Politică

Politicienii locali îşi petrec sărbătorile acasă. După Revelion, vor pleca la schi în ţară sau în Austria

Cei mai mulţi oameni politici din Bistriţa-Năsăud au ales să petreacă sărbătorile acasă, cu familia. Vorbim despre preşedintele CJ, Emil Radu Moldovan, vicepreşedintele Dorin Popescu, primarul Ovidiu Creţu, deputatul PNL Stelian Dolha, primarul Becleanului Nicolae Moldovan, dar şi de Doris Moldovan, vicepreşedinte PDL Bistriţa-Năsăud.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a rămas de Crăciun acasă. „De Crăciun, fiica mea vine acasă. Sunt foarte bucuros că a acceptat să vină şi să ne colinde şi pe noi. În rest, sunt acasă, aştept colindători. De Revelion, voi fi într-unul din restaurantele din Bistriţa şi de la 23.30 până la 24.30 mă voi afla pe pietonal unde, împreună cu Primăria Bistriţa, organizăm pentru oameni un spectacol de Revelion. Apoi, dacă sunt sănătos, o săptămână merg la schi cu familia. În principiu, în ultimii zece ani aşa am făcut: o săptămână am dedeicat-o iarna familiei pentru schi şi vara pentru soare”.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, se află şi el la Bistriţa. „De obicei stau acasă de sărbători fiindcă vin copiii. Mă bucur că fiica mea e încă de acord să vină cu noi la schi, de exemplu. Vara nu-mi prea iau concediu. Sunt două perioade tentante pentru mine. Una e luna noiembrie, dar atunci nu prea pot pleca pentru că se adună multe, iar alta e perioada după sărbătorile de iarnă. Sărbătorile sunt frumoase peste tot, inclusiv la noi. Sunt luminoase, exuberante. E frumos. Vine Boboteaza şi se termină. Intrăm în beznă. Eu îmi fac planurile dinainte pentru că ştiu că vine perioada aceea când nu mai ai ce face. La colindat nu se mai merge, stai acasă şi citeşti sau te uiţi la televizor. Şi atunci îmi vine ca o mănuşă vacanţa pentru că acolo unde mă duc (Austria -n.r.) e totul luminat, am impresia că nu s-au terminat sărbătorile”.

Vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Doris Moldovan, tot la Bistriţa îşi petrece sărbătorile. „De Crăciun, stau cu familia, iar de Doris CraciunRevelion la fel. Sunt la Bistriţa. În noaptea dintre ani, voi fi pe pietonal cu fiica mea să vedem artificiile”.

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a spus că, de colindat, colindă pe la Bistriţa. „Eu o să colind pe la Bistriţa, de Revelion iar voi fi la Bistriţa. Dacă merg la schi două-trei zile, mă duc în România nu în altă parte fiindcă mi-e dragă ţara asta”.

Primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, se află în aceste zile la Beclean. „De sărbători rămân în zonă. De Crăciun şi de Revelion stau la Beclean. Întotdeauna am făcut sărbătorile cu familia, cu oamenii, cu cetăţenii. Vom avea la 12 noaptea de Revelion un foc de artificii. Poate că, apoi, câteva zile voi schia undeva, la Poiana Braşov. Nu sunt mare schior”.

dorin popescu messiVicepreşedintele CJ Dorin Popescu e acasă. El a postat pe contul său de Facebook o fotografie în care apare alături de soţia sa Mihaela şi de Messi, câinele campion al familiei, dar şi alte imagini surprinse la colindat cu familia şi prietenii.

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud Ioan Oltean a plecat chiar înainte de Crăciun în Austria.

8 comentarii

  • sa plece unde vor si cind vor si cu cine vor , dar sa ramina acolo mult timp. noi cetatenii avem nevoie de asa ceva , de putina aerisire de putina curatenie si frumusete . astia cu aparitiile lor intuneca tot ,absolut tot. sa plece . tara ar functiona perfect fara ei. va asigur.

    • Cica de Craciun ar trebui sa fim mai toleranti, mai impaciuitori…
      Conducatorii nu provin decat din popor, nu i-a parasutat cineva peste tara.
      🙂

  • CREDETI-MA : NU MA INTERESEAZA DELOC,DAR DELOC, UNDE PETREC INDIVIZII ACESTIA SARBATORILE…SA TINA PENTRU EI CHESTIILE ASTEA, …PARCA AR FI MARILE VEDETE ALE SECOLULUI ASA SE COMPORTA….
    LUATI PULSUL „SARBATORILOR” PE STRADA, PE CELEBRUL”PIETONAL”,ORIUNDE ,AIUREA…SAU NU!!!!

    SARBATORI FERICITE ,OAMENI SIMPLI!!!!

  • Carmen,nu fi frustrata…cine te opreste sa nu fi in locul lor …fa si tu ceva sa te bage lumea in seama…Nu-i suficient sa te dai lovita-n orgoliu dupa o tastatura anonima,sau mai bine nu citi! Ignoranta nu este o virtute,eu nu cred ca oamenii astia,buni sau rai,cine stie,s-au bagat cu forta in ziar. Peste tot in lume presa scrie,bine sau rau si unii citesc sau nu…Sarbatori fericite ,toti sunt oameni simpli…

  • Observatorule, nu sunt frustrata,dar chestiile astea cu petrecerea sarbatorilor la ski in Austria ,a unor persoane care chiar nu fac nimic pentru tara,nu mi se pare un subiect de luat in seama ,DE CATRE PRESA CARE SE VREA CONDUSA DE NISTE SPECIALISTI IN ARTA SCRISULUI…ETC,

    IAR CA PROFESOR , SA STII CA FAC DESTULE , DAR NU MA LAUD … SUNTEM MAI MODESTI…TINEM PENTRU NOI…IAR ELEVII NOSTRI SI PARINTII LOR SUNT FERICITI.

    SARBATORI FERICITE, OMULE….si nu mai stiu cum te cheama!

  • Pt.Carmen,pe bune, ma bag si eu in vorba,dar nu stiu care merg la ski in Austria ? Toti politicienii ? Doar cei din articol? Din toata tara? Pe bune Carmen,nu-i baga pe toti in aceeasi oala…vazi ca nu prea stii sa faci diferenta si asta-i o boala grea la romani…invidia si rautatea,iti faci rau singura.Si eu sunt profesor,nemultumit ,dar daca nu-mi place nu citesc,dar nici nu critic…bravo lor ,sa faca ce vor,oricum n-ai ce le face !PS Doar Cretu si Oltean merg in Austria…Asa ca…mai lectureaza fato !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.