Timp de gândire

Odă liderilor mari ai partidelor mici

M-am întrebat tot mai des, în ultima perioadă, ce anume împiedică formaţiunile mici să ajungă şi ele odată mari, să iasă din sediile ponosite şi să intre în birouri luxoase de unde să conducă, în sfârşit, şi ele ceva cu strategii, cu planuri. Am o explicaţie pur personală şi extrem de subiectivă: atitudinea!

De câte ori mi-am „permis” ca jurnalist să scriu ceva „de rău” despre PRM, PER, PC sau UNPR, am primit drept „răsplată” o ştergere a adresei mele de contact din baza de date a formaţiunii respective şi, evident, o punere sistematică la colţ: nu mai am ce căuta la conferinţele de presă în care marii lideri ai micilor partide se exprimă în public. Nu am decât să mă duc la marile partide şi să cânt „ode” pe acolo. În general, am o repulsie totală faţă de ode, dar aceasta este o altă problemă. Evident că, dacă nu mai sunt invitată la nicio astfel de formaţiune, nu mă duc să dau din coate la conferinţele de presă din colţuri. Oricum, Bistriţa e suprapopulată cu ziarişti şi e greu de încăput chiar în sediile PDL, PSD şi PNL, darămite alte celorlalţi. Aştept momentul în care un primar al acestui oraş va face, precum la Beclean, o clădire în care va muta toate partidele politice, fireşte cu intrări separate şi pereţi antifonaţi. Nu ar strica să fie vreun vechi cinematograf ca să încăpem cu toţii şi noi, şi ei.

Să revin însă la aşa-zisa mea răfuială cu partidele mici. Aşadar, dacă nu scriu „de bine”, adică o odă, eventual transpusă într-o carte care să apară la Editura Karuna (specializată în ode), nu am ce căuta alături de luptătorii împotriva corupţiei şi a sistemului fiindcă, nu-i aşa, sunt de rea credinţă sau, pe scurt, sunt rea.

Vă daţi seama câtă politică ştiu aceşti oameni? Deloc! Fiindcă, dacă ar avea elementare noţiuni legate de relaţii publice şi comunicare, nu ar transforma fiecare nemulţumire personală legată de un anume ziarist într-un război în care cel mai tare câştigă prin eliminare (a se înţelege trântitul uşii în nas).

Voi oferi un alt exemplu pentru ca să înţeleagă şi poporul care este atitudinea corectă a unui lider de partid mare. Vă mai aduceţi aminte de cazul Botiş? Mai ştiţi de la cine a pornit totul? Ei bine, cu toate acestea, Ioan Oltean nu m-a sunat nici măcar odată să mă pună la punct, nu a sărit repede să scrie comentarii odioase la adresa mea pe site-uri, nu a dat nicio dispoziţie prin care eu să nu mai am ce căuta în sediul PDL. Ba, mai mult, a interzis, cred, tuturor să facă referiri critice la adresa mea. L-am auzit pe însuşi Ioan Botiş spunând că nu am făcut altceva, ca jurnalist, decât să-mi fac datoria şi nu îl suspectez că a spus aşa ceva din toată inima lui fericită că un jurnalist şi-a făcut treaba.

Credeţi cumva că aceşti oameni mă iubesc? Aveţi impresia că nu mai pot de dragul meu? Vă înşelaţi amarnic. Numai că Ioan Oltean e un lider politic adevărat, cum rar se va mai găsi pe meleagurile noastre, iar un lider adevărat ştie că niciun politician nu a câştigat vreo luptă cu presa. De aceea, indiferent dacă presa te atacă sau te laudă ca lider, nu ai voie să-ţi schimbi atitudinea. Datoria ta nu e să cucereşti presa, e să faci electoratul să te voteze, iar dacă presa te poate ajuta la asta, atunci foloseşte tot farmecul tău ca să o determini să fie de partea ta. Dacă foloseşti ura şi atacul, vei pierde.

Le-am spus tuturor care s-au grăbit să anunţe îngenuncherea PDL să nu îl subestimeze pe Ioan Oltean. În timpul vieţii lui, se va petrece cu greu o astfel de minune. Cel puţin aceasta este părerea mea.

Cristiana Sabău

12 comentarii

  • problema e ca OLTEAN si-a folosit tot farmecul ca sa va determine sa fiti de partea lui . la fel si CRETZU . v-ati dat cu cei mari impotriva celor mici . adica nu e destul ca bietii de la partidulete sunt bagati in seama doar de cele 3 gratzii , tusea , junghiul si basina , mai veniti si dvs. sa le dati cu tesla . rau , pacat , de sangele varsat .

  • Articol corect, va felicit, pt cosma reciteste-l draga NO OFENSE!
    Asta am si eu si URA si ADMIRATIE (uneori) despre dnul OLTEANU!
    Ceilalti sunt mici copii in ale politichiei!
    No ofense!

  • ce e de recitit ? atitudinea celor mici nu e buna , dar e buna mai nou a celor mari . macar daca v-ati alege cu ceva de pe urma atitudinii dvs . fata de ei . pun pariu ca se bucura ca le aduceti servicii de imagine tocmai dvs . care erati spaima lor si dulaul presei locale .
    nu contest , in preajma campaniei electorale e buna curtoazia fata de granzi . ce nu intelegeti insa e ca va ponositi ziarul .

    • Care sunt serviciile de imagine, dacă nu vă supăraţi? Să recunoşti valoarea unui om înseamnă să-i faci servicii de imagine? Iertaţi-mă, un om care are valoare nu are nevoie de astfel de servicii.

  • servicii de imagine se cheama cand , in perpsectiva alegerilor , incepem subit sa scriem numai si numai despre cineva , care chiar daca e personaj controversat si vazut la nivel de tara ca fiind adeptul numaratorilor dubioase si cate si mai cate , e bun si dulce la noi in catun . mai astept atunci sa recunoasteti si valoarea unora mai mici decat Oltean si Cretzu ,uite cum ar fi Toniuc in care bagati baioneta cu orice prilej .din pacate de cand l-ati executat pe Botish v-au cam luat remuscarile fata de PDL si ba sunt bune doamnele lor , ba sunt de admirat domnii . sunt totusi cei care ne conduc spre rapa de atatia ani . eu pun un pariu cu dvs . ca dupa ce trece faza cu alegerile o sa redeveniti iara ce-ati fost si chiar o sa scrieti cat de odiosi sunt cei pe care acuma ii recunoasteti ca valorosi .si poate stiti si gluma care circula pe la partide : timp online pentru noi este mesagerul 2 . pacat de resursele dvs . eu sincer din recunoastrea valorii dvs . va critic acuma . numai bine .

  • Politicienii machiavelici or fi de apreciat de catre cei din partidu lor, din pacate nu prezinta ‘valoare adaugata’ si pentru comunitate.

    • Poate ca am gresit cand am spus ca nu se aduce plus valoare pentru comunitate.
      Daca ne referim la comunitatatea infractionala pdl e clar ca ceva ceva plusvaloare iese la iveala.

  • nu tin cu el doamne fereste, dar dupa ce aproape toti ati votat PORTOCALIU si s-a umplut judetul, acuma dintr-o data sunteti anti, sunteti LUPTATORI toti anti Olteanu et company!
    Rusinica!

  • …cine suflă-n vuvuzeaua altuia…javra visează la os,chiar dacă pentru a-l putea linge,trebuie mai întâi să pupe-n dos!

  • Eu va invit personal la conferinta de presa a Partidului ecologist din data de joi 19.04.2012 orele 11, indiferent daca, dupa aceea, ne veti lauda sau critica. Prefer critica, dar reala, constructiva, corecta. Adevarul doare, dar vindeca, a spus un mare invatat. Veti fi invitata la toate conferintele de presa si actiunile noastre viitoare. Nu cred ca presedintele PER BN – Alexandru Toniuc este suparat pe dvs. Este pre fin si are prea mult bun simt. Impresia, gresita dupa mine, despre dvs.ziaristiI, este determinata de faptul ca de obicei amintiti de USL sau PDL, despre oamenii lor importanti, de vaza din judet, iar cei mici sunt amintiti doar la capitolul „si altii” . De exemplu, s-a scris ca Radu Moldovan de la USL va avea drept contracandidat pe Vasile Bors de la PDL, desi, cu mult inainte ca PDL sa anunte candidatura d-lui Bors, au mai fost anuntate alte candidaturi la functia de Presedinte al Consiliului judetean Bistrita-Nasaud si consilier judetean, printre care si a subsemnatului. Apreciez presa ca fiind a 4-a putere in stat, de fapt este prima. Am doar rugamintea de a fi echidistanti, de a informa corect si complet publicul, lasand alegatorul sa decida, dupa ce este bine informat. Cu stima, avocat Somesan Ioan.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.