Actualitate

Raluca Turcan, președinte interimar PNL

ACTUALIZARE Liderul PNL Sibiu, Raluca Turcan, a fost aleasă în Biroul Politic Național, în unanimitate, președinte interimar al partidului până la Congresul din luna martie. Ea i-a luat locul Alinei Gorghiu, care a demisionat în urma rezultatelor slabe de la alegerile parlamentare.

”Am primit propunerea unanimă din partea tuturor colegilor de a fi preşedinte interimar al PNL în condiţiile în care am venit la şedinţă cu cel mai bun rezultat obţinut de PNL în toată ţara. Această propunere nu a venit în urma unui compromis, a unor negocieri. Nu m-am aşteptat şi nu mi-am dorit să se întâmple lucrul acesta. Dimpotrivă, am o organizaţie şi o echipă frumoasă în PNL Sibiu. PNL va convoca o Convenție Națională, o convenție care va alege următoarea conducere a PNL pentru următorii patru ani de zile. Această Convenție va fi pregătită. Vom face alegeri din jos în sus, astfel încât cei mai buni oameni să se regăsească. O persoană condamnată definitiv nu este potrivită pentru a deține funcția de prim ministru. În același timp, respingem cu fermitate ca Parlamentul României să se transforme în instituția care face legi pentru ca anumite persoane să profite”, a spus Raluca Turcan.

În ceea ce priveşte liderii de organizaţii judeţene cu rezultate slabe la parlamentare, Turcan a spus: „Nu vom face maziliri, aşa cum am spus avem nevoie de o evaluare. Orice management are nevoie de o evaluare, dar, ca şi în Educaţie, contează foarte multe lucruri atunci când discuţi despre performanţă, aşadar vom prezenta rezultatele acestei evaluări”.

ȘTIREA INIȚIALĂ Alina Gorghiu a anunţat că, în urma rezultatului de la alegerile parlamentare, îşi depune mandatul de la şefia PNL. Ea a precizat că marţi, în şedinţa BPN, se va decide formula de interimat până la Convenţia Naţională care va alege un nou preşedinte al partidului. Alina Gorghiu a spus că ea va propune convocarea cât mai rapidă a Convenţiei Naţionale.

De asemenea, secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, a demisionat din funcţie, după rezultatele slabe de la alegerile parlamentare, iar liderul PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a renunţat la rândul său la funcţie. Şi Adriana Săftoiu a demisionat din funcţia de prim-vicepreşinte al PNL.

”Doresc, în primul rând, să mulțumesc, încă o dată electoratului de dreapta pentru voturile pe care ni le-a acordat. Cred în continuare că oferta electorală a PNL a fost una bună, atât în ceea ce privește candidaturile, cât și în privința programului electoral. Cu toate acestea votul a fost covârșitor Pentru PSD. Le recunoaștem victoria. Au un program de guvernare pe care trebuie să și-l pună in aplicare. Le urez să aibă capacitatea să-și indeplinească toate promisiunile. Noi vom face opoziție și ne vom asigura că viitorul guvern își va respecta promisiunile pentru care a fost votat. Am avut o discuție cu liderii partidului și i-am informat că nu există alt gest decât depunerea mandatului meu de Președinte. A fost o onoare pentru mine să fiu liderul acestui partid, doi ani de zile. Vă asigur că e un partid puternic care va trece cu bine peste acest nedorit rezultat. De altfel, și alți lideri din conducerea partidului își asumă demisia. Astăzi după-amiază voi avea o întâlnire cu președinții de filiale, iar mâine am convocat Biroul Politic Național. Le voi propune colegilor mei convocarea Convenției pentru a stabili cât mai repede noua conducere. Convenția trebuie să ofere un nou start, stabilitate și coerență actului politic din interiorul partidului nostru. Putem să o organizăm la începutul lunii februrarie. Mâine în cadrul BPN se va decide formula de interimat. Obiectivul este ca PNL să rămână solidar și să devină o opoziție puternică la PSD pentru că știm cu toții cum se comportă PSD la guvernare. Pentru asta, este însă nevoie de o conducere legitim aleasă și de performanță electorală”, a spus Alina Gorghiu.

Ea a adăugat că sunt şi lideri de filiale care au decis să îşi asume rezultatul de la alegeri. Luni, la ora 18.00, liderii celor 20 de filiale PNL care au obţinut la alegeri rezultate peste media naţională, inclusiv Bistrița-Năsăud, au fost convocaţi la sediul central al partidului.

Înainte ca Alina Gorghiu să-și anunțe demisia, de acum fostul deputat PNL Stelian Dolha scria pe Facebook: ”Constat cu tristețe că modelul Crin Antonescu, cel care și-a dat demisia de onoare pentru un rezultat obținut de un PNL neunificat, la alegeri fără miză, cum au fost europarlamentarele, n-a creat o cutumă tocmai în partidul său.
Cea care ar fi trebuit să apere această moștenire, a onoarei în politică, președinta PNL, era prima care ar fi trebuit să-și asume rezultatul alegerilor locale. A preferat să cosmetizeze cifrele și să brodeze povești cu scorul istoric, refuzând să-și asume responsabilitatea pentru imaginea pe care a imprimat-o PNL-ului și care s-a rostogolit ca un bumerang. În schimb a aruncat vina pe umerii conducerilor județene, deși era clar că, dacă va continua, managementul acesta va duce la un dezastru câteva luni mai târziu. Acum m-aș fi așteptat să-și depună mandatul, în noaptea rezultatelor, fără comentarii. I-l cere toată suflarea de dreapta, mai puțin unii președinți care și-au obținut funcțiile datorită ei. Dar coafura rezistă. Până când?”.

În decembrie 2014, Alina Gorghiu, atunci în vârstă de 36 de ani, a devenit prima preşedinte femeie din istoria partidului, fiind susţinută pentru această funcţie de Klaus Iohannis, căruia i-a succedat în funcţie după ce acesta a fost ales şef al statului. În anul 2015, în urma fuziunii cu PDL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au devenit copreşedinţi ai PNL. Din toamna acestui an, Alina Gorghiu a rămas preşedinte unic al formaţiunii, pentru că, la sfârşitul lunii septembrie, Vasile Blaga a demisionat din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare, după ce a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că, în perioada 2011-2012 ar fi primit în trei rânduri, prin interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi alţi 500.000 de euro. Demisia conducerii PNL în frunte cu Gorghiu şi Blaga a fost cerută şi după alegerile locale din 5 iunie, câştigate în aproape toate judeţele de PSD, care pentru prima dată şi-a adjudecat şi toate primăriile Capitalei.

16 comentarii

  • O gresala catastrofala de imagine sa pui la sefia unui partid traditional si consacrat de istoria inaintasilor lui o „domnisoara cosmeticiana” fara experienta. Percepeam PNL ca un partid sobru si onest, asa cum inaintasii militanti pentru democratie ai acestuia il caracterizau. Cred ca femeile au rolul lor in politica atunci cand li se potriveste ceea ce fac. La Alina „Burghiu” (denumire Tetelu) i se potrivea functia ca si cum ai fi pus-o sofer la un trailer de 100 tone! Mai si claxona sa ne dam la o parte….sau sa ne miram ce bine ii sta!
    O gresala ce nu putea avea alt deznodamant. Punct.

    • e plin de cosmeticiene la conducere. Are meseria asta ceva,,,,propulsator :::)))) cosmeticiene si coafeze!!! meseria viitorului politician de succes si functie de conducere.Si daca va uitati in cv-urile lor, zic ca au fost manageri si directori la firmele lor cu 1 angajat. :::::)))))) mori de ras!!!ia uitati-va pe site-urile institutiilor cititi si va cruciti ce experienta au avutn anterior, sarind peste faptul ca nu le sunt complete, respectiv cu functiile detinute si de pe care au fost numite in functie.cand a intra ANI in ei, atunci sa vezi!!!

  • Stelian Dolha nu a înțeles nimic și nici nu va înțelege vreodată ceva din politica .Fost lider pozeze acum ca nu are nici o vina de dezastrul PNL .
    Cat de fariseu poate sa fie acest politruc cu discurs de pastor .
    Politica pentru el s-a finalizat de mult .
    Datorita PSD ului a reușit sa ajungă parlamentar.

  • A depus mandatul,adica spera sa fie rugata sa ramana! Nu a demisionat,act unilateral de voință fără posibilitate de a rămâne prin jocuri de culise! E o difrenta ,deci ,în continuare e șmecheră!

  • Acest personaj a îngropat acest partid! Dacă mai vine și Basescu și își convinge foștii colegi din PDL sa i se alăture PNL-ul o sa aibă soarta PNTCD-ului!

  • Astazi treceam pe trotuar atent sa nu alunec si am fost suprind de un grup de copiii care se dadeau pe derdelus si nu erau in case jucanduse pe telefon sau tableta (Soc, Soc, Soc…). Acestia se distrau pe seama ”blodelor” PDL-iste care au fost sau sunt in fruntea PNL.

    Halal a ajuns PNL-ul, acum si copiii rad de el.

    Se pare ca la noi in politica prostia nu are limite.

  • Penibil !
    O alta blonda care face parada modei prin Parlament .
    Putina modestie nu i-ar strica .
    E sora Elenei Udrea si continuatoarea politicii lui Basescu !
    Vai de voi penelisti !
    Cu astfel de oameni peste 4 ani nu faceti nici pragul !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS