Actualitate

O firmă din Posmuş a preluat lucrările de reabilitare a muzeului. Unde are probleme

O firmă din Posmuş a preluat din mers şi pe ultima sută de metri lucrările de reabilitare a Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud după ce câştigătorul proiectului finanţat cu fonduri norvegiene, o firmă din Deva, a intrat în insolvenţă, iar compania din Hunedoara care a preluat lucrările i-a călcat pe urme.

„Este o firmă din Bistriţa-Năsăud, Lucicor Prod SRL care a intrat în contract de subantrepriză cu cei care au câştigat proiectul, o firmă din Deva, şi care a intrat în insolvenţă. La un moment dat, au adus altă firmă din Hunedoara, dar şi aceea a intrat în insolvenţă, aşa că s-a ajuns la a treia firmă care lucrează. Problema este că termenul pentru finalizarea proiectului e destul de strâns, luna aprilie. Nu e obligatorie construcţia, dar avem activităţi culturale, darea în folosinţă a unor spaţii, câteva activităţi creative. Firma s-a mobilizat, avem 20 de oameni la lucru. Am avut o discuţie cu reprezentantul firmei şi urmează să atace nişte spaţii de care avem nevoie cum ar fi beciul, am achiziţionat deja liftul pentru persoane cu dizabilităţi, se lucrează la scara pentru accesul la beci. Probabil că, într-o lună, beciul va fi gata şi vom putea face câteva activităţi ale proiectului. Urmează să finalizăm secţia de istorie naturală la care mai este doar foarte puţin de lucru şi mai avem doar achiziţia de mobilier. Sperăm să o punem şi pe aceea pe picioare şi pe urmă să lucrăm la amenajarea exterioară”, a declarat pentru Timp Online Alexandru Gavrilaş, managerul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud.

Potrivit acestuia în prezent, muncitorii firmei lucrează la acoperiş, au montat o schelă şi lucrează inclusiv la partea interioară, dar sunt probleme cu achiziţia tablei ce trebuie pusă pe acoperiş şi a materialelor cu care se fac tencuielile, ambele produse ce trebuie importate.

„Firmele ar fi trebuit să achiziţioneze nişte materiale din import: tabla din Austria şi materialul de tencuit din Italia. Prima firmă nu le-a cumpărat. A făcut nişte credite pe care însă nu le-a onorat. Când a doua firmă a încercat să le achiziţioneze, furnizorii au fost sceptici la semnarea contractelor şi cu a treia firmă sunt de-a dreptul duşmănoşi. Pentru că prima firmă s-a dovedit neserioasă, furnizorii din Italia şi Austria nu mai au încredere şi ar avea cumva pretenţia ca oamenii aceştia (firma din Posmuş -n.r.) să plătească datoriile firmei din Deva, ori oamenii aceştia nu au treabă cu datoriile celorlalţi. Asta încetineşte foarte tare ritmul fiindcă merge greu achiziţia de materiale. Au purtat o grămadă de discuţii inutile. Noi avem banii în cont, dar firmele nu au emis facturi pentru că banii ar fi ajuns în conturile altor furnizori ai lor. Aşa că noi avem mai mult executat fizic decât avem decontat. Nu s-au chinuit să îşi deconteze lucrările fiindcă banii ar fi mers la terţi. La un moment dat aveau cam 400 de incidente bancare”, a explicat Alexandru Gavrilaş.

La nivel naţional sunt trei proiecte finanţate cu fonduri norvegiene care au probleme în derularea lor, cel din Bistriţa-Năsăud numărându-se printre ele.

Înfiinţată în 2005, firma Lucicor Prod SRL cu sediul în Posmuş îi are ca administratori pe Lucreţia Buduşan şi Lucian Gheorghe Buduşan. În 2015, avea 21 de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 4,7 milioane de lei, profitul înregistrat atunci fiind de circa 280.000 de lei.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud derulează proiectul ”Concept de amenajare, funcţionare şi revitalizare a unor spaţii interioare şi curţii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud”, finanțat de Ministerul Culturii din fonduri norvegiene prin programul ”Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural”, cu o valoare totală de 6.822.364,45 lei. Perioada de implementare a proiectului a fost dusă până la 30 aprilie 2017.

Subsolul va deveni spaţiu interactiv de creaţie, curtea care va avea sistem de iluminat ambiental va fi împărţită în mai multe zone – urbană (parc tematic cu spaţii verzi, două fântâni arteziene), rurală (alei, gazon, marcarea bisericii din lemn), piaţă volantă pentru târguri şi expoziţii. În timpul lucrărilor se vor crea 63 de noi locuri de muncă, iar după finalizare vor fi şase noi posturi: două de supraveghetor, două de ghid galerii de artă şi două de ghid obiective culturale. În urma activităţilor prevăzute prin proiect, secţia de istorie naturală va fi dotată corespunzător, în conformitate cu normele internaţionale de conservare şi prezentare, precum şi potrivit obiectivelor de creştere a atractivităţii a muzeului, inclusiv cu proiector 3D, microscoape şi panouri de informare multimedia.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS