În piața de vechituri din Bistrița (zona Independenței Nord) unde se întâlnesc, de regulă, cele mai vulnerabile categorii sociale – bătrânii și săracii – distanțarea socială și purtarea corectă a măștii pe gură și pe nas sunt cunoscute de toată lumea, însă foarte puțini respectă aceste reguli.
Folosindu-se de pretextul că se află în aer liber și că ar fi ”o familie mare” care își dă întâlnire regulat în acest loc, marțea și vinerea, oamenii își văd de ale lor, iar autoritățile nu-i deranjează nici ele.
”Nu se respectă nimic. Știu că nu se respectă. Oamenii sunt inconștienți. Trei sferturi sunt fără măști, asta am văzut în fiecare marți sau vineri. Normal nu ar trebui să intrăm aici, dar venim ca să ne pierdem timpul. Nu venim din nevoie, din plictiseală mai mult. Ne asumăm un risc, dar, în general, ne cam ferim”, ne-a spus o doamnă în vârstă.
”Oamenii nu respectă și e risc mare să ia virusul. Nu se păstrează nicio distanță. Mie mi-e frică, dar ce pot face? Cum ai norocul”, a spus un alt domn.
”Care vor respectă, care nu, nu. Eu nu port masca pe nas pentru că transpir. Nu mi-e frică. Dacă dă Dumnezeu să avem virusul, îl avem și cu mască și fără mască. Noi ne protejăm cât putem. În piața asta nu se respectă regulile cum ar trebui. Ni-i frică și nouă, dar trebuie să ieșim, trebuie să lucrăm, trebuie să facem ceva. Dacă nu facem nimic, nu ne aduce nimeni acasă. Ia venim și noi cu lapte, cu brânză, să aducem la oameni de mâncare. Eu sunt de la Mureșenii Bârgăului. Și al noi sunt cazuri, dar nu știe nimeni ce-i, Covid sau altceva. Nici nu credem de tot că ar fi adevărat. De ce zice să stăm în casă, dar să deschidem geamurile? După ne-o turnat cenușă îân cap, acum zic să ne protejăm. De undeva îi venită boala asta. O murit și de cancer, nu numai de boala asta”, a spus o precupeață de pe Bârgău.
”Masca nu trebuie purtată decât în locuri închise. Aici suntem în aer liber. O am sub bărbăie dacă trebuie să intru într-un magazin. O utilizez corect, dar nu în spații deschise, doar închise”, a spus un comerciant.
”Am mască în buzunar, dar nu am Covid-19. Nu m-am testat, dar bănuiesc că nu am. Ce dacă sunt în vârstă? Am sânge ca de mânz! Nu mă tem de nimic ”, a spus un alt bătrân.
”Eu nu port mască pentru că păstrăm distanța, la 1,5-2 metri. Nu se respectă regulile că așa e mentalitatea oamenilor. Eu cred că e bine că s-a deschis piața asta. Eu vând biciclete, obiecte la mâna a doua. Am pensie de 740 de lei și îmi mai completez veniturile. E aer liber și pe aici toți sunt de-ai noștri ca în familie. De două ori pe săptămână suntem aici și știm unul de altul dacă arte vreunul ceva”, a spus un alt vârstnic.
În timpul petrecut să discutăm cu oamenii, nicio autoritate a statului nu a venit să-i atenționeze pe oameni în legătură cu riscurile la care se expun.
Ce poti sa pretinzi unui popor de imbecili care „stim noi mai bine”.
Aia de pleaca-n pensie în floarea vârstei cu pensii babane nu ies acuma sa aplice legea si regulile – ca e prea tare soarele si le arde neuronul, nu-i asa?
O singura consolare ar exista, ramâne ciuma rosie fara votanti daca da covid-ul în ei.
Si mai are si planeta o sansa, mai mult aer respirabil pentru restul.
Eu zic ca nu se duc oamenii in caldura si nu se expun degeaba ,nezaurile,nevoile ii duc sa vanda ce nu le este util lor azi pt o paine mai buna ,legat de boala in multe parti nu se respecta regulile chiar spatii inchise ,sa auzim numai de bine
Unde e piata asta? Pe Calea Moldovei sau Independentei? as vrea sa stiu, ca fapt divers. Multumesc celui ce imi raspunde
Lângă Piața Independenței Nord.