Actualitate

O femeie a căzut într-o groapă de doi metri. Primăria Bistrița verifică toate șantierele

O femeie în vârstă de 84 de ani a căzut într-o groapă adâncă de circa doi metri, pe strada Plăieșului din Bistrița. Incidentul s-a petrecut în această dimineață. Femeia a fost scoasă din groapă de pompieri și preluată de SMURD pentru îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, femeia a fost găsită conștientă și cooperantă, dar, din primele constatări, și-ar fi rupt un picior. A fost preluată ulterior de echipajul de prim ajutor SMURD pentru evaluare și acordarea îngrijirilor medicale.

La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD.

”Femeia de 84 de ani a fost adusă astăzi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița policontuzionată prin cădere. Aceasta a ajuns la UPU-SMURD în stare stabilă, conștientă și cooperantă. În urma investigațiilor clinice și paraclinice efectuate de echipa medicală, s-a stabilit că pacienta a suferit fractură de bazin, fractură de os sacru, fracturi costale și numeroase contuzii și excoriații. A rămas internată la Secția Ortopedie și Traumatologie, pentru tratament și supraveghere de specialitate”, a transmis Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.

Controale de urgență pe toate șantierele din Bistrița

În urma incidentului, Primăria Municipiului Bistrița a dispus verificări urgente la fața locului, prin intermediul compartimentului Disciplina în Construcții din cadrul Poliției Locale. De asemenea, vor fi reverificate toate șantierele și lucrările aflate în desfășurare pe raza municipiului.

Controalele vor viza, în principal, existența autorizațiilor de construire și legalitatea lucrărilor, respectarea termenelor de execuție, împrejmuirea și securizarea zonelor de lucru, precum și amplasarea corespunzătoare a indicatoarelor de avertizare și a măsurilor de protecție pentru pietoni.

Reprezentanții administrației locale anunță că, în cazul identificării unor nereguli, vor fi aplicate măsurile legale, inclusiv sancțiuni și, după caz, oprirea lucrărilor până la remedierea deficiențelor.

Gabriel Lazany: ”Toleranță zero față de nerespectarea măsurilor de siguranță!”

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a transmis că siguranța cetățenilor trebuie să reprezinte o prioritate pentru toți cei care desfășoară lucrări în oraș.

”Primăria Municipiului Bistrița are toleranță zero față de orice încălcare a normelor de siguranță pe șantierele din oraș. Siguranța cetățenilor este prioritară. Nicio lucrare, indiferent de executant sau beneficiar, nu poate pune în pericol integritatea fizică și viața oamenilor”, a transmis edilul.

Polițiștii fac cercetări

Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud a transmis:

”Polițiștii au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că, pe o stradă din Bistrița, o persoană a căzut într-o zonă în care se efectuează lucrări de schimbare a unor tomberoane.

La fața locului au intervenit politiștii Biroului de Ordine Publică și Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița care au identificat o femeie de 84 de ani. Aceasta a fost preluată și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”.

În urma acestui incident, Poliția Locală Bistrița a efectuat verificări la fața locului și a continuat controalele în șantierele și zonele în care se desfășoară lucrări pe raza municipiului.

Polițiștii locali verifică: existența autorizațiilor necesare și respectarea prevederilor acestora; respectarea termenelor de execuție;
împrejmuirea și semnalizarea corespunzătoare a zonelor de lucru; protejarea pietonilor și menținerea unor condiții de siguranță pe domeniul public; refacerea carosabilului și a trotuarelor după intervențiile la rețelele de utilități

Bilanțul controalelor în 2026:

  • 131 de verificări de teren și acte de control
  • 40 de procese-verbale de sancționare a contravențiilor
  • 201.000 lei – valoarea totală a amenzilor aplicate
  • 5 avertismente scrise pentru abateri minore sau constatate pentru prima dată

Printre abaterile constatate se numără executarea lucrărilor fără autorizație de construire și nerespectarea autorizațiilor emise.

”O atenție deosebită este acordată lucrărilor care afectează domeniul public, inclusiv celor executate în cadrul proiectelor de apă și canalizare. Sunt urmărite respectarea condițiilor prevăzute în autorizațiile de spargere, desfășurarea lucrărilor în limitele aprobate, semnalizarea și securizarea corespunzătoare a zonelor de intervenție, precum și refacerea carosabilului și a trotuarelor afectate”, a transmis Poliția Locală printr-un comunicat.

Etichete

10 comentarii

  • Gropile trebuie sa fie semnalizate,imprejmuite si UMPLUTE CU NISIP pe perioada in care nu se lucreaza efectiv acolo,pentru a putea fi evitate accidentele.

    32
    2
    • Bataia de joc este la ea acasa!!!
      De ce trebuie sa stea o groapa cu lunile inutil???? Cat dureaza sa faci groapa aia? 3 ore? cat dureaza sa pui ceva container in ea, banuies ca se pune ceva recipient… jumatate de ora, si inca 1 ora sa pui capacul si sa finisezi, si uite asa, o LUCRARE de o jumatate de zi se intinde sub forma de capcana pe luni intregi!!!!
      BATAIE DE JOC A UNOR “CONSTRUCTORI”
      Am auzit ca banda a fost rupta de locatarii din zona nemultumiti ca nu mai au locuri de parcare sau de persoanele care cauta prin gunoi, dar eu (si nu numai eu) sunt convins ca acea banda a fost pusa la fel de in bataie de joc la fel ca groapa…. si daca banda s-a rupt cu doamna care a vazut in groapa?!, ca doar nu e banda cu beculete si era intuneric afara la acea ora!!!

      22
      2
  • La Bistrița — sunt morminte,
    Gropi ca-n cimitir și-un drum
    Unde popi cu lungi veștminte,
    Din vase de-argint, scot fum.

    Și-n județ, Domn Președinte,
    Când ai noștri calcă-n gropi,
    Ca la un semn, din morminte
    Sar strigoi — clovni, interlopi.

    La Bistrița — sunt morminte…
    Ce-ar mai fi pe-aici de spus?
    C-avem și-un primar cuminte,
    Gospodar — cum alții nu-s.

    31
    3
  • Bistrita a ajuns un oras care efectiv îsi omoara cetatenii prin ceea ce le ofera.
    Trotuare cu “piatra naturala” (din beton) din mandatul turcului – sparte cu lunile pentru tot felul de lucrari de “modernizare”, asfalt lipsa din bordura în bordura – tot pentru “modernizare”, copaci toaletati pâna se usuca si apoi cad în capul trecatorilor, pasaj subteran cu scari rulante cum nu mai are nimeni în lumea civilizata, etc, etc.
    Dar noi sa stam relaxati ca înca nu a început ce-i mai rau.
    Proiectele alea mari din care se pot fura banii mai cu lopata sunt deocamdata în asteptare.
    Când vor începe, atunci sa te tii!

    40
    2
  • Bună ziua,
    Daca era mama vreunui “ales local”, consilier etc atunci sa vezi ce scandal și ce Tragedie !

    Cine răspunde LEGAL ? pt aceasta nenorocire?

    P.s.
    NU S-AU respectat
    cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile‼️‼️
    …
    https://lege5.ro/Redir
    Hotărârea nr. 300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile actualizată 2026 – Lege5.ro
    CAPITOLUL III
    Instrumente ale coordonării
    SECŢIUNEA 1
    Planul de securitate şi sănătate
    Art. 10. –
    Beneficiarul lucrării sau managerul de proiect trebuie să asigure ca, înainte de deschiderea şantierului, să fie stabilit un plan de securitate şi sănătate, conform art. 54 lit. b).
    Art. 11. –
    Planul de securitate şi sănătate este un document scris care cuprinde ansamblul de măsuri ce trebuie luate în vederea prevenirii riscurilor care pot apărea în timpul desfăşurării activităţilor pe şantier
    Hotărârea nr. 300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile actualizată 2026 – Lege5.ro https://share.google/hoJx0DASmLw40P5r5

    16
  • Conform legii (Codul Rutier (OUG 195/2002) și Normelor metodologice privind condițiile de închidere a circulației Ordinul MI/MT nr. 1112/2000), executantul lucrării (firma de construcții) este direct și în totalitate responsabil pentru eventualele accidente provocate de semnalizarea defectuoasă sau incompletă.
    Lipsa semnalizării corespunzătoare sau nesistemarea circulației pietonilor se sancționează cu amenzi contravenționale severe aplicate de Poliția Rutieră sau Poliția Locală atât firmei, cât și persoanei responsabile din cadrul șantierului.
    Atât administratorul drumului (aici primaria), cât și constructorul au obligația legală de a verifica starea semnalizării.
    Toate ar trebui semnalizate cum spune legea:
    Tip echipament. Cerințe legale și tehnice:
    Împrejmuire completă: Zona de lucru se delimitează obligatoriu cu garduri modulare din PVC (150×100 cm) sau plasă de protecție fluorescentă fixată pe suporturi stabile.
    Culoarea indicatoarelor:Toate indicatoarele rutiere folosite în zona șantierului (avertizare, interzicere, restricție) trebuie să aibă fundal galben.
    Semnalizarea pe timp de noapte: Întreaga împrejmuire trebuie echipată cu lămpi cu lumină galbenă intermitentă (sau dispozitive reflectorizante) vizibile de la distanță.
    Panoul de identificare: La intrarea în șantier este obligatorie montarea unui panou de comunicare care să conțină numele beneficiarului, al constructorului, numărul autorizației de construire și termenele de execuție.
    Echipamentul muncitorilor:Toți lucrătorii din perimetru trebuie să poarte veste de protecție-avertizare fluorescent-reflectorizante.
    Constructorul declara ca a fost banda de semnalizare. Bun, ma intreb ce se intampla daca pe acolo trecea o persoana cu deficiente de vedere? Il ajuta cu ceva banda aceea?

    19
    1
  • În principiu, avem de toate.
    În fond însă , suntem la mila Domnului.
    Nu ne apără nimeni, numai cu gura.
    La televizor și pe net.
    Ați auzit vreun ”domn” (dintre tovarăși!) să-și ceară iertare în numele instituțiilor vinovate, pentru vătămarea comisă?
    Separat de indicarea și sancționarea vinovaților.
    Femeii respective, ori familiei ei îi vor fi plătite despăgubiri (cuvenite, pe bună dreptate!) din bani publici, din taxele și impozite nostre.
    Trai nineacă!

    29
    1
  • La Bistrița — sunt morminte,
    Dar când cazi în gropi de viu,
    Ești Hamlet, plângi oseminte,
    N-ai nici popi, n-ai nici sicriu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.