Timp de gândire

Pânda, argument pentru parcarea duminicală

L-am ascultat aseară pe primarul Ovidiu Creţu vorbind, în direct, la o emisiune televizată, despre europenism, atitudine civilizată şi alte lucruri, toate în contextul în care încerca să ne convingă despre nevoia transformării unui teren de sport într-o parcare duminicală pentru un cult religios. Conform primarului, timp de doi ani reprezentanţii cultului au dat târcoale pe lângă teren şi au văzut că nu se întâmplă nimic, iar ca să se convingă singur, şi edilul a pândit şi el terenul timp de un an.

Am în cap două noţiuni, pe de-o parte „europenismul” de care ne tot vorbeşte primarul şi, pe de altă parte cuvântul „pândă” (observare atentă dintr-un loc ascuns, potrivit DEX) şi mă întreb ce are una cu alta. Pe de-o parte noi, ca cetăţeni, ar trebui să fim civilizaţi, deschişi, să aplaudăm intrarea primelor limuzine pe terenul de sport de pe Aleea Trandafirilor, iar pe de altă parte, reprezentanţii cultului care ar vrea să fim aşa, civilizaţi şi europeni, la fel ca şi primarul oraşului, aliatul lor, dau târcoale locului cu pricina şi stau la pândă ca să vadă dacă face cineva sport.

Nu am umblat atât de mult prin Europa precum primarul, nu merg iarna la schi în Austria, dar am mai citit şi eu câte o carte, m-am mai uitat la televizor şi am aflat că, în ţările democratice, politicienii se consultă cu populaţia şi ţin cont de părerea ei exprimată de majoritate. Nu am văzut pe nicăieri, nici măcar în filme, primari de oraşe mergând să-i pândească pe oameni. Dacă edilul tot vrea să ştie ce se întâmplă într-un anume loc, poate apela la camere de supraveghere. Nu e nevoie să se urce în „jeepan” (cum singur a spus-o) şi să dea ture în jurul unui biet teren de sport duminică de duminică timp de un an pentru ca, la final, să dea un verdict: nu avem nevoie de teren de sport, avem nevoie de parcare. Nu numai că nu este nevoie, e chiar revoltător să facem alegeri tot la patru ani, să cheltuim miliarde ca să ne procopsim cu un paznic. Pe de altă parte, nu avem nicio dovadă că terenul nu a fost folosit de doi ani cum pretinde edilul. Are vreo înregistrare? Nu am văzut. Dacă utiliza o cameră de supraveghere şi vedeam acolo un film serial cu un teren gol mai că l-am fi crezut. Aşa, e cuvântul domniei sale contra cuvântului oamenilor din zonă care spun că e folosit. Suntem tentaţi să-i credem pe ultimii fiindcă sunt mai mulţi.

Eu mă aşteptam ca primarul să vină să ne spună cu câţi dintre locatarii blocurilor din jur a discutat despre intenţiile sale de a transforma terenul de sport în parcare duminicală, câte întruniri publice a organizat ca să le explice de ce e bine să le permită altor oameni să-şi parcheze acolo maşinile duminica, ce metode de persuasiune a folosit, cum a înţeles el să unească o comunitate şi nu să despartă vorbind despre „exclusivism religios”, împărţind lumea în tabere, în ortodocşi şi penticostali mai des şi mai insistent decât au făcut-o cei afectaţi de măsurile pe care vrea să le ia. Am aşteptat degeaba. Am văzut la televizor un om care ne certa foarte tare că nu suntem de acord cu el, care le spunea celor de pe Aleea Trandafirilor că sunt nişte primitivi, care arăta că s-a poziţionat clar de cealaltă parte, deşi m-aş fi aşteptat să nu facă asta fiindcă e primar al tuturor bistriţenilor, nu doar al unora.

Am insitat, am rugat administraţia locală, să consulte oamenii pe pagina sa de internet cu ajutorul unor sondaje de opinie. Întrebarea de acum putea fi următoarea: „Vreţi parcare duminicală pe terenul de sport de pe Aleea Trandafirilor?” Dacă 79.999 de cetăţeni îi răspundeau cu „da”, foarte bine, să o facă. Minoritatea se supune majorităţii în democraţia europeană. Cum însă nu există un astfel de sondaj, cum oamenii din zonă nu vor parcare, cum nu avem nici măcar o fotografie care să ne indice că duminica terenul de sport e pustiu, lăsaţi oamenii în pace şi faceţi o parcare modernă la UBB sau în curte la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”. Dacă se poate pe Odobescu în curte la Şcoala Generală nr. 2 pentru ortodocşi, s-o fi putând şi pentru penticostali la „Liviu Rebreanu”. A, şi încă ceva. Nu mai staţi la pândă! Conservaţi-vă energia şi faceţi lucruri pentru care oamenii v-au votat şi nu împotriva lor.

Cristiana Sabău

28 comentarii

  • A urmarit el un an de zile locul de joaca? L-a vazut cineva?! In campania electorala din 2008 a aparut un filmulet cu O. Cretu, in care, printre altele spunea ca el mai alearga din cand in cand in parcul municipal (in timp ce in fundal primarelul facea extensii de ma mir ca nu a cazut pe jos la cat de corect si sportiv le-a facut). Cine l-a vazut? Omu asta minte cu lejeritatea cu care-i vin in cap ideile maiestre! In afara de aroganta cu care suntem tratati, mai suntem luati si de naivi

  • Buna ziua,
    Voi folosi semne diacritice în scriere pentru a-i arăta domnului Berar că nu este complicat. De unde atâta ironie la adresa celor care scriu pe acest site din partea dumneavoastră, domnule Berar?
    În altă ordine de idei, am auzit că domnul primar este foarte perseverent în promovarea ideilor sale. Păcat că numai pentru ideile dumnealui. M-aş fi bucurat să aud că avem un primar perseverent în a promova interesele tuturor bistriţenilor.
    Un mesaj celor din zonă: „Fiţi vigilenţi şi nu lasaţi garda jos”. Aţi auzit ? Stau la pândă şi atacă când vă aşteptaţi mai puţin.
    Acum suntem mai mulţi şi ne interesează.

  • offtopic:
    E Berari!
    Poate îl supărați iar!
    Uite eu scriu cu diacritice sa nu supăr!
    Ontopic:
    Bun editorialul dar primarul are o idee fixă și nu cred că va renunța!
    Sorry pt oamenii de acolo!

    • şi dacă se supără Berari…ce?!…doar nu o să ducă o oglindă pe terenul de joacă si o să-şi facă o poză în burta goală….

    • Îmi cer scuze pentru greşeală. Nu am făcut-o intenţionat, nu am ştiut de acel „i”. multumesc.

  • Cristiana sabau, n-am vazut emisiunea si mi s-a parut inutil s-o mai vad pe internet.A afirmat domnul primar ca suntem niste primitivi?

    • Domnul primar a folosit expresiile „dacă în urmă cu o sută de ani…”, „exclusivism religios”, „haideţi să fim raţionali, îngăduitori, creştini”, de unde deducem următoarele: gândim ca acum o sută de ani, suntem exclusivişti, iraţionali, etc., adică nişte primitivi, pe scurt.

  • Am fost informati printr-o terta parte ca, pentru a gasi o solutie acceptabila pentru cele doua parti (aparatorii terenului de sport si partizanii parcarii pe el), consilierii locali ai unui partid politic au inceput lucrul la un proiect de hotarare de Consliliu Local prin care se urmareste mentinerea destinatiei terenului de sport si amenajarea sau extinderea unei parcari intr-un loc cu destinatie potrivita atat legal cat si tehnic.Nu stim amanunte, asteptam un comunicat oficial.

  • Argumentul ca terenul de sport nu este folosit intre anumite ore nu este un argument pentru transformarea lui in parcare.
    Comentatorul Safriuc V a dat un exemplu de analogie stralucita:monitorizarea locurilor de parcare pentru invalizi, nu un an ci timp de ani de zile, arata ca aceste locuri stau in majoritatea timpului goale.Asta nu inseamna ca in orele acelea pot fi ocupate.
    Si exemple mai sunt:monitorizarea timp de ani de zile a traficului CFR la o trecere la nivel a unei cai ferate fara bariere arata in mod clar ca trenul trece doar intre anumite ore.Cu toate acestea , legea obliga toti soferii sa opreasca.Desi unii dintre ei, in urma monitorizarii, stiu ora la care trece trenul si nu se mai opresc la stop.

    • Exercitiu fara solutie: Incercati sa gasiti o alta comunitate, exclus cele 4 categorii – pocaitii, indoeuropenii, o parte a mass-mediei locale si dinozaurii comunisti, din Bistrita pentru care primarul Pretu’ monitorizeaza personal, timp de un an !!! ( pandeste – asa cum spectaculos s-a remarcat aici ), un loc in vedere acordarii de beneficii rapide. Mi-ar placea sa-l aud pe tovarasul primar si in alte interventii, nu doar la televiziunea care-i slujeste, ca pentru toti cetatenii orasului se da peste cap sa le rezolve problemele cu succes. Inclusiv daca face ture de noapte.
      Un primar depasit si nereusit, fara evolutie spectaculoasa, care este in stare sa vorbeasca de „proiectele” lui inclusiv la candidarea pentru al 5-lea mandat.

  • De ce va puneti atata lume in cap, domnule primar? Lasati copiii in joaca lor, pe terenul lor si suntem dispusi sa uitam derapajul dv. Altfel, multi nu-l vor uita.

  • Ieri, Primaria a instalat pe teren un panou informativ pe care este mentionata in mod clar destinatia terenului:Teren de baschet.
    In conformitate cu prevederile Legii nr. 69/2000, ART. 78^1 ˝Autorităţile administraţiei publice şi societăţile comerciale care au dobândit sau deţin baze şi/sau instalaţii sportive sunt obligate să păstreze destinaţia acestora şi să le menţină în stare de funcţionare.˝
    In conformitate cu art. ART. 79 al aceleiasi Legi ˝ (1) Schimbarea destinaţiei sau desfiinţarea unor baze sportive aparţinând domeniului public ori privat al statului sau al unităţilor administrativteritoriale se va putea face numai prin hotărâre a Guvernului şi cu construirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desfiinţate.˝
    Conform consilierii telefonice oferite de un functionar ministerial al Directiei Juridice a Ministerului Tineretului si Sportului (conversatie inregistrata), Legea nu permite schimbarea temporara de destinatie.Conform declaratiilor functionarului ministerial, pe terenurile de sport nu pot functiona parcari, piete si nici alte activitati care sa aiba alta destinatie decat sportul.Memorii scrise cu informari asupra situatiei si solicitarerea de puncte de vedere oficiale au fost trimise MTS si COR.

  • Consideram ca cetatenii romani, membrii ai cultului penticostal si care au solicitat extinderea locurilor de parcare disponibile, au dreptul sa o ceara, in conformitate cu drepturile de cetateni ce le revin conform Legii. Consideram ca administratia locala este datoare sa le ia in considerare cererea si sa incerce sa le-o solutioneze, dar tinand cont de spiritul Legii, de spiritul pacii sociale, al bunei convietuiri si nu in ultimul rand de interesul public.

  • Avand in vedere cele mai dinainte si in urma sfatului dintre protestatari, a prevalat punctul de vedere avocatesc potrivit caruia nu poate fi acuzata o incalcare a legii daca fapta nu s-a produs, doar pe baza intentiilor si declaratiilor.Prin urmare, toti sustinatorii cauzei terenului de sport sunt rugati sa se imbrace frumos, in hainele de Duminica si sa vine la teren pentru a veghea si a asigura ca Legile tarii vor fi incalcate in cele mai bune conditiuni.Terenul de sport va fi liber pentru a se parca pe el.
    Toti protestatarii sunt rugati sa vina cu aparate foto sau camere de filmat, fiecare cu ce are.Dupa ce ni se va arata un act prin care se dispune parcarea, bariera instalata va fi ridicata accesul auto va fi liber.Fiecare masina care va intra va fi fotografiata si filmata de catre cei prezenti astfel incat numarul de inmatriculare sa poata fi vizibil pe film sau foto.Protestatarii se vor asigura ca nici un incident nu se va produce si parcajul se va desfasura in cele mai bune conditii.
    Politia locala va fi la datorie, asigurandu-se alaturi de noi de buna desfasurare a parcarii.Este o ocazie unica, rugam pe toti sustinatorii cauzei terenului de sport sa fie prezenti.Nu te intalnesti atat de des cu ocazia de a asigura cele mai bune conditii pentru ca incalcarea legilor tarii sa fie asigurata.
    De veti avea aparate foto, cu aparatele foto.De veti avea camere viideo, cu camerele.De veti avea telefoane jmechere, cu telefoanele, sa filmati incalcarea legilor tarii pe viu si in direct.
    Presa este invitata in primul rand de fotolii, va fi o sedinta de shooting ca la un defileu de moda dar mai tare.Nici un incident nu trebuie sa perturbe procesul de parcare, totul trebuie sa se intample in ordine si tacere desavarsite.
    Deoarece stim ca cea mai buna incalcarea a legilor se intampla in tacere, rugam pe toti participantii sa pastreze o tacere desavarsita in cursul pararii masinilor pe terenul de sport.

  • Robert ˝Voi folosi semne diacritice în scriere pentru a-i arăta domnului Berar că nu este complicat.˝

    Cine este domnul Berar ? Cu cine va disputati ? M-am uitat pe comentarii, eram curios sa vad ce greseli gramaticale face, dar n-am gasit niciun comentator ˝Berar˝.Unde a postat ?

    • Cum adica pe dosuri? Sunt nou venit pe acest forum, nu prea ma pricep.Unde se poate vedea ce a postat si pe ce tema va disputati cu el?

    • Nu trebuie data importanta cetateanului Berari – mai multa decat el insusi nu-si poate construi.
      Dar, fiindca va vad curios de individ, punctual o sa va raspund:
      1. Nu stiu ce a lucrat vreodata. Sau daca, unde, cat, ce si cand munceste acum. Apare la ass-tv cu functie directorala, desi nimeni si nimic nu misca fara patronul M. Rotaru ( un fost director CPL din perioada de trista amintire ).
      2. Pe cetateanul Berari l-am zarit prima oara, la postul tv amintit, in postura de jalnic reporter de teren.
      3. A disparut o perioada – circulau, in randul mass-mediei locale, tot felul de zvonuri la reaparitie.
      4. A primit un teren, destul de usor !, din partea primariei Bistrita. Justifica intr-un fel anume decizia edilului. Sa nu ne mire, deci, pozitia ghiocelului pe care o adopta in prezenta tovarasului Pretu. Dealtfel, politica intregului post tv este inghetata pe o atitudine identica fata de cei care sunt la putere.
      5. Posteaza, de foarte multe ori, sub anonimat desi clameaza ca postacii anonimi ii sunt indiferenti.
      6. Nu are replica decat o singura data, si-atunci ridicol/jalnic/stanjenitor pentru cititori, deoarece nu detine un vocabular pe masura adersarilor, tipul frecventand una dintre „scolile” neacreditate ( Spiru Haret ). Pe la vreo 35 de ani – cu plata evident si tzidula de la tonomatul din holul tipografiei de diplome.
      7. E unul dintre cei care-l considera important pe cel care spune si nu pun valoare pe ceea ce rosteste/scrie/gandeste ( invechita „haina face pe om „).
      8. Se crede jurnalist filozof ori viceversa.
      9. A incercat sa faca un soi de ironie ( o mistocareala ieftina de Viisoara ) despre cei care – pe online-uri – posteaza fara diacritice. Slaba, slaba de tot.
      10. A fost caracterizat teribil, un portret excelent, de unul dintre comentatorii prezenti pe-aici ( macete ) caruia nu a fost in stare sa-i intoarca vreo replica.
      Bineinteles, fiindca nu-si pune mintea cu el.
      11. Face frecvent greseli gramaticale, se corecteaza cu scuza ca s-a grabit dar, in realitate, este considerat unul dintre cei mai slabi jurnalisti locali chiar de catre colegii din breasla ( care-l rad pe la spate ).
      12. Militeaza pentru o presa comuna. Este prietenul tuturor si al nimanui.
      13. Si-a facut foto de pitziponk in baia hotelului ( la bustul gol si cu aparatul propriu in oglinda ) postand-o pe facebook. A sters-o cand ziarele locale au ras copios publicandu-l pe „directorul ass-tv”. Cu 2 de s. Ass.
      14. Nu stie diferenta dintre stalactita si stalagmita.
      15.Nu a scris/rostit/gandit ceva memorabil comparativ cu oricine din mass-media, comentatori anonimi sau cu nume asumat, indiferent de unde, in raport cu aerul superior pe care-l afiseaza.
      16. A incercat, in emisiunea cu tovarasul Pretu’, sa-l desfiinteze pe Sarr de la MarSa caruia ar putea sa-i ceara lectii particulare din toate domeniile.
      Cam atat. S-ar putea sa ma insel – asa ca luati-l ca pe un pamflet.

    • Ah, ok.Am inteles, e un domn de la o televiziune locala.Merci de informatii, n-am avut placerea sa aud de dumnealui, nu prind postul respectiv si de fapt ma uit foarte rar la tv.Dupa cum l-ati zugravit, pare un personaj savuros.

    • Abia azi am descoperit postare dvs, care m-a aruncat în panică. Care deci, eu umblam de trei zile desființat și n-aveam idee?
      Drept pentru care mi-am încordat răbdarea și am deșirat toată emisiunea cu pricina, cu prețul a o mie de sinapse arse de pomană.
      D-l Berari suferă, în răstimpuri, de reacții la anonimatul comentatorului de online. Nu generală, dar am mai întâlnit-o și la dna Sabău, la dna Andron, etc.
      Să lămurim lucrurile.
      Alegerea de a fi comentatori anonimi ne aparține, iar dvs. trebuie să ne-o respectați, atâta vreme cât comentariile noastre sunt decente, lipsite de injurii, calomnii, și sunt exprimate în termeni acceptabili. Nu e cazul să ne pretindeți să ne semnăm cu numele real, asta din două motive: o dată că, spre deosebire de dvs, nu suntem apărați de statutul de jurnalist, având șefi poate rudimentari, poate aserviți politic, și sigur vindicativi: și doi, prin postări anonime suntem descătușați de orice restricții, pe care, culmea, le sesizezi uneori chiar și la unii jurnaliști. Noi suntem vocea anonimă a mulțimii. Suntem chestionarul nesemnat, sondajul de opinie socială. Iar mulțimea, luată ca fenomen social, nu are nume, CI și CNP. În orice cod jurnalistic, protejarea surselor de informații și a confidențialității acestora sunt reguli de bază. Doar la noi am întâlnit accesele astea de dispreț la adresa comentatorului anonim, care, în definitiv, este un partener de dialog, suport al muncii și targetul ei final.
      Permiteți-ne să rămânem anonimi, respectați-ne opțiunea, și fiți convinși că această alegere este în beneficiul tuturor, inclusiv al platformei pe care o gestinați (general vorbind);
      În ceea ce îl privește pe dl. Berari, din nefericire pentru aura sa personală, nu pot să nu amendez incapacitatea de percepe un adevăr incontestabil: că între criptonumele Sarr de la MarSa și nikname-ul Raul Adrian nu este, vai, nici o diferență de fond. 🙂

    • A fost o greşeală. Nu am făcut-o intenţionat. Este vorba de domunul Berari care la una din emisiunile sale de la TV, având ca subiect disputa cu parcarea, se referea şi la cei care scriu pe acest site şi nu ştiu să scrie cu diacritice. Îmi cer scuze dar sincer nu am ştiut de acel „i”.

    • Robert, e in regula, credeam ca e vorba despre un comentator pe acest forum, acum am inteles ca-i vorba despre un domn de la o televiziune locala pe care comentatorul ˝metacritica˝ il descrie ca fiind un personaj fabulos.
      Am dat search pe google images dupa numele domnului si numele postului tv iar dupa imaginile rezultate imi dau seama ca figura dumnealui imi pare vag cunoscuta.In mod sigur l-am mai vazut undeva, fie pe strada fie poate la tv.

  • Instalarea panoului informativ semnalat de „Cetăţean” este consecinţa firească a acţiunilor primarului pândar. Atunci când un individ nu are respect faţă de un singur om, respectul faţă de comunitate este imposibil. Doar interese meschine îl determină pe pândac să acorde un favoruri uneia sau alteia dintre părţi pe care el are grija să le delimiteze, ortodocşi şi penticostali, astfel sperând ca lupta să fie bine amorsată. Panoul este un pumn în plexul solar dat unei dintre părţi, pendularea pândarului-arbitru nu se vor opri aici.
    Dacă „cetăţean” face apel la respectarea legi, eu, dacă cineva citeşte acest comentariu, rog pe riverani bisericii care plătesc locuri de parcare şi sunt plecaţi duminica, să-şi facă un panou „Parcare liberă pentru fraţi noştri penticostali”. Suntem toţi egali în faţa Lui, iar cel bun este cel care dăruieşte nu cel care ia, afirmând că lui i se cuvine.

  • Din motive obiective am aflat cu intarziere si cu deosebita uimire ca musafirii din zona ne pandesc de 2 ani iar primarul de un an. Domnilor, nu este corect! Noi nu nu v-am pandit deloc si ne cerem si noi dreptul la panda!
    Argumentul este demn de o schita a stimabilului Caragiale. Daca asa se rezolva problemele unei urbe si se iau decizii administrative in ziua de azi atunci am ajuns de rasul curcilor. In consecinta noi am luat decizia de a pandi trotuarul din fata Primariei in zilele de sambata si duminica. Nu este deloc folosit de trecatori iar noi locuitorii din zona avem mare nevoie de un loc de joaca pentru copii atunci cand terenul de sport va fi ocupat de masini. Solicitam deci primariei sa amplaseze pentru noi un cos de baschet exact in mijlocul trotuarului din fata primariei !

  • ˝Nu numai că nu este nevoie, e chiar revoltător să facem alegeri tot la patru ani, să cheltuim miliarde ca să ne procopsim cu un paznic.˝ Dacă nu cumva chiar cu un vânător de terenuri, de proprii oportunităţi….

  • În altă ordine de idei câtă nesimţire să ai să propui asemenea lucru: să-ţi faci parcare dintr-un teren de sport. Câtă nesimţire şi tupeu să ai, să susţii ca primar, împotriva cetăţenilor aşa ceva. Deci ne-am lămurit, halal Bistriţa – oraş european…

  • La spusa de mai sus un amic mi-a replicat pe loc: ˝Ce nedumerire mai e şi asta? Eşti copil? Individul a luat şpagă la greu pentru a susţine / promova chestiunea.˝ Cred că are dreptate…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.