Pe vremea când medicina îmi era dragă

Era pe vremea lui Ceauşescu. Directorul de spital la care era arondată circa la care îmi începeam activitatea  m-a dus prima dată la primarul comunei (om cu 7 clase) şi a spus: “Să o supravegheaţi pe tovarăşa doctor şi să îi urmariţi prezenţa”. Era în timpul partidului unic. Ne temeam atunci şi să vorbim. Dar am reuşit să fiu medic. Am reuşit (ca medic singur) într-o comună de aproape 4000 de locuitori, să cunosc pe o bună parte dintre ei.  Era timp sa-i vizitez acasă. La cabinet erau 20-30 de consultaţii pe zi. Eram o conştiincioasă şi scriam totul în fişele bolnavilor, gravidelor şi sugarilor. Dar nu era presiune. Nu era mult de scris. Copiilor le aduceam lunar medicamente pe condică, de la farmacia din oraş. Reteţa pentru adulţi era simplă şi ieftină. Oamenii trăiau şi ei simplu şi sănătos. Nu erau obezi, o treime, ca acum (această obezitate, rădăcina celor mai frecvente boli). Nu erau rafturi pline în supermarketuri cu alimente, sucuri, dulciuri şi iaurturi vopsite, otrăvite cu aditivi, tone de margarină cu compozitia plasticului topit, mezeluri, şuncă şi pateu făcute din şorici topit, etc.

Problema cea mai mare a vremurilor de acum este inocularea idei ca pastila rezolvă totul, toate bolile produse de un trai iresponsabil, produse de ignoranţă, de lene. Suntem martorii unei politici a “drepturilor”: „tu ai dreptul…” se sugerează, dar cineva, adesea medicul de familie, vrea să îţi refuze aceste drepturi. Ai dreptul să te numeşti handicapat, ai dreptul sa te pensionezi înainte de vreme. Avem atâţia oameni cu dreptul de pensie că s-a depăşit numărul celor din câmpul muncii. Nu se insistă de loc pe responsabilitate. Bolnavul nu este responsabil ca şi-a indus boala, ba mai mult are dreptul să aibă totul gratis.

Eram atât de fericită la Revoluţie! Cine ar fi crezut atunci că voi privi cu nostalgie în urmă, considerând acele vremuri idilice. Iar ideea cu ” alimentaţia raţională” nu o mai consider atât de aberantă. Era aberant că ţi se impunea. Acum când omul poate alege, alege adesea un stil de alimentaţie care îl îmbolnăveşte, care îl face să ducă o viaţă chinuită. Nimeni nu are timp destul ca să îi explice.

Sunt atât mulţi bolnavi astăzi. Cred că s-au triplat. Dar mai bolnavi dacât toţi, sunt bolnavii de putere, acei care în numele puterii şi pentru a-şi păstra puterea, tratează cu o neglijenţă inadmisibilă, terfelesc o profesiune de onoare, aceea a medicului de familie, căruia nu-i mai permite să aibă timp pentru pacientul lui. Legatura dintre pacient şi medicul de familie ar trebui să aibă la bază comunicarea şi un fel de legatură sufletească care să asigure încrederea necesară pentru a-ţi accepta sfaturile. Dar relaţia devine tot mai alienată prin transformarea medicului de familie într-un robot, o maşină de scris, care nu mai are timp de sentimente, de compasiune. Dar scrie într-o nebunie pastile, trimite la laborator. Am transformat medicina într-o medicină a aparatelor de investigat, a laboratorului, a scrisului de reţete. Se vehiculează ideea că pastila poate rezolva totul. Tratăm prea mult simptome, prea mult boli ce rezultă dintr-un stil de viaţă greşit. Omul este responsabilizat prea puţin. I se spune doar că are drepturi. Mai ales în campania electorală.

Cel mai trist totuşi este că noi, atâţia medici, nu facem cunoscut acest lucru, nu îl strigăm în gura mare, nu ne opunem mai dârz.  Nu cerem  timp pentru bolnav. Am acceptat, presaţi de autorităţi, să facem consultaţii medicale “la normă”, când de fapt rolul medicului de familie este de a fi  disponibil pentru oamenii comunităţii asigurându-le în primul rând prevenţie şi consiliere pentru un stil de viaţă sănătos.

 Maria Goron

Sursa: „Sănătate fără doctori” http://marianagoron.wordpress.com/