Actualitate Recomandări

O delegație a Primăriei Bistrița va participa la Festivalul orașului Wels din Austria

O delegație a orașului Bistrița formată din patru persoane va participa la festivităţile ocazionate de ”Aniversarea a 800 de ani ai orașului Wels”, respectiv la Festivalul orașului, în perioada 22 – 27. 06. 2022, informează municipalitatea.

Wels este al doilea oraș ca mărime din Austria de nord, construit pe cursul râului Traun, în apropiere de Linz. Conform Wikipedia, este o bună destinație turistică, mai ales iarna.

Invitația a fost transmisă de primarul orașului Wels, dr. Andreas Rabl având în vedere relațiile de colaborare între cele două administrații începute în 2014.

Reamintim că, în oraşul Wels, cu o populație de peste 60.000 de locuitori, s-a stabilit în urmă cu aproape 60 de ani populaţia săsească provenită din zona Transilvaniei și respectiv a Bistriței, care forţată de împrejurările celui de-al doilea război mondial a plecat în străinătate.

Relaţiile de colaborare dintre municipiul Bistriţa şi oraşul Wels au fost iniţiate în prima parte a anului 2013, prin intermediul Asociației HOG Bistritz Nosen, ce are drept obiectiv principal integrarea etnicilor germani proveniţi din zona Bistriţei.

Cheltuielile pentru deplasare se ridică la 3563 de euro și urmează să fie aprobate de aleșii locali în ședința din această lună.

4 comentarii

  • Iar noi vom plati distractia delegatiei bistritene , mai „stufoase” decat era cazul . Cati au fost si cine a fost vom afla mult mai tarziu. Cred ca va fi o mare batalie pe locurile „eligibile” , mai ceva ca la examenele de la medicina din anii de dinainte de 1989. D-l Turc oricum , nu poate lipsi! Dupa asta , ce ne-am mai putea dori ? E tot ce lipsea orasului…Noi sa fim sanatosi si sa fie cald la vara iar dansii sa ne reprezinte cu cinste la festival.

  • Avem bani de plimbări prin străinătate???mno… las că plătesc prostii,voi plimbați vă liniștiți că de aceea v-am votat. În Italia, Germania, Austria…America pe când? Sau poate mai umflați taxele și impozitele ca să vă ajungă banii de buzunar 🤮

  • Pai, sigur primarul și mama fondurilor europene ,poate îl iau și pe Hangan că prea a muncit cat a lipsit primarul, vreun consilier personal.
    Mai ales că, trebuie rezolvați toți dezvoltatorii prieteni a fost un an greu pentru viceprimar de ălălalt vice nu comentam că nu prea exista
    No dragi badiului sa aveți drum bun, un bilet numai dus dacă se poata.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ion Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS