Social

Peste 368.000 de lei și 740 de euro au fost donați Spitalului Năsăud. Lista binefăcătorilor

Peste 220.000 de lei s-au strâns în conturile Spitalului Orășenesc ”George Trifon” Năsăud și alți peste 50.000 de lei în cei ai Fundației ”Dr. George Trifon” în urma apelului făcut în acest sens de administrația publică locală, banii fiind donați de persoane fizice și juridice.

S-au mai făcut și donații constând în materiale sanitare, așa încât valoarea totală a fondurilor este de 368.000 de lei și 740 de euro.

”Campania inițiată de administrația publică locală a orașului Năsăud pentru sprijinirea Spitalului Orășenesc Dr. George Trifon din Năsăud a avut un ecou pozitiv în rândul comunităților locale, a oamenilor de afaceri, a cultelor religioase, a ONG-urilor și cluburilor, dar și în rândul cetățenilor, care au înțeles că doar împreună putem fi mai eficienți în a sprijini sistemul sanitar, sistem care la rândul său va răspunde nevoilor pacienților în această perioadă delicată pentru întreaga omenire. Ne așteaptă o perioadă dificilă, pe care însă sunt convins că o vom trece cu bine dacă vom respecta cu toții indicațiile autorităților. Țin pe această cale să mulțumesc tuturor acelora care au fost alături de Spitalului din Năsăud și care, prin donații, sponsorizări, diferite acțiuni umanitare au ajutat și ajută în continuare această instituție spitalicească și vă asigur că toate aceste donații și sponsorizări primite de către Spitalul orășenesc Dr. George Trifon din Năsăud vor fi folosite exclusiv nevoilor din sistemul sanitar și în sprijinul direct al pacienților. Vă mulțumim și vă dorim tuturor multă sănătate!”, a scris pe Facebook primarul orașului Năsăud, Mircea Romocea.

Reamintim că Spitalul Orășenesc ”Dr. George Trifon” Năsăud va trebui, la nevoie, să preia bolnavii de Covid-19 fiind desemnat spital suport de către Ministerul Sănătății.

9 comentarii

    • Mai Zorro nu sunt lei la nenea Paval sunt Tone de ”motorina” nu sti celebra zicala:
      „Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană! Fii profesionist, ce dracu’!”

  • N-am văzut nici un judecător să doneze! Judecătorii cu salariile lor astronomice și cu toate privilegiile și pensiile lor speciale nesimțite NU DONEAZĂ NIMIC !!

    • Nu vorbiți dacă nu știți! Vedeți că doamna a donat kiturile de la Bistrița

  • Dupa valoarea donatiilor se confirma inca o data faptul ca salariile din judetul Bistrita-Nasaud sunt printre cele mai mici din tara.
    Judet sarac, patroni bogati!

  • Nu uitați, 75% din salariul de bază pentru bugetărașii care vor hodini acasă, 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu pentru proști. Hai fugiți și votați PNL-ul, ciuma roșie o tot votați de 30 de ani, hai votați-i și pe ăștia. PNL-ule, nu ți-ar fi rușine. În loc să aplicați aceleași unități de măsură în cazul tuturor, aplicați măsuri favorabile pentru șmecheri și măsuri opresive pentru restul naivilor. Bravoooooo!

  • Dar doctorii si asistentele de la spital cat au donat? Ca pana acum au primit salarii fara epidimie intre 7000 le ( minim asistente ) si 22000 lei (minim doctori fara spaga)! Sa fie ei prima data solidari pentru ca de la spitalul respectiv se umple de salarii babane si spagi de sute de milioane. PAi NUMAI noi ceilalti sa fim solidari? Daca ei doneaza, ma ofer si eu voluntar sa ofer o suma de bani. Daca nu atunci sa fie sanatosi ca prea sunt imbuibati cu bani si spaga.

    • Ei (doctorii si asistentele de la Nasaud) ce sa doneze??? Ei striga in gura mare sa nu-i faca spital suport…sa nu le dea de lucru ca nu au cu ce! Sa ramana pe aceleasi salarii enorme dar fara materiale si aparate… ca e bine… banu gros vine si ei nu fac nimic!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Onoratele pensii speciale, NU SUNT SOLIDARE CU NOI? Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS