Peste 2600 de elevi din județ ar trebui, teoretic, să primească o masă caldă în valoare de 15 lei/zi prin programul cu același nume derulat de Ministerul Educației. Dintre cele nouă școli înscrise în program, una singură, cea din Parva, a găsit soluția să le dea copiilor, în căminul cultural mâncare caldă, restul oferindu-le un pachet alimentar rece, de fapt sandwich-uri la care se mai adaugă cel mult un fruct.
”În acest an, programul Masă caldă se desfășoară pentru 2634 de elevi din nouă școli, însă pentru anul următor am înțeles că se dorește o suplimentare masivă astfel încât să intre și mai multe școli. La noi, au fost și școli care au aplicat mai târziu, dar, în momentul de față funcționează peste tot. Niciuna dintre școlile din program nu are cantină să poată prepara masa caldă, așa încât s-a apelat la firme de catering. Sunt școli care au optat pentru masă caldă și au reușit acest lucru, dar altele le oferă elevilor hrană rece. Programul se derulează prin Ministerul Educației și deconturile se fac prin Finanțe. Nu sunt probleme”, a explicat inspectorul școlar general Cristian Nicula într-o conferință de presă.
În program sunt cuprinse școlile din lista de mai jos, stabilite de Consiliul de Administrație al ISJ:
- Școala Gimnazială ”Vasile Scurtu” Parva – 345 elevi
- Școala Profesională Târlișua – 320 elevi
- Școala Gimnazială Livezile – 468 elevi
- Școala Gimnazială Nr. 1 Leșu – 296 elevi
- Școala Gimnazială Matei – 114 elevi
- Școala Gimnazială ”Vasile Grigore Borgovan” Corvinești -129 elevi
- Școala Gimnazială Tiha Bârgăului – 380 elevi
- Școala Gimnazială Tureac – 445 de elevi
- Școala Gimnazială Sânmihaiu de Câmpie – 137 de elevi
”Anul trecut au fost două școli înscrise în program. Într-o școală a funcționat din luna martie, cred, anul acesta am reușit să includem mai multe. Dacă facem o împărțire la nivelul țării, veți vedea că elevii de la noi sunt privilegiați. Am ales aceste școli după o discuție și o analiză în CA al ISJ. Dacă vă uitați, sunt localități de la periferia județului sau mai sărace. Livezile nu e la periferie, dar Parva și Târlișua, da”, a spus inspectorul școlar general Cristian Nicula, care a menționat că primăriile au organizat licitațiile pentru acest serviciu: ”Cum au contractat serviciile, așa le au”.
Cristian Nicula a precizat că este de dorit ca peste tot să fie servită masa caldă, dar în majoritatea școlilor nu există condiții.
Elevii din aceste nouă școli primesc în plus lapte și corn, însă la ore diferite.
Foto: Servirea mesei calde la Parva
Copii frumoși 🙂
@levi, eam ceti place?
Cred ca programul in sinea lui aduce beneficii majore in societatea noastra.
Dar ar mai fi loc de imbunatatire.
Programul este gandit pentru copiii care cu greu pot manca acasa o masa calda, dar din pacate este implementat pentru toti copiii.
Am copil intr-o scoala din Bistrita si primeste zilnic un corn si lapte (nu sunt sigur totusi daca zilnic primeste atat cornul cat si laptele). Ieri am vorbit cu el daca le mananca si mi-a confirmat ca nu mananca nimeni acel corn care este foarte rau si de multe ori tare. Astfel aceste produse ajung la cosul de gunoi. Vrand sa faca un bine, prin prostul management, statul arunca o groaza de mancare la gunoi.
De asemenea nu sunt sigur daca programul ar trebui aplicat tuturor copiilor. Cei care chiar ar avea nevoie ar putea primi mai mult.
@un parinte
Nu am comentat mai mult dat fiind că lucrurile astea le-am auzit și văzut doar pe deasupra…dar o dată ce un părinte la fel le amintește și trage un semnal de alarmă, e deja cu totul altceva.
Bineînțeles că se pot îmbunătăți lucrurile cu voință.