Economie Recomandări

Pensiunile au apărut, în județ, ca ciupercile după ploaie, nu și turiștii

Aproape 70 de pensiuni agroturistice au fost construite în județul Bistrița-Năsăud cu bani europeni, sumele investite oscilând între 50.000 de euro și 200.000 de euro. Cu toate acestea, județul este pe penultimul loc în regiune în ce privește atragerea de turiști

Prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a fost finanțată construirea a 11 pensiuni agroturistice prin Submăsura 6.2 Sprijin pentru înființarea de activităţi neagricole din PNDR 2014-2020. Suma forfetară a fost între 50.000 și 70.000 de euro, a declarat Sorin Roșu-Mareș, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bistrița-Năsăud.

Prin Submăsura 6.4 Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole, unde suma a fost de 200.000 de euro/proiect cu o parte de confinanțare de 10% din partea beneficiarului, au fost construite 57 de pensiuni agroturistice în județ.

Cu toate acestea, județul Bistrița-Năsăud este printre codașii clasamentului în ce privește atragerea de turiști.

Conform Direcției Regionale de Statistică, în decembrie anul trecut, doar 7% dintre turiștii care au vizitat Regiunea Nord-Vest s-au cazat la noi. Numai Sălajul a atras mai puțini turiști – 1,7% – în timp ce județul Cluj e în top cu 36,6% turiști atrași.

La noi, cei mai mulți turiști s-au cazat la Bistrița și au fost, în mare parte, sportivi care au participat la competiții.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.