Timp de gândire

O ţară de şefi

Am asistat astăzi la o şedinţă a Colegiului prefectural în care câţiva şefi de instituţii au prezentat nişte informaţii de bucătărie internă de tipul „dacă aveţi probleme de sănătate de sărbători sunaţi la 112”, în timp ce restul şefilor, în proporţie de 80%, se uitau pe pereţi aşteptând să se termine odată lălăiala ca să o ia din loc. Ştirea e că sala era plină ochi de şefi sau de adjuncţi ai şefilor.

Avem un Parlament gigant, un Guvern umflat şi nenumăraţi directori generali, directori general-adjuncţi, şefi de servicii, o ţară de şefi în care efectiv nu lucrează nimeni. Din când în când, cam odată într-o lună, şefii se adună la Prefectură ca să asculte ce citesc de pe foi unii dintre ei.

Astăzi, în strâmtoreala de sală de la Consiliul Judeţean, făcută complet aiurea, a mai trebuit să ne şi înghesuim fiindcă nişte învăţătoare dornice să bifeze „activităţi” la CV, au năvălit cu două clase de elevi de-a patra care abia îşi deschideau gura să cânte nişte colinde. Sincer, deja începe să mă obosească şi colindatul acesta, serbările de fiţe cu costume alb-roşii, obsesia tuturor celor care învaţă trei copii să cânte un colind de a-i vedea într-un ziar, eventual şi cu galerie foto şi interviuri. Fraţilor, reinventaţi-vă revistele „Şoimii patriei” şi „Cutezătorii”. În afară de voi, părinţii copiilor şi eventual copiii înşişi, nu interesează pe nimeni activităţile din grădiniţă, şcoală primară şi nici măcar liceu. Ştiu că tot ce faceţi puneţi la dosar pentru gradaţii de merit, dar faceţi-vă un portal al şcolilor şi publicaţi acolo toate compunerile. Vă asigur că, dacă mă interesează ceva, mă uit. Vedeţi-vă între timp de şcoală, învăţaţi copiii să scrie, să citească, să fie creativi. Eu, una, ca şi contribuabil, nu vreau să vă plătesc pentru ca să-i purtaţi pe drumuri de la Prefectură, la CJ cu colindul. Au tot timpul, de luni încolo, în vacanţă, să colinde pe cine vor şi când vor.

Să revin acum la subiectul şefilor. Deşi lucrez de aproape două decenii în presă, vă pot garanta că nu ştiu cu ce se ocupă unele instituţii nici măcar acum, în anul de graţie 2012, dovadă că sunt aproape inutile. De exemplu, nu înţeleg nici azi de ce nu pot funcţiona toate instituţiile din agricultură în acelaşi loc şi în subordinea unui singur şef. Dacă fermierul are o treabă legată de domeniul lui de activitate, atunci să meargă la adresa X, acolo să fie îndrumat să ajungă la biroul potrivit ca să-şi rezolve problema. De ce să umble de pe Tărpiului, în Mihai Eminescu şi apoi la Apollo şi te miri unde altundeva bezmetic, pierzând o zi degeaba sau poate chiar mai multe fără să reuşească să dea de rezolvarea problemei? Ca să bată la uşile a zece directori? Au trecut două decenii de la Revoluţie, oameni buni, vrem eficienţă, nu şefi care să vină la Prefectură să asculte ce citesc unii de pe foi şi să fugă rapid la birouri şi să aştepte colindători cu o lună înainte de Crăciun. Ne cresc impozitele, vrem să se ducă banii pe infrastructură, în drumuri mai bune, în spitale moderne, în educaţie de calitate, nu în salariile şefilor. Nu se poate face odată reformă şi în domeniul acesta? Chiar niciodată?

La fel, nu înţeleg de ce avem „n” şefi la sănătate, la mediu, la muncă, de ce veterinarii verifică doar carnea şi OPC-ul alimente ambalate. Până la urmă, credeţi-mă pe cuvânt că, între aceste instituţii se creează sunt nişte zone gri despre care nimeni nu pomeneşte, adică sectoare în care se suprapun atribuţiile şi altele în care nu ştie nimeni de cine ţin.

La fel şi cu instituţiile de ordine publică. Ce face Jandarmeria că tot nu am înţeles? Păzeşte oamenii la meciuri şi se învârte printre colindători, recuperează portofele căzute pe stradă şi ne spune că e zăpadă la munte? Nu avem Poliţie, Poliţie Locală, firme de pază ce pot fi plătite pe bază de contract determinat? Nu avem Salvamont? Nu sunt camere de supraveghere? Primesc zi de zi comunicate că nu ştiu ce instituţie a primit colindători. Pentru asta plătesc impozit pe muncă mai mare decât banii cu care rămân în mână, ca să aflu că merg colindătorii nu ştiu la ce şef de instituţie? Azi-mâine ne vom trezi cu comunicate de genul: „În această dimineaţă, toţi angajaţii au venit la serviciu, au băut cafea şi au stat”.

Statul acesta extrem de stufos, creat de politicieni pentru ei şi rudele lor, nu mai poate fi cărat în spate de puţinele firme care plătesc impozite masive pe muncă. Comunitatea de afaceri, investitorii care achită dările la stat, ar trebui să nu mai permită funcţionarea acestui tip de stat finanţat din banii lor. Reforma administrativă ar trebui să fie primul lucru pe care oamenii de afaceri să-l ceară prin organizaţiile lor patronale, altfel ne vom sufoca încet, dar sigur. De la oamenii politici nu avem ce aştepta. Indiferent de culoarea lor, au un singur scop: să fie şefi ei şi ai lor, să o ducă bine patru ani, să treacă în CV-uri participări la şedinţe şi citit de pe foi.

Cristiana Sabău

19 comentarii

  • De adevarat numai este de adaugat nimic. Doar ca, daca puneam si cele institutii nefolosistoare in statistica de someri, rata de somaj, poate, s-ar dubla.

    • Eu nu prea cred, pt. ca de vreme ce parlamentul si guvernul s-au marit, o sa creasca si in teritoriu numarul oamenilor. De exemplu in Cluj la Casa tineretului ai aparut 17 locuri noi in schema din senin. Cine a auzit, cine stie ce face, si la ce e buna casa asta a tineretului. Oricum, e de stat 🙂
      Asta e un exemplu absolut minor. Inmultiti cu toate directiile, casele, institutiile de care nu ati auzit, si o sa vedeti cum mai intre cateva zeci de mii de bugetari in pita, neamuri si lipitori de afise la USL.
      Intradevar D-na Sabau, toate institutiile o sa se reinventeze, chiar o sa apara unele care nu mai erau pana acum :)))

    • Cam peste tot unde socialisti sint la putere, expandeaza sistemul birocratic. Le place control, planuri de 5 ani si alte alea din trecutul comunist.

  • A-ți vazut -Ferma animalelor- pt a fi bine pt tine te inconjori de cat mai multi oameni fideli si le dai functii si buget cat mai mare. Dupa aceea te ocupi de sifon ca ai spate.

  • Azi-mâine ne vom trezi cu comunicate de genul: “În această dimineaţă, toţi angajaţii au venit la serviciu, au băut cafea şi au stat”. GENIAL ar fi, ar fi singurul comunicat de presa 100% ADEVARAT ! :))))))

  • Infiintarea unor institutii a fost facuta si la cererea „coanei Europa”. Pe vremea lui „Ceasca” exista o singura directie agricola; „spargerea” ei in mai multe institutii e facuta dupa modelul „coanei Europa”.

    • Spuneam doar ca o parte a actualei birocratii de la noi se datoreaza „coanei Europa”. Nu am spus ca nu ar fi fost destula birocratie la noi si fara „coana Europa”. Dupa cum pui problema se vede ca nu ai inteles ce doream eu sa spun.

    • Stimate domn, una e una şi alta e alta. Copiii să-şi facă serbările la şcoală, iar cei interesaţi să se ducă acolo să-i vadă. Când eram elevă, nu umblam să colindăm „instituţii”. Ne duceam să ne colindăm rudele şi vecinii în seara de Ajun. E exasperant „colindatul” acesta. De o lună o ţinem tot aşa, langa. dar şcoală mai face cineva, dar de lucrat mai lucrează cineva? Vă spun eu: NU.

  • in romania nu va fi bine pentru ca toata lumea face politica si astepata ceva odata la patru ani……un contract, un smen, o sentinta, un orgasm………pentru ei merita sa astepte 4 ani!!!!

  • Iata un exemplu de buna functionare a colectarii banilor destinati drumurilor: azi , 21 decembrie, casierita de la finante dupa ce a mancat si raghait bine, a deschis ghiseul la 14 si 30 nu la 14 asa cum era programul afisat, fara sa tresara in fata a cca 20 de oameni nervosi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS