Actualitate Politică

Pajişti sau păşuni? ”Mare dezbatere” cu nicio concluzie la Bistriţa (FOTO)

Membrii Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic a Camerei Deputaţilor, ministrul Doina Pană, primari, şefi de instituţii dar şi senatorul Mircea Geoană, înalt reprezentant al premierului pentru promovarea proiectelor economice strategice şi de diplomaţie publică s-au adunat, la Bistriţa, la o dezbatere pe tema Legii pajiştilor. S-au depănat amintiri şi nu s-a ajuns la nicio concluzie.

Ministrul Doina Pană a ţinut să spună, încă de la bun început, că pajiştile nu sunt de competenţa sa, aşa că a asistat pur şi Radusimplu la nişte intervenţii sterile şi fără niciun mesaj. La rândul lui, Mircea Geoană a depănat amintiri de pe vremea când a fost naş la Feldru şi de când a vizitat judeţul la inundaţiile de la Târlişua. La finalul dezbaterii a apărut şi preşedintele CJ Radu Moldovan, care s-a aşezat în sală.

Mai mulţi primari, cum ar fi cei din Matei, Parva sau Rodna au ridicat probleme legate de Ordonanţa care modifică Legea pajiştilor, iar întrucât ei au folosit cuvântul „păşune”, un parlamentar din comisie a propus să fie modificată denumirea Legii pajiştilor în Legea păşunilor. Mare modificare!

Aceasta a fost mare schimbare pentru care au venit la Bistriţa 17 deputaţi care nu au înţeles, se pare, nimic din ce au spus primarul din Matei, Vasile Encian, care a cerut ca, acolo unde există forme asociative, acestea să aibă prioritate la concesiunea păşunilor, primarul din Parva, Ioan Strugari, a cerut ca păşunea privată a persoanelor să nu aibă acelaşi regim ca şi păşunea publică şi un viceprimar care a cerut renunţarea în totalitate la această Ordonanţă care e proastă.

Parlamentarii au venit la Bistriţa la invitaţia Asociaţiei pentru protecţia mediului şi prezervarea resurselor de apă Pro Someş, înfiinţată acum zece ani şi din care fac parte 23 de comune şi trei oraşe (Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi). Şedinţa a fost condusă de Carmen Ileana Moldovan, preşedintele comisiei.  Vineri a fost semnat un protocol de colaborare între Pro Someş şi Poliţie, Jandarmerie, Garda de Mediu, Agenţia de Protecţie a Mediului, Apele Române, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Doina Pană, a spus că forma ”unanim acceptată şi benefică pentru toată lumea” a noului Cod Silvic va ajunge în curând pe masa Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor.

După întâlnirea de la Primărie, ministrul Doina Pană împreună cu membrii Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic a Camerei Deputaţilor, conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi reprezentanţii Asociaţiei Pro Someş au vizitat câteva obiective din judeţ. Prima oprire a fost la fabrica Frasinul, din localitatea Ilva Mică. De acolo oficialităţile au plecat spre Sîngeorz-Băi, unde a avut loc o acţiune de împădurire a parcului din centrul staţiunii. La eveniment au participat şi reprezentanţii Ocolului Silvic din localitate, precum şi o grupă de elevi. Periplul a cuprins şi o oprire la vâltoarea din comuna Şanţ, loc în care a fost amenajată şi pusă în funcţiune o nouă microhidrocentrală. Vizita s-a încheiat la Lunca Ilvei, cu un tur al fabricii de prelucrare a lemnului, care aparţine companiei Mis Grup.

pajisti 1 pajisti 2 pajisti 3 pajisti 4 pajisti 5 pajisti 6 pajisti 8 pajisti 9 a vizita cmed b vizita cmed c vizita ilva d vizita ilva e vizita ilva f vizita ilva g vizita cmed h vizita plantare

8 comentarii

  • Nici pajisti, nici pasuni. Au batut campii. Oameni ca alde Mircea Geoana sau Doina Pana, in loc sa discute despre Legea pajistilor au depanat …amintiri. Normal ca nu s-a ajuns la nici o concluzie. Au plecat asa cum au venit. Asta-i guvernarea Ponta: „Tot pe loc, pe loc, pe loc”. Sau poate si mai rau: „Doi incarca. doi descarca- noi muncim cu drag”.

  • frectie la un picior de lemn….in teritoriu nu ajunge concret nici o masura pentru a da viata naturii………doua masuri ar trebui luate de urgenta:mobilizarea generala a populatiei de pe valea Somesului pentru curatarea malului raului Somes….aceasta mobilizare trebuie sa fie facuta de catre primarii in colaborare cu toate bisericile din localitati…….,a doua ar fi organizarea de intruniri publice in caminele culturale la care sa participe organele locale si cele de la protectia mediului…..sa fie educata populatia sa respecte natura….insa primarii refuza sa ia aceste masuri…se tem sa nu piarda voturi prin astfel de initiative…..cat despre autoritatile de la mediu,nu ii scoti din birouri nici cu tancul……concluzia….vorbarie multa….birocratie…..incompetenta……ar fie exagerat sa spun bataie de joc?…….

  • Baieti, legea pajistilor se dezbate doar in comisia de agricultura. E in dezbatere acolo si comisia aceea face raportul legii. Comisia de mediu n-are nicio treaba cu legea aceea, de aici si perplexitatea deputatilor din sala. De altfel comisia asta a fost creata de 3-4 luni ca sa aiba privilegii inca vreo cativa parlamentari. Sefii de comisii au masini luxoase in Bucuresti, personal in subordine, birouri luxoase, etc. De asta exista comisia asta, ca nu aveau cativa loc la bucate. Altfel e egala cu zero. Cine se pricepe, poata sa vada cand are atributii comisia asta atributii sa faca rapoarte legilor. Foarte RAR. Cand si cand dau un aviz. Asta inseamna ca nu conteaza nicaieri. Prin comparatie comisia juridica, cea de buget sau cea de agricultura dau pe banda rulanta rapoarte…

  • ar mai fi o a treia masura:infiintarea in localitati de depozite in care sa fie puse resturile de materiale de constructie……..sa nu mai fie aruncate pe malul raului Somes……dar deageaba ne chinuim sa spunem…..nu ne asculta nimeni…..glasul celui care striga in pustiu….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.