Oficiul Prioripost al Poștei Române de la Gară s-a desființat începând de astăzi, iar Ghișeul exterior nr. 1 din aceeași zonă este și el închis până în data de 10 iunie a.c. din lipsă de personal. De la începutul anului au demisionat 40% dintre oficianții din Bistrița.
Desființarea Oficiului Prioripost a fost decisă la nivel de companie pentru o așa-zisă eficientizare a activității Poștei Române, întrucât serviciul de curierat rapid intern al Poştei Române era accesibil și la alte ghișee nu doar la acesta.
Oficiul Bistrița 1 avea în total trei locuri în care se putea preda/ridica corespondența, pensiile și colectele: cel din Ștefan cel Mare, unde e sediul central, și Oficiul extern nr.1 de la Gară, respectiv Oficiul extern nr. 2 de pe str. Axente Sever nr. 1. De la începutul anului însă, de când a început epopeea cardurilor de energie, patru oficiali poștași dintre cei 10 care lucrau la BIstrița au demisionat, așa încât Poșta Română s-a văzut nevoită să închidă temporar Ghișeul extern nr.1 de la Gară. Conform unui anunț, este pus lacătul pe ușă până în 10 iunie, însă termenul s-ar putea prelungi până sunt angajați și formați noi oficianți.
Începând de astăzi, chiar la ghișeele Poștei Române din Ștefan cel Mare, angajații cu experiență îi învață pe cei nou recrutați să facă diverse operațiuni, așa încât timpii de așteptare la rând au fost mai mari.
DE ȘTIUT: Pachetele trimise cu Prioripost ajung la destinaţie în 12 ore dacă sunt trimise în aceeaşi localitate, în 24 de ore între oraşe reşedinţă de judeţ și interiorul judeţului, sau în 36 de ore între oricare alte două localităţi din România.
Daca se aprovizioneaza de l selgros sa vznda in stefan si vrea si profit si protesjat sj ajutor de stat si diplomd pytine