Actualitate

Campanie de vaccinare la Slătinița. Echipa SVSU Bistrița, pe 2 în topul național

(FOTO) Slătinița este prima localitate componentă a Bistriței în care a mers echipa de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Bistrița să vaccineze persoanele interesate.

Vineri, în zi de sărbătoare a Sfinților Împărați Constantin și Elena, oamenii au fost așteptați pe platoul din fața căminului cultural de echipaje medicale și de pompieri care aveau pregătite circa o sută de doze de vaccin Pfizer.

Vaccinarea a început la ora 11.00 după ce oamenii au completat documentele și li s-a luat temperatura.

”Am adus 96 de vaccinuri la Slătinița, dacă este nevoie vom suplimenta. E o zi de sărbătoare, frumoasă, sperăm să vină cât mai mulți oameni. Vom veni peste trei săptămâni pentru rapel. Mâine de la 11.00 vom fi la Sărata, iar duminică de la aceeași oră la Ghinda”, a spus șeful SVSU Bistrița, Irinel Rad.

Însuși preotul din Slătinița, Florin Moișan, i-a îndemnat pe localnici să se vaccineze spunându-le că el însuși a apelat la această metodă de imunizare și că se simte bine. O parte i-au urmat exemplul, alții au spus că se tem de eventualele reacții adverse și mai așteaptă sau că nu au de gând să se vaccineze deloc.

Comitetul de coordonare a vaccinării a prezentat vineri lista centrelor de vaccinare din ţară care au depăşit media zilnică de 96 de persoane imunizate/flux. Pe locul 2 la nivel național se află Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, cu o medie de 218 persoane/flux.

În centrul satului, se lucrează de zor la amenajarea unei baze sportive noi, dar și la canalizare.

Campania de vaccinare se desfășoară vineri 21 mai la Slătinița, sâmbătă 22 mai la Sărata și duminică 23 mai la Ghinda. Cei care doresc să se vaccineze cu serul Pfizer o pot face în intervalul orar 11.00 – 17.00, în centrul localității, fără a fi necesară o programare prealabilă. După 21 de zile, va fi organizată și campania de vaccinare cu a doua doză (rapelul).

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3728517047277758

2 comentarii

  • E o initiativa laudabila. Zilele trecute propuneam exact acest tip de abordare dar si in sate situate mai departe de localitati importante (unde se poate face vaccinul , existand centre de vaccinare in functiune).

  • Nu inteleg aroganța și cum puteți să explicați așa detaliat ce se poate întâmpla dacă te vecinei. Ati terminat medicina? Daca nu doriți nu va vacinati simplu!inteligenti fără cultură generală e plin!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS