Primăria Ilva Mică va investi circa 900.000 de lei în refacerea dugeanei de joc, o construcție similară unui foișor, ridicată în jurul anului 1930 pe malul râului Ilva, în apropierea unui pod din lemn acoperit și a unei punți, dar transferată în 1977 la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Consiliul Local Ilva Mică a adoptat Hotărârea nr. 71 din 27.11.2025 prin care a aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului ”Reconstituire dugeană de joc Ilva Mică” finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Valoarea totală a investiției este de 728.132,70 lei la care se adaugă TVA, din care cheltuieli neeligibile suportate de la Bugetul local – 407.595,00 lei (la care se adaugă TVA) și cheltuielile eligibile nerambursabile din PNDR prin GAL LIDER Bistrița-Năsăud – 320.537,70 lei (la care se adauga TVA), în total 881.040,57 de lei.
Potrivit Muzeului Etnografic al Transilvaniei, dugeana este o construcție octogonală semideschisă, similară unui foișor, cu fundație din piatră și acoperiș din draniță (șindrilă). După slujba de duminică, fetele și feciorii mergeau la joc în acest spațiu special amenajat, rolul băieților în pregătirea evenimentului fiind esențial, ei programau jocul și tocmeau muzicanții. De obicei erau chemați un ceteraș și un gordunist (contralău). Când fata ieșea la joc, trebuia să aibă pregătită cel puțin o parte din zestre, căci din acel moment începea să fie curtată și putea fi cerută în căsătorie. Strigăturile îndemnau dănțăușii la veselie și erau de obicei texte șugubețe, care ironizau și lăudau anumite calități sau înțepau defectele. Părinții și persoanele vârstnice rămâneau în afara dugenii, la un pahar de jinars, întinzându-se la discuții despre viitoarele nunți din sat. Erau povești relaxate și niciodată nu s-a ajuns la divergențe sau la incidente, dugeana fiind un loc în care lumea aștepta să se destindă și să socializeze. Dansurile se țineau săptămânal, în afară de perioada posturilor, vara sau iarna, pe vreme bună sau pe vreme rea.
Fiecare băiat își chema la primul dans iubita, apoi perechile se schimbau. Dacă un băiat invita toată seara aceeași fată la dans, era semn de căsătorie. Primul dans era întotdeauna unul mai lent, denumit popular De-a mâna, după care se porneau învârtita și horele. Obiceiul de a juca la dugeană s-a pierdut treptat, o dată cu apariția căminelor culturale care erau spații mai generoase și mult mai confortabile. Căminele culturale erau realizate după un proiect tip care se construia în toată țara și aveau capacitatea de o sută de locuri.
Dugeana din Ilva Mică a fost construită în jurul anului 1930 pe malul râului Ilva, în imediata apropiere a unui pod din lemn acoperit și a unei punți. Ridicată pe o temelie din piatră de râu, legată cu mortar, structura octogonală era realizată din lemn de brad și acoperită cu draniță. Localnicii au contribuit financiar și cu forță de muncă pentru a avea în sat un loc special destinat dansului de duminică. Lemnul a fost adus din pădurea locală, piatra a fost preluată din râu, iar scândura pentru podele și blănile cu care au fost înfundate laturile au fost donate de fabrica de cherestea din localitate. Cioplitul, crestatul și montajul părților au fost realizate de meșterul local Petre Gherasim, angajat cu ziua, care a fost plătit cu 45 lei.
Podită cu scândură groasă pentru a rezista presiunii pașilor, dugeana aflată acum în patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei (foto) are un plan octogonal, cu latura de 4,20 m și este mărginită cu scândură, pe înălțimea de 1 m. Intrarea în dugeană se face prin partea sudică, prin trei trepte din piatră. Dugeana a fost transferată la Muzeul Etnografic în anul 1977, iar la data respectivă era deja acoperită cu tablă, dar acoperișul a fost restaurat, partea metalică fiind înlocuită cu draniță, așa cum a fost concepută inițial.
Primăria Ilva Mică motivează intenția de a reface dugeana de joc prin aceea că ”în prezent, comuna nu dispune de un astfel de spațiu tradițional dedicat activităților culturale în aer liber, iar oferta de infrastructuri destinate conservării și promovării patrimoniului cultural este limitată. Lipsa unui spațiu autentic, cu funcție atât culturală, cât și comunitară, conduce la diminuarea participării locuitorilor — în special a tinerilor — la activități tradiționale și reduce oportunitățile de promovare a identității locale. Prin urmare, realizarea unei dugeane de joc răspunde unei nevoi reale de revitalizare culturală, de recreare a unui cadru autentic pentru desfășurarea tradițiilor și de întărire a coeziunii comunitare”.
Investiția este considerată oportună deoarece contribuie la conservarea și valorificarea patrimoniului cultural rural.
- contribuie la protejarea și promovarea identității locale
- va oferi cadrul necesar pentru organizarea de activități culturale, dansuri tradiționale, evenimente comunitare, ateliere și programe educaționale pentru tineri.
- amenajată în mod autentic va deveni un punct de interes pentru turiștii atrași de cultură tradițională și de specificul local. Această poate fi integrată în trasee turistice, evenimente tematice și programe culturale dedicate folclorului, sprijinind astfel diversificarea economiei locale și creșterea vizibilității comunei.
”Realizarea unei dugeane de joc în comună Ilva Mică reprezintă o investiție justificată și oportună, care răspunde obiectivelor PNDR privind dezvoltarea durabilă a comunităților rurale, promovarea patrimoniului cultural și întărirea coeziunii sociale. Proiectul contribuie la revitalizarea identității locale și generează beneficii culturale, sociale și turistice pe termen mediu și lung”, se arată în motivarea proiectului.
Conform ultimului recensământ al populației și locuințelor din anul 2021, comuna Ilva Mică are o populație de 3.164 locuitori.
Sursa foto: Muzeul Etnografic al Transilvaniei
„În vatra satului era joc mare. Flăcăii roiau în preajma fetelor, iar lăutarii cântau de răsuna valea.”
„La joc se strângea satul întreg; acolo se vedeau, se măsurau, acolo își făceau flăcăii curaj către fete.”
„Se învârteau horele, se legănau fetele și chiotele băieților făceau să tresară tot satul.”
„Ion își făcu loc printre jucători, mândru, cu pieptul înainte, parcă dorea să-l vadă tot satul.”
roman:
„…câţiva copii mai îndrăciţi se lasă pe vine aproape de jucători, uitându-se cu mare băgare de seamă la poalele fetelor, iar când poalele zboară mai tare, dezvelind picioarele goale mai sus de genunchi, se întreabă repede:
— Ai văzut?
— Văzut. Da’ tu?
— Şi eu.”
Aflandu-ma in statiune , am vazut si eu o asemenea constructie in Sangeorz Bai , prin anii 70 (din secolul trecut) si bine-nteles am vazut si ”jocul la dugeana”. Era oarecum identic cu “jocul a sura” , existent in acele timpuri , in actualele judete , Salaj si Cluj. Singura deosebire era locatia , aceiasi , in primul caz si in diverse suri din sat , care se alternau in functie de acceptul proprietarilor , in celalalt caz. Era mult mai usoara organizarea jocului intrucat nu mai trebuia gasit un loc de joc iar atentia chezasilor (tizasilor) , feciorii care garantau plata muzicantilor , se rasfrangea numai asupra tocmirii/”alchezarii” muzicantilor. In ce-i priveste pe acestia , cred ca erau trei : ceterasul (sau primasul , adica primul viorist) , contralaul (al doilea viorist ) si gordunasul (cel care canta la contrabas , instrument numit popular gorduna). Se prea poate ca la Ilva Mica sa fi fost un singur viorist. Altfel , din cate stiu , “dugene ” erau in multe sate , pe toata Valea Somesului si pe Vaile Ilvelor.
Cât a costat construcția originală?
Conservarea identității nu se realizează prin replici!
Un pavilion de acest tip se păstrează la ILVA MARE.
Corneliu dragă este bună şi o replică dacă respectectă riguros construcţia iniţială care acum este conservată mai bine la Muzeul Edografic.
Sper ca Duminica să se organizeze şi joc, eu voi merge bucucuros acolo să încerc să mă prind în horă bineţeles dacă voi găsi acolo de închiriat un costum popular pe măsura mea.
https://timponline.ro/prima-femeie-arhitect-din-europa-a-trait-la-bistrita-a-descoperit-arheologul-corneliu-gaiu/
D-le Gaiu , constructia originala a fost facuta cu drag de oamenii locului care ajutau ca si clacasi , fara vreo plata. Meseriasii erau singurii platiti , dar , doar cu o plata modica, Piatra necesara pentru fundatie era adunata/scoasa din rau , cheresteaua era din donatii , este posibil totusi ca dranita sa fi fost cumparata. In zilele in care traim a disparut munca de claca iar donatiile sunt tot mai rare. Valea Ilvei si a Somesului Mare sunt tot acolo si produc in continuare piatra. Cherestea se mai afla in zona. Cu toate acestea a disparut interesul pentru lucrurile simple care atingeau sufletul omului. Acum primarii se lauda cu banii atrasi din diverse fonduri de investitii. Acestea acorda banii numai in sume maricele… Din aceste cauze multe asa-zise obiective culturale sunt supraestimate. Este posibil sa fie si pentru cazul de fata. Si daca tot sunt bani alocati , primaria poate face un concurs de idei (la care sa participe tineri arhitecti), astfel incat noua dugeana sa fie adaptata vremurilor si sa arate ca o constructie futurista , pastrandu-si destinatia initiala dar putand “adaposti” si alte evenimente culturale , inclusiv ziua/zilele comunei.
Leo sunt total în dezacord cu tine este obligatoriu să se păstreze atât forma iniţiala cât şi materialele de construcţie iniţiale pentru a se păstra diversitatea şi frumuseţea.
Pentru arhitecţi noi se pot găsi alte spaţi şi alte lucrări unde pot să bage betoane cum vor ei.
Super ieftin… oportunitate ratata. Cred ca era locul sa se arunce la mai mult… macar 500.000 de EUR… mai ales la o comuna atât de bogată.