Maria, fiica deputatului Ioan Oltean, a devenit studentă, în Elveţia. Urmează, începând din această toamnă, Ecole hôtelière de Lausanne, o universitate care se...
Politică
Primele patru poziţii pe buletinele de vot pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie vor fi ocupate de candidații formațiunilor politice care au...
”Senatul este, din nou, în vacanță, deși nu a trecut nici măcar o lună de când senatorii s-au întors la muncă. Constatăm că șase luni dintr-un an Senatul...
”Începe cea mai dură campanie electorală, duritate dată şi de faliile sociale şi de opinie pe care au reuşit să le traseze actualul preşedinte şi regimul care...
Senatorii vor lucra începând cu data de 6 octombrie în circumscripţiile electorale. Cel mai probabil, pe modelul adoptat în campania electorală pentru...
Fostul preşedinte al PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, reîntors de curând în partid, a reuşit să adune la un loc liberali mai vechi şi mai noi, dar şi prieteni...
Candidatul PMP la funcţia de preşedinte al României, Elena Udrea, se laudă că datorită ei s-a reabilitat Parcul Municipal Bistriţa cu bani europeni, suma...
Premierul Victor Ponta, alături de mai mulţi miniştri, printre care Doina Pană şi Gabriela Szabo, parlamentari PSD, primari şi şefi de instituţii, a...
Mare nuntă, mare în PDL! Valentina Vlaşin, consiliera deputatului Ioan Oltean care se ocupă de biroul parlamentar din Năsăud, s-a căsătorit cu alesul inimii...
Primarul Năsăudului, Mircea Romocea, deputatul Daniel Suciu, senatorul Ioan Deneş, şi primarului Becleanului, Nicolae Moldovan, au participat la...
Aproximativ 500 de bistriţeni au participat sâmbătă la lansarea candidaturii lui Klaus Iohannis la Preşedinţia României, eveniment care a avut loc, la...
În Consiliul Local, ecologiştii vor cere ca bistriţenii să nu mai plătească taxe pentru apa pluvială. "Suntem taxaţi în baza unei formule de calcul care nu are...
Ce pagube a făcut în PNL ordonanţa care permite migraţia aleşilor locali? E o întrebare la care conducerea judeţeană a partidului nu are un răspuns deocamdată...
"Preşedintele CJ, azi, respectă legea atunci când îi convine domniei sale, iar când nu îi convine, nu o mai respectă, nu mai există lege", a declarat liderul...
"Sunt bani la Guvern şi pentru cei de aici dacă trec la putere fiindcă, dacă rămân în opoziţie, nu au decât să stingă lumina şi să plece acasă. E mesajul unui...







