Social

Pentru lipsa semnalelor luminoase la trecerile peste calea ferată, avocatul Ioan Someșan acuză pe …

Pentru că toate mașinile sunt obligate să oprească la trecerile la nivel cu calea ferată de pe DN 17 – două la Livezile, una la Susenii Bârgăului, una la Prundu Bârgăului – mai ales la sfârșit de săptămână se formează coloane, iar traficul este îngreunat.

Avocatul Ioan Someșan crede că este vina președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și a șefului Secției Bistrița a Drumurilor Naționale.

”Bună ziua, domnule președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și bună ziua, domnule director la Drumurile Naționale Bistrița-Năsăud. M-am gândit să vă colind din nou, în semn de mulțumire pentru condițiile minune ce ni le-ați creat pentru a putea circula de zilnic, dar mai ales la sfârșit de săptămână pe DN 17 Bistrița – Vatra Dornei. Să vă dea Dumnezeu sănătate și zile cât mai puține la conducerea acestor instituții!

Aveți bani pentru multe lucruri „importante” ca de exemplu:

  • parcuri la țară, deși oamenii au câmpul și pădurea aproape, pe care le preferă, iar la sate se muncește chiar și duminica, nu se stă în parc;
  • săli de sport care stau goale, nefolosite, dar mai ales aveți bani pentru salarii, prime și premii mari pe care vi le dați pentru lipsa de activitate și de implicare în nevoile reale ale cetățenilor,
  • aveți bani chiar și pentru cele două drapele enorme montate la intrarea și ieșirea din Livezile, chiar lângă calea ferată, DAR NU AVEȚI BANI PENTRU NIȘTE SEMAFOARE, care să asigure trecerea la nivel de cale ferată (2 la Livezile, 1 la Susenii Bârgăului, 1 la Prundu Bârgăului, ș.a.m.d.).

De multe ori coloana de mașini se întinde până la Drumul Năsăudului (str. Lucian Blaga).

Am mai semnalat acest lucru, sunt sigur că v-au semnalat și alții, dar sunteți surzi. Chiar nu vă pasă?! E chiar așa de costisitor?!

Vă urez de sărbători, să rămâneți blocați în trafic măcar atât cât se stă la calea ferată din Livezile, vă mai doresc ca de Sărbătorile Pascale ce urmează, toți conducătorii auto să vă colinde cu toate înjurăturile posibile, poate așa veți pricepe că e mult mai urgent să asigurați fluidizarea circulației pe drumurile naționale, decât să faceți alte cheltuieli inutile și nerentabile. Poate mă aud și consilierii județeni de la toate partidele și se întrec în a solicita rezolvarea acestei probleme”, a scris Ioan Someșan pe Facebook.

https://www.facebook.com/iasomesan/posts/2159002897570203

37 comentarii

  • Urarile d-lui „arvocat” fac parte din „lupta de clasa” si trebuie privite in aceasta nota. Sunt sigur ca a primit comanda pentru aceasta „scriere” defaimatoare si zeflemitoare care nu-i face cinste… Daca ar fi dorit o rezolvare a problemei nu trebuia in nici un caz sa procedeze in aceasta maniera. Cand vrei sa rezolvi o problema care depinde de o persoana anume nu te apuci s-o jignesti in public. Nu stiu daca printre atributiile d-lui Radu Moldovan ar intra si rezolvarea semnalizarilor pe calea ferata. Bunul simt imi spune ca nu. Mai degraba rezolvarea problemei ar fi la Ministerul Transporturilor si la Compania Nationala de Investitii.
    Rusinica d-le draga , e postul mare si ai o anumita varsta ! Onoreaz-o prin comportament , altfel toata stiinta matale avocateasca nu face doi bani.

    • Si cum ai vrea sa procedeze? Care-i varianta ta de rezolvare a semaforizarii la calea ferata? Zici ca Radu Moldovan nu are atributii si nu poate rezolva problema. Eu zic ca poate, are un partid mare in spate si o gramada de senatori si deputati, numai sa vrea. Si pana atunci urari de bine cat mai multe, ca atat ne-a mai ramas.

    • cica a primit comanda sa scrie despre asta!!!
      auzi…tu cand trebuie sa te duci la veceu astepti sa-ti spuna nevasta-ta cand e momentul?
      ce spune avocatul e normalitatea care o poate vedea orice om normal cu scaunul la cap nu la kur ca …altii!!!

    • Domnule Leo.
      Spuneti ca nu e traba domnului Presedinte de Consiliu Judetean, mai marele Radu Moldovan.
      In curte la dumneavostra daca aveti vreo problema, de exemplu v-a furat o gaina vecinul. Ce faceti? Asteptati sa vina FBIul odata la 5 ani cu masina googlemaps?

    • Domnul avocat Somesan incurca jurisdictia. Despre drumurile nationale sa scrie scrisorele prefectului, lui Turc, etc, ca nu-s in parohia presedintelui de cj. Drumurile nationale apartin CNAIR, dar sunt convins ca avocatul stie acest lucru. Se mai dezmorteste si el politic

    • În Salcuța vor să modernizeze Caminul Cultural și în sat molul îi pe drum până la gleznă.

    • Domnule „LEO” ! În primul rând ar trebui să postați cu numele dumneavoastră adevărat, nu să vă ascundeți în anonimat! Dați dovadă de lașitate! În al doilea rând, această sesizare a mea este de circa 2 ani și o tot repet din când în când, poate cineva se gândește să rezolve problema! Ea nu se va rezolva, ca multe alte probleme ale noastre, ale românilor și asta din cauza unor oameni ca dumneata care, în loc să solicite și el, dar și alții, tac sau, mai rău, îi apără pe cei vinovați. Repet pentru dvs.: TOT CE ȚINE DE JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD, ȚINE DE RADU MOLDOVAN! Vreau să știu ce demersuri s-au făcut, unde, de către cine și motivul pentru care administrația României, de sus până jos, își bate joc de oameni, prin faptul că îi ține la cozi la diverse ghișee, la calea ferată, la graniță, etc. în loc să le creeze condiții pentru a munci, produce și dezvolta gospodăria proprie și țara. POVESTEA CU „NU ȚINE DE MINE” ESTE FUMATĂ DE MULT!

  • Leo,( de la strehaia), presupun că măcar decât cu internetul veți fi auzit de pamflet, de mijloacele literare satirice de îndreptare a lucrurilor, etc.
    Până la urmă importantă este sensibilizarea – inclusiv a dv. – asupra existenței și acuității problemei, întrucât autoritățile statutului ar trebui să știe care din ele care trebuie să rezolve problema.
    Așa că, cu egală îndreptățire v-am putea suspecta că păziți bostănăria adversă.

  • Nimic nu mi se pare mai penibil și mai sfidător la adresa mea în calitate de contribuabil decât statul la cozi la cele două treceri de cale ferată,mi s-a întâmplat să uit să-mi plătesc rovinieta nici nu au trecut 2luni și m-am trezit cu plicul acasă,din păcate m-am convins de atâtea ori că țara este condusă de așa zisele grupări ale băieților ‘destepți’ fie ei din energie mă refer aici la energie electrică,gaze,ape(cazul de la Telciu)etc.etc.de curiozitate d-nle avocat Someșan opriți odată pe șăsul Iadului mergeți și vă uitați la linia ferată și o să constatați că linia stă direct pe terasament marea majoritate a tranverselor sunt putrede,am spus-o și o repet din nou ce drum expres se poate face în locul căii ferate de la Bistrița până la Bistrița Bârgăului cu magistrală de gaz ptr.toată Valea Bârgaielor, nu s-ar afecta de loc traficul pe ruta respectivă și ar fi o lucrare de max.2 ani,dar dacă nu se pot sifona bani mulți nu este nimeni interesat,magistrala de gaz care era până în fosta fabrică de bere s-a tăiat tot de un grup de băieți deștepți fiind considerată tot inutilă,câte firme private și-au montat pe cheltuială proprie acces cu bariere iar tu statule nu ai fost în stare în 30 de ani să pui 4 bariere pe ruta respectivă,cum să mai am încredere în tine dragă statule dacă ești plin de analfabeți și incompetenți?,de ce lumea nu mai merge la vot?aștept un răspuns de la d-voastră d-nle avocat Someșan.

    • Lumea nu mai merge la vot pentru că s-a săturat de mincinoși, hoți și corupți, care au vândut țara pe nimic altora, iar ei s-au îmbogățit în câțiva ani cât alții în câteva generații. Desființarea căii ferate poate ar fi o soluție, dar până atunci ce facem…stăm și aici la cozi interminabile ceasuri întregi în loc să ne relaxăm?!?!

    • @ Somesan , Să nu îmi spuneți că vă grăbeați să ajungeți să vă relaxați la buda de la munte ? :o)

  • Primăria Bistrița nu este în stare să aloce bani în acest an pentru sistemul de semnale luminoase pentru trecerea la nivel de cale ferată Slavici unde se formează ambuteaje serioase dar în schimb poate să arunce bani pe inutilități ca roller-coaster pe pârtie, reabiltarea ștrandului reabilitat, mașinuțe electrice, stadioane de fotbal …….

    • Cum se alocă bani din bugetul primărie pentru semnalele luminoase de pe Lucian Blaga așa trebuie să se aloce bani din bugetul primărie de anul acesta și pentru semnalele luminoase de pe trecerea de pe Slavici.

    • Trecerile la nivel de cale ferată pe străzile Ion Slavici și Lucian Blaga sper că se vor rezolva urgent, altfel voi fi la fel de critic și cu administrația liberală a municipiului Bistrița!!!!

  • Perfect spus d-le avocat, insa doresc sa va vad si pe d-vs prezent la toate dezbaterile publice pe Urbanism si Buget. Va asteptam sa deveniti membru activ al Bistritei Civice. Nu va incurca deloc acest demers, dimpotriva . Sunteti o voce clara si foarte calificata in tot ce spuneti. Sunt de aceasi parere cu d-vs. Mai multi la un loc suntem mai puternici !

    • Aceeași nu aceași. Dvs. nu d-vs. Sau iar ai ca și scuză faptul că ai scris repede. Marele lider de partid nu știe să „schrie”. In Bistrița Civică rolul de membru poate fi doar cel de membru centru față.

  • @ Soneșan, Soluția problemei este alta: Radu Moldovan trebuie șă-și dea mâna cu Ioan Turc și împreună să meargă la Ministerul Transporturilor și să solicite desființarea căi ferate dintre Bistrița și Bistrița Bârgăului care oricum nu este rentabilă pentru nimeni și înlocuirea cu o șosea cu două benzi pe sens. Dar cum la noi orgoliile sunt exacerbate și politica de șanț este la modă nu vom vedea niciodată realizată această înțelegere pentru binele locuitorilor orașului și al județului.

    • Aici sunt de acord cu DVS.! Orice problemă locală sau centrală nu se poate rezolva, pentru că trebuie neapărat să se opună cineva, chiar dacă este evident și urgent necesară!!! Așa este practica politică la noi de 30 de ani! CEL MAI MARE PĂCAT ESTE FAPTUL CĂ OAMENII SIMPLI AFECTAȚI NU SE UNESC ÎMPOTRIVA UNOR POLITICIENI, CI LE CÂNTĂ ÎN STRUNĂ ȘI ATUNCI CÂND GREȘESC!

  • Citind comentariile ma gandeam cu seriozitate cat de fabuloasa este mintea omului dar in acelasi timp cat de bizar functioneaza creerul , aceea masa gelatinoasa cuprizand apa multa si un pic de grasime . La prima vedere este peste fire sa ne explicam cum se formeaza gandurile conceptiile , parerile oamenilor. Sa nu spuneti ca intervin neuronii si sinapsele etc.etc.Este mult mai mult de-atat Este ceva divin in creerul omenesc , ceva ce nu se va descoperii niciodata. Luand cazul de fata , dimineata lumea era impartita in legatura cu responsabilitatea autoritatilor , sau mai degraba a personalitatilor politice (din ambele tabere , asa cum era de asteptat) privind semnalizarile la pasajele de trecere drum- linie CF . Nu dupa mult timp au aparut pareri privind diverse necesitati ale orasului si judetului , gasindu-se solutii rezonabile de rezolvare. Mai apoi s-a ajuns la concluzia ca nu sunt necesare acele semnalizari , ba chiar ca linia ferata ar trebui desfintata . Desigur , in locul acesteia , ar trebui facuta o sosea , drum de legatura intre oras si Valea Bargaului , fara indoiala cu doua sensuri de mers (nu ma indoiesc , cu pista de biciclete , chiar daca s-a uitat pe moment). Asa stand lucrurile sunt convins ca in putin timp si fara cheltuieli privind studiile de fezabilitate am putea rezolva multe din problemele orasului si judetului. Ultima afirmatie (nu) se vrea a fi o gluma de week -end !

  • Cand eram copil ne jucam „de-a telefonul fara fir” , ca vezi pe vremea aia , nu se stia de telefon mobil. Copiii erau asezati in sir indian iar unul (primul , sa zicem) soptea la urechea celui de langa el un cuvant .Apoi , in lungul sirului , fiecare soptea informatia pe care el credea ca a primit-o. Si toata lumea astepta cu sufletul la gura sa afle daca cuvantul pronuntat de catre primul era perceput la fel de catre ultimul. De obicei , rar de tot se intampla sa fie coincidenta , iar noi ne distram pe masura . De exemlu , daca se spunea la inceput cuvantul „soare”, acesta se metamorfoza in lungul sirului prin „floare” , „unsoare” , scrisoare etc. si ajungea in final cuvantul „moare”. In cazul de fata eu eram primul care transmitea (de la WC , unde zici ) iar d-ta , ultimul , cred ca erai la masa…Nu doresc sa-ti spun cuvantul pe care l-am transmis ! Mai stiu o multime de povesti…

    • Totusi, problema treecerilorde cale ferata este sau nu este una de intetees local? Cand va expuneti o parere si acyzati ca e doar o interpelare politica la o ptoblema majora atunci poti sta pe veceu cat vrei ca pe nine nu ma deranjeaza cu cine vorbesti tu la telefon!

  • Ce spune acest ilustru necunoscut Someșan, e din repertoriul lui Werner: PE-SE-DE, PE-SE-DE … Dacă Kaizerul e la sky de vro câteva luni, trepădușii cei mărunți i-au preluat hiturile și fac niște cover-uri de tot râsul.

    • Ei, o fi la ski cu dl. Lazany, iar pacienții putrezesc de vii in marele spital.
      In ceea ce-l privește pe Radu cel cult de Bistrița, el nu prea e responsabil de ce se întâmplă in judet, el trebuie doar să apara diafan in poze lânga fiecare aparat nou din spital sau lângă fiecare metru de asfalt turnat prost pe bani mulți.
      Nici de numirile de la Aquabis nu e el responsabil. Nu. Nici nu stie cine e director pe acolo si cum a ajuns.

  • „Fără o Centură prin afara intravilanului orașului, fără o Autostradă, fără un Aeroport, fără toate acestea Bistrița va rămâne un cătun nenorocit uitat de timp și lume. ”
    Toate aceste probleme se vor rezolva când va fi construită Autostrada Nordului.

    • Peste câți ani va exista drumul expres sau autostrada? Iar până atunci, noi ce facem?

  • Admițând că este așa cum spuneți, atunci întreb: CFR INFRASTRUCTURĂ NU ESTE ÎN JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD ȘI NICI ÎN ROMÂNIA?! Ce demersuri s-au făcut la nivelul județului Bistrița-Năsăud de atâția ani de când dăinuie această situație? REPET: a da vina unul pe altul, a spune „nu ține de mine” este o tehnică a lipsei de răspundere în România!

  • TIMP ONLINE.RO !!! Vă rog mult de tot, pentru că la fel de mult vă respect, DACĂ TOT AVEȚI FILTRU ANTISPAM, FOLOSIȚI-L ! Nu mai publicați postările celor anonimi sau lași. Hai să creăm bărbați adevărați (de sex masculin sau feminin, nu contează!), care să discute serios orice problemă de interes general și să găsim o soluție! Mulțumesc.

  • Ioan Gură de Aur, cine sunteți, unde locuiți, circulați spre Bârgău sau Vatra Dornei sau nu? Ați stat vreo dată la o coadă de kilometri? Eu am stat. Nu mă cred deștept, dar nu sunt nici prost, nici manipulabil de toți incompetenții! Dacă sunteți Ioan Gură de Aur, atunci respectați-vă numele! Eu sunt Ioan, atât, dar îmi pasă de ce se întâmplă la noi și cu noi! Când românii se vor deștepta și se vor uni între ei împotriva administrației, cerând lucruri serioase, concrete, atunci lucrurile se vor schimba în bine și la noi!

  • Numai eu ce o servesc de la impostori d-le avocat pe acest online. Daca va propuneti sa ne mai trimiteti consemnari va anunt sa fiti pregatit sufleteste sa dati piept cu specimene fara identitate si coloana vertebrala, fricosi si lasi.Sunt unii care si-au facut un obicei prostesc de a urmari numai comentarii fara sa citeasca continutul articolului. Eu va multumesc pentru consemnarile facute .

  • @somesene!
    …ai dat 6 comentarii la suparare in seara asta, cred ca esti suparat rau….si stiu de ce…cate puncte ti-a luat astia pentru viteza?
    sunt in asentimentul tau cu trecerile de cale ferata…trebuie semnalizate si fluidizata circulatia cat mai mult

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ioan Someșan Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS