Actualitate

Patru tineri prinși drogați la volan au fost reținuți, apoi puși sub control judiciar

Patru tineri care conduceau autoturisme, deși se aflau sub influența unor substanțe psihoactive, au fost reținuți pentru 24 de ore, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud:

”În urma cercetărilor și probatoriului administrat în mai multe dosare aflate în instrumentarea polițiștilor Biroului Rutier, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în perioada 19-20 mai a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a patru tineri cercetați pentru conducere sub influența unor substanțe psihoactive.

Cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 19-26 de ani, din localitățile Bistrița, Livezile și Coldău, au fost depistați și opriți în trafic pe raza municipiului Bistrița, în perioada 2 februarie – 5 aprilie. Au fost testați cu aparatul Drug Test 5000, iar rezultatele au fost pozitive în toate cazurile.

Le-au fost recoltate probe biologice, iar rezultatele analizelor toxicologice au indicat faptul că se aflau sub influența unor substanțe psihoactive precum cannabis, amfetamină, metamfetamină și cocaină.

Procurorii au dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile față de cei în cauză, iar cercetările continuă de către polițiști și procurori, în vederea tragerii la răspundere penală a celor vinovați”.

Poliția precizează că folosirea de substanţe psihoactive influenţează comportamentul conducătorilor de autovehicule, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceştia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mişcări şi să evite obstacolele apărute în cale. Totodată, conducătorul unui vehicul care a consumat substanţe psihoactive poate deveni agresiv, trecând foarte uşor de la o stare calmă la una de nervozitate, în cele mai multe cazuri, finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori cu consecinţe deosebit de grave.

4 comentarii

  • Daca jumatate din cetatenii orasului Bistrita consuma droguri,chiar si numai ocazional ,ce o sa faca politia?o sa -i aresteze pe toti?
    Sau poate si politistii pusi sa faca curatenie printre infractori sunt consumatori?
    Si apoi sa mai ai incredere in justitia statului!!!
    Eventual in cea divina !de aia nu pot sa spun ca imi pare rau pentru cei trei care au decedat in accidentul cu Maserrati !D-zeu nu doarme! Numai cei care ar trebui sa ne apere copiii de astfel de specimene dorm in uniforma statului!

  • 1 dumnezeu nu are nici o legatura cu asta esti doar ignorant.
    2 consumul de droguri nu ar trebui sa fie pedepsit (inafara de conducatori) fiecare face ce vrea cu el.
    3 asi sta atent la copilul tau, cine stie poate o sa bage si el magice cand o sa fie mare;)

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS