Actualitate

Peste 60% dintre angajații Centrului Județean pentru Cultură vor lucra cu jumătate de normă

Peste 60% dintre angajații Centrului Județean pentru Cultură BIstrița-Năsăud vor lucra cu jumătate de normă și vor fi plătiți ca atare, măsura fiind propusă de managementul instituției, în fruntea căruia a fost numit Alexandru Pugna, pentru încadrarea în buget, mai mic de anul acesta.

Astfel, instituția va avea 97 posturi contractuale din care: 7 posturi de conducere; 29 posturi de execuție cu normă întreagă; 61 posturi de execuție cu 1/2 normă.


În organigramă nu mai apare Centrul Cultural Dacia pentru a evita confuziile privind subordonarea directă managerului a Serviciului Artistic de promovare cultural-muzicală și spectacol folcloric “Dor Românesc” și a Serviciului Centrul Cultural “Dacia”.

De asemenea, se desființează Biroul Administrativ din cadrul Serviciului Financiar, contabilitate, resurse umane, administrativ. Serviciul Conservare, cercetare, protejarea și promovarea culturii tradiționale, literatură, muzică clasică, teatru, multimedia se transformă în Biroul Conservare, cercetare, protejarea și promovarea culturii tradiționale, literatură, muzică clasică, teatru, multimedia. Se desființează Compartimentul Arte plastice din cadrul Serviciului Conservare, cercetare, protejarea și promovarea culturii tradiționale, literatură, muzică clasică, teatru, multimedia. Direcția Artistică de promovare cultural-muzicală și spectacol folcloric “Dor Românesc” se transformă în Serviciul Artistic de promovare culturalmuzicală și spectacol folcloric “Dor Românesc”. Serviciul Coregrafie, ansamblu de dansuri “Dor Românesc” se transformă în Biroul Coregrafie, ansamblu de dansuri “Dor Românesc”. Se desființează Biroul Promovare cultural-muzicală, se desființează Compartimentul Orchestra “Dor Românesc”, se desființează Biroul Proiecție din cadrul Serviciului Centrul Cultural “Dacia”.

Urmarea acestor modificări, s-a propus reducerea normei la jumătate pentru posturile la care, în urma analizei gradului de încărcare cu atribuții, s-a constatat o reducere a volumului de muncă urmare a diminuării numărului proiectelor și evenimentelor culturale, precum și a spectacolelor folclorice, în contextul restricțiilor impuse de pandemia Covid-19 și de micșorarea bugetului alocat proiectelor culturale.

Noua organigramă ar urma să intre în vigoare la începutul lunii viitoare după ce va fi votată de Consiliul Județean.

11 comentarii

    • Ca o ironie a sorții…Dor Românesc,azi mâine o să ne fie dor de tot ce-a fost cândva româneasc,sărbătoriți fraților octobăr fest,Valentin days,promovați Țzaca uraganul,Florin Salam,Sandu Ciorbă etc.etc.a… și nu uitați de șpilhozăni,clop săsăsc și ce mama dracului vă mai place,păcat,păcat,păcat…am avut o țară,unde-i Căpitanu să facă o țară ca soarele sfânt de pe cer? D-nul Ogâgău ce zici de partenerii dumnitale?

  • Vedeți cum se sparg bubele?
    În primul rând judecând după decizie e vorba de calitatea joasă a actului managerial. Avem un om numit politic lpe salariu asigurat la conducerea unei Instituții Publice, dependent de relația lui bugetară cu cei la Putere.
    Mentalitatea că la noi în România , cultura e copil sărac și trebuie absolut subvenționată , plătită din bani publici ca să supraviețuiască e păguboasă, distruge vitalitatea ei. Adăugați numirea unor oameni care nu știu să o promoveze de manieră economică, atrăgătoare dinamică , au experiență doar de a cere bani de la prietenii politici.
    În contrast, vedeți artiștii populari care se autopromovează. Respectivii chiar pe timp de pandemie au fost solicitați în evenimente private. Cu costum popular și toate cele…ca să creeze entertainement.
    Dl Pugna nu știe cum să valorifice potențialul uman din subordonare, acum se va plânge că nu sunt bani(pentru alții) Pentru el, vor fi stați liniștiți, nu-și va reduce salariul cu 60% pentru incompetență.
    Ar fi putut să mărească reveniturile instituțiiei prin propunerea de spectacole duminicile , sâmbetele prin căminele culturale din județ. Iubitorii de frumos nu sunt exclusiv în Bistrița, ar trebui să fie în primul rând sătenii care fac să trăiască tradițiile. Ar fi putut să avem acum o agendă cu evenimente programate la internațional- dar în care instituția să primească bani..nu ca să dea pentru deplasări, diurne etc. Se muncește relativ puțin se pare, nu prea este justificare publică. Contradicție-vedeți evenimentele private, Untold. Un manager trebuie să fie în permanentă scrutare a oportunităților, să anticipeze, creeze relații la internațional. După modul cum văd lucrurile, Dl Țărmure e făcut din altă stofă ..după rezultate are mai multe evenimente create, inițiate..a căutat expoziție a făcut ceva pentru cultură. Dl Pugna apără costumul popular cerând sau tăind bugete…dar pe partea de creație…(economică , culturală) pare nul. E bun doar la semnături pe acte. Doar a fost numit politic.

    • cc
      domle, nu vezi bine
      si Tarmure e tot politic promovat si sustinut, e din aceeasi stofa dar alta haina, alta palarie. Nu-i mai bun ca fostul de la Palat sau ca actualul de la judet.
      Poate din contra e mai perfid, a acaparat oameni sus pusi, si nu pe banii lui.
      Exceptand poate ce au consumat invitatii de seama de la evenimentele organizate de el la crasma lui proprie.
      Dar i-a recuperat. Bani , vise si orgolii.

  • Ma alatur”Bistriteanului”care sublinia ca atitudinea xenofoba tine lumea in loc.
    Dimpotriva, interactiunea cu alte culturi imbogateste, de aceea are Ardealul farmecul si valoarea recunoscuta de oricine il viziteaza.
    Prea adesea confundam sentimentul national (frumos si inaltator) cu nationalismul. Prea des credem ca nu avem de invatat nimic, de la nimeni.
    Nu voiam decat sa invit la reflectie pe aceasta tema.

  • Interesant! Pt oamenii de rand nu sunt bani de salarii ,iar pt sefi sunt bani pt 2 functii!!! Sigur ,ceterasii,cantaretii nu vor muri de foame,dar un biblotecar,un muzeograf pot suferi!

  • După opinia lui Gavril Ţărmure, fostul manager al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, sintagma de „folclor profesionist” este o contradicţie de termeni: „Cântăreţii de folclor, rapsozii trebuie să atingă câteva virtuţi. Folclorul trebuie să fie oral, anonim şi colectiv. Or, dacă este profesionist, profesionistul înseamnă că a urmat un curs de instrucţie special şi nu mai e tradiţional, nu mai e folclor, până la urmă. E un soi de preocupare inventată ulterior, pornind de la folclor. Folclorul profesionist este o sintagmă nelalocul ei, este oximoronică.” Gavril Ţărmure, care in prezent este noul manager al Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistrița sustine că rolul Centrului Judeţean pentru Cultură este să se ocupe de toate comunele, ajutându-le să-şi revigoreze cultura lor tradiţională si nu să vină cineva de la Centru, care să le spune că asta este cultura lor.
    De aceea, o restructurare a institutiei este absolut necesară.

    • Tarmure e smecher, zice ce zice dar face ce vrea, inca, pana a fi si el saltat.
      Ca doar de comune nu s-a ocupat, numai de Sinagoga cu firma familiei si bani de la stat.

      Toni, esti cumva secretara lui, te plateste pentru postari?

  • Cultura nu o menținem creând „centre de cultură” la toate autoritățile publice adică la Primării, la Consiliul Județean etc. și angajând o grămadă de artiști la fiecare din ele pe bani publici, fără eficiență. Activitățile artistice eficiente sunt cele dezvoltate în mod privat. „Centrele de cultură” nu trebuie să aibă artiști, trebuie doar să organizeze evenimente apelând la artiști contracost pe fiecare eveniment.
    Dar oare ne trebuie două „Centre de cultură” în orașul Bistrița?
    Sigur este suficient un „Centru de cultură” cu două servicii:
    1. un serviciu de „organizare evenimente” pentru orașul Bistrița, apelând la artiști plătiți pe eveniment, nu angajați.
    2. un serviciu de „Conservare, cercetare, protejarea și promovarea culturii tradiționale” și atât.
    Orașul nostru nu-și poate permite mai mult.
    Consiliul Județean nu are pentru cine organiza evenimente pentru că nu are în subordine populație. A organizat vreodată pentru alte primării din județ evenimente, firește că nu. Pentru Bistrița nu este cazul, pentru că se ocupă „Centrul municipal de cultură” care este al Primăriei Bistrița.
    Nu are nici o justificare „Centrul județean pentru cultură” ținut din bani publici de Consiliul Județean. Ar trebui desființat de tot. Este o instituție paralelă cu cea de la municipiu care consumă bani publici.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Apolitic Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS