Actualitate

Ouăle gigant dau farmec oraşului

De acum şi până la Rusalii, bistriţenii au parte de un decor special: nouă ouă de mari dimensiuni, pictate şi luminate de proiectoare. Peisajul urban este asemănător cu cel de la Zagreb, unde croaţii se bucură de uriaşele ”Pisanica”.

Primăria Bistriţa şi-a propus în acest an să marcheze şi vizual sărbătorile pascale şi a împodobit spaţiul public cu ineditele aranjamente stradale, simboluri ale Paştelui.

Noaptea, cele patru ouă din Piaţa Centrală, în apropiere de Biserica Evanghelică, sunt luminate de mici reflectoare.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul oului cu postament rotativ, care înfăţişează chipul lui Iisus Hristos şi turnul Bisericii Evanghelice, plasat alături de alte patru lângă Biserica Ortodoxă Sfânta Ana din Bd. Independenţei.

Primarul Ovidiu Creţu a mărturisit că s-a inspirat din cele văzute la Zagreb. Într-adevăr, ouăle expuse la Bistriţa seamănă cu cele care împodobesc înainte de Paşte cea mai mare piaţă din Capitala Croaţiei. Click pe cuvintele marcate cu roşu pentru a vedea ouăle de Paşte din Zagreb!

Pe pagina noastră de facebook puteţi găsi mai multe fotografii cu decoraţiunile de la Bistriţa.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.