înțeleg că vă deranjează tare adjectivul ”petrovian” din moment ce numiți ”urât” acest cuvânt. E urât ce s-a făcut sub pseudonomul acesta și apoi în zeci de ani de politică. Ne dați voie să considerăm așa? Sau nerespectarea voinței poporului – la suspendare – se numea stat de drept? #Staijosba

  • Nu o cunosc pe doamna Sabau! Are inca libertatea cuvantului! trebuie sa o respectati! Majoritatea decide intodeauna de aceea ce facem cu educatia sexuala? cand 90% din popor doreste sa nu ajunga disciplina de predat decat optional totusi va intra in invatamant fara ca noi cei 90% sa putem face ceva! unde este democratos?

    • Cu educatie sexuala in scoli avem mai putine fete de 13-18 ani gravide, cu educatie sexuala in scoli se mai dizolva din rusinea asta a actului sexual si parte din tineri mai deschid ochii si gura, mai cauta, mai intreaba si se mai informeaza. Doamna copii o sa vada sex si o sa faca sex ca vreti ca nu vreti, ca fac educatie sexuala in scoli sau nu… Nu mai bine invata cum sa nu isi distrugă viata cu o sarcina la pubertate? Mai scoateti oameni buni capul din evul mediu

  • La rece.
    In consiliul local Bistrita, PMP nu are putere de negociere, e suficient pentru PNL sa intre cu USR Plus.
    In consiliul judetean, lucrurile par in favoarea unui levier de negociere pentru PMP( Daca nu ne satisfaceti conditiile …mergem cu PSD)…dar tot la rece, pragmatic PMP-ul poate fi cumparat om cu om de liberali, dispare PMP ul judetean si puterea de negociere a dlui Simionca se transforma in balon de sapun, alesii locali sunt presati sa ofere rezultate alegatorilor..liberalii pot sa se asigure ca zonele controlate politc de PMP nu au prioritate. Daca concepem puterea de maniera machiavelica, unde scopul scuza mijloacele.
    Alta manevra posibila a PNL pentru a reduce la soapte, opozitia PSD in anumite zone, ar fi ca in 4 ani sa gandeasca o reforma a administratiei statale care sa includa comasarea judetelor cu frontiere desenate politic ca sa-si asigure o majoritate de vot in interiorul acelor regiuni.
    La o adica, macroregiunile sunt necesare pentru a accesa sume uriase de la U.E, facuta cu cap ar beneficia la capat de linie cetateanul cu proiecte imense. Iar o eventuala comasare de judete gen Salaj, Cluj, Bistrita intr-o regiune cu un consiliu regional chiar pastrand reprezentarea de la alegerile de acum ..ar reduce PSD-ul la tacere asurzitoare, in orice situatie nu va avea putere decizionala fiind in minoritate.
    Desigur este un risc politic…exista cicluri politice.
    Dar ideea e ca in politica , Puterea e chestiune de context…pentru Simionca, liberalii au instrumentele necesare, pentru a nu fi timorati de cererile acestuia.
    Daca ar ceda ar fi un moment de slabiciune…
    Deci cer mai simplu, liberalii ar putea opta sa ofere un deal catorva din PMP pe principiul divide et impera, solutia practicata cu succes in politca romaneasca.
    E imoral fata de alegator. Da si Nu.
    Daca obiectivul e a asigura un nivel de bunastare tuturor, masinatiunile politice sunt acceptabile la un anumit nivel.
    Investitii mai facile, coordonare mai usoara, implementare accelerata.
    Daca obiectivul e de negocia personal avantaje individuale, cum face dl Simionca…e clar ca masinatiunile politice nu sunt in avantajul cetateanului.
    Mai pot interveni miscari supriza etc.
    Dl Basescu a fost pragmatic, a avut sprijinul societatii civile pentru ca a luat masuri drastice de delimitare cu trecutul, a numit-o pe dna Macovei…da fiind de moda veche nu a inteles de ce tot aceiasi Justitie egala pentru toti, l-a luat pe fratele dansului la purecat…si atunci a trecut in tabara celor care vroiau pe dna Kovesi plecat.
    De aceea mai important ca si alegerile e calitatea resurselor umane din Justitie, Politie, acolo trebuie sa ai oameni impecabili, feriti de influente politice. E greu..dar nu imposibil.

  • Are doamna Sabau libertatea cuvantului dar chiar ea a spus ca e legal ce se intampla asa ca articolul e un fel de smiorcăială. Doamna legal e si pentru zecile de demnitari PSDisti din toata tara sa ramana in functii si sa candideze in continuare chiar daca au dosare penale si sentinte cu executare… e legal dar e corect? Smiorcăială plăcută in continuare… asta e, vine alta administratie sare ciolanu’

  • Si inainte de alegeri si dupa,am sustinut ca dupa logica bunului simt si pt binele bistritenilor ,la Primaria Bistrita ar fi cel mai potrivit ca langa un primar tanar si reprezentativ ,sa fie un viceprimar cu experienta ,care sa continue munca pe care a facut-o bine pana acum.Deci,Ioan Turc daca va face o colaborare buna cu Cristian Nicolae,va fi in beneficiul nostru.Restul ,poate fi gargara…Campania s-a terminat!La treaba ,ca pt asta ati foswt alesi!

  • Faptul ca Simionca conditioneaza sustinerea de obtinerea unor pozitii in primarie este de o prostie monumentala. Cu cei i-a ajutat pe ALDE? In 4 ani au 1,7%. Credeti ca pe Basescu peste 4 ani il va mai interesa politica? El a fost motorul PMP. Eu cred ca nu si veti fi la cosul de gunoi al istoriei ca toate celelalte partide de santaj.
    In locul lui Simionca as sta in banca mea si as sustine doar proiectele fezabile si as fi foarte vocal in opozitie, este singurul mod in care, cel putin pe plan local, va castiga voturi si adepti. Ar fi doar ce a trambitat in campanie, sa faca un alt fel de politica, sa-i lase pe PSD si PNL sa se asocieze, sa se faca de cacao. Sa arate ca vor sa faca ceva pentru oameni si pentru judet, nu pentru EI!
    Cu un alt fel de politica ai de castigat, dar poate ca partidul asta acum nu poate asa ceva, CIOLANUL ESTE MARE, SUCULENT SI CEL MAI IMPORTANT ACUM! Restul, nu mai conteaza!

  • De ALDE sau UDMR A-TI UITAT…..CU PROCENTE MULT MAI MICI AU FACUT LEGEA ATATIA ANI……MI SE PARE ARTICOLUL UN ATAC NU O ANALIZA PERTINENTA.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.