”Avem o poveste veche, care devine o prioritate foarte mare atât pentru mine, în calitate de reprezentant al cetăţenilor ca preşedinte al CJ, cât şi pentru colegii mei din managementul spitalului. Am reuşit să facem ceva: să creăm condiţii optime de lucru, la standarde europene. În a doua etapă, în urma discuţiilor pe care le-am purtat şi cu domnul Dragnea, şi cu domnul primaru Creţu, şi cu premierul Ponta, eu sunt optimist că prin ANL vom primi resursele necesare să se construiască locuinţe speciale pentru medici rezidenţi şi profesori debutanţi, ca să putem deveni atractivi pentru tinerii absolvenţi de Medicină, care acum sigur sunt mai tentaţi să rămână în centrele universitare, în clinici de specialitate. Având condiţii optime de lucru la spital, putând să-i oferim şi o locuinţă de serviciu unui tânăr medic rezident, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa va fi mai atractiv, iar calitatea serviciilor şi specializările vor creşte în următoarea etapă”, a declarat Radu Moldovan.
El a adăugat că, de când a venit la CJ, SJU Bistriţa a primit un sprijin substanţial: ”V-aş readuce aminte cele două mari investiţii, una finalizată, maternitatea – 2,5 milioane euro, şi Ambulatoriul care va fi dat în folosinţă în această vară – 7 milioane euro. Sunt vreo 5 milioane de euro şi lucrările care se fac la blocul operator şi spaţiile medicale, cu toate dotările necesare. Sunt bani care vin de la CJ într-o proporţie mai mică, o treime, iar două treimi de la Guvernul României”.
Adaugă comentariu