Social

Poliția Locală Bistrița a dat amenzi pentru lucrări fără autorizație

Executarea sau desfiinţarea lucrărilor de construire fără autorizaţie emisă de Primăria Bistrița constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei, în baza Legii 50/1991.

Săptămâna aceasta, pentru executarea fără autorizație de construire a unor lucrări de construire sau împrejmuiri de terenuri, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Disciplina în Construcții au întocmit patru procese verbale de constatare și sancționare a contravenției, valoarea totală a amenzilor aplicate ridicându-se la suma de 4.000 lei. Totodată, a fost dispusă și oprirea lucrărilor efectuate fără autorizație de construire.

”Recomandăm persoanelor fizice sau juridice ce urmează să desfășoare lucrări ce intră sub incidența Legii 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, să demareze lucrările doar ulterior obținerii și cu respectarea Autorizației de Construire emisă de Primăria municipiului Bistrița”, a menționat Poliția Locală.

11 comentarii

  • Poliția Locală = 0 barat!Plătim ca proștii niște incompetenți…Dacă bieții oameni au cumpărat un teren, iar autorizațiile de tot felul, inventate de Primărie, se tot amână la nesfârșit, ce să facă?Clar că se pun pe treabă și vor să aibă căsuța lor, dacă totul stă în pixul arhitectului șef, care nu respectă legea, ce să faci, să aștepți 20 de ani pentru o semnătură banală și să te uiți la propriul teren ce frumos e?Simplificarea procedurilor, în beneficiul cetățenilor, în ceea ce privește acordarea anumitor autorizații din cadrul Primăriei, ar trebui să fie o prioritate pentru actualul edil!Iar Rușinea Locală, zisă Poliție cică, ar trebui restructurată din temelii…Să te vedem domnule primar ce poți!

    73
    7
  • Aceasta poliție locală poate ar fi mai bine să citească legea înainte, sa înceapă să amendeze casele care nu au autorizație de 20 de ani, case care junsunt declarate la impozite și taxe, taxe care nu sunt făcute recepțiile de zeci de an. Apoi cei de la taxe și impozite sa comunice cu urbanismul, am pățit că am făcut autorizație , am făcut recepție, și după doi ani pățesc sa îmi calculeze penalități că nu am declarat casa.
    Pai bai nene am declarat tot ce am avut de declarat, ba mai mult am zis că am platit impozit dar nu știam și nu știam că trebuie declarată finalizarea investiției.
    Că cică ei nu comunica cu urbanismul că e obligația mea…da asta e lumea în care trăim. Acuma sa vedem ce va face Lazany că pe Turc am văzut cât l,a dus capul.

    46
    2
  • Niste tantalai.
    Trebuiau sa se declare dezvoltatori imobiliari si dupaia puteau construi linistiti 2-3 etaje in plus fara sa le faca nimeni nimic.

    Asa cu nimicuri dinastea, un gard, o anexa, nu se face, e batator la ochi.

    34
  • Eu stiam ca politia sta la poarta pâna a doua zi dimineata ….
    Ca cica daca nu au mandat nu au voie sa intre nici chiar daca la adresa respectiva are loc un viol sau o crima, darmite o zidire, tencuire sau turnare de fundatie…
    Asa am vazut ca au facut la Caracal, dar probabil ca aia erau niste prosti, nu erau eminente cenusii ca ai nostri 🙂 .

    17
    4
  • Mergeți și pe str. Poligonului lângă pădure sunt „sigur că au” toate autorizațiile în regulă! Sau colegii între ei nu se ….pune!

    24
    6
    • Ți-ai ales bine nickul, ești un țăran coclit, un frustrat care toată viața ai fost un sărăntoc și sărac vei muri, pun pariu că stai cu părinții. Nu te deranjează că de ce ești tu SĂRAC, te deranjează că de ce au alții, SĂ MOARĂ CAPRA VECINULUI. Ești un turnător invidios pe ce au realizat alții, torni cu disperare să creezi neplăceri, știi că sunt în regulă cu actele, dar îți dorești cu disperare să fie controlați, poate-poate au pus gardul cu 5 cm mai în dreapta. Unicul tău scop de muritor de foame este să faci rău la alții, cunosc foarte bine această atitudine jegoasă. Mi-e greață de jegoșii de ne-oameni cu atitudinea asta josnică.

      6
      31
  • Cașest, nu mă cunoști și nu te freacă grija unde stau cu cine, ce am sau nu! Da, sunt un ȚARAN cinstit care nu am furat sau făcut învârteli și nici nu îmi bat joc de oameni, animale sau locurile pe unde umblu!
    Dar atitdinea asta că noi românii pârâm, dăm în primire este cea mai dăunătoare! Gândire de comunist, fură ei, furăm și noi, nu mă interesează ce face altul. Dute prin țările mai civilizate și fă ce faci pe la noi să vezi cum ești „pârât” și sancționat iar asta înseamnă răspundere civică! Și da autoritățile își fac treaba, dacă greșești plătești!
    p.s. cunosc relativ zona și pot să-ți spun că toată mizeria aia din pădure este de la cei care locuiesc acolo! Ți-e greață și te doare sufletul să vezi cum arată și asta din cauza țăranilor cocliți, cum zici tu, dar și autoritățile care închid ochii și nu-i interesează!

    18
    4
    • Tărane, dacă zici că ai simț civic, du-te și fă un denunț scris, semnat, nume, prenume. Nu da indicații prețioase prin comentarii anonime ca turnătorii jegoși. Bineînțeles că nimeni nu ia în seamă elucubrațiile tale, de genul mergeți și la vecinul meu, pe care sunt invidios, și la cumnatul meu etc. Îți meriți din plin sărăcia.

      2
      10
  • Te-ai spart prostane.Singur te-ai dat in primire că ești o putoare din primărie care scurmă cu râtul in kooorool șefilor.Ești și prost grămadă.Dă un translate pe google și vezi ce inseamnă nick ul pe care il folosești in rromanes.Mai bine treci la ăla dinainte,ares.

    2
    13
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.