Actualitate

Politicienii pierd din încrederea electoratului. Ce partide au procente mai mici și care au crescut

PNL, partidul aflat la guvernare, scade în sondaje și pierde 4 puncte procentuale într-o lună, potrivit IMAS. Dar și PSD are procente în minus, după cum arată cercetarea făcută în plină evoluție a crizei coronavirus în România, între 5 și 26 martie.

Liberalii sunt creditați cu 36,7% din opțiunile de vot, înregistrând încă o scădere, a doua la rând. PNL se întoarce sub scorul pe care îl avea în noiembrie, când aveau loc prezidențialele și partidul trecea din opoziție la guvernare.

Pentru PNL, vârful popularității a fost în ianuarie. Partidul lui Ludovic Orban era era creditat atunci cu peste 47% din opțiunile de vot. 

Scadere înregistrează și PSD, potrivit datelor din barometrul Europa FM. Dar social democrații pierd sub 2% și sunt puțin sub 24 la sută în opțiunile de vot.

În creștere se află USR, care ajunge de la 10 procente la 12,5%, dar mai ales PLUS, al cărui procentaj aproape se dublează – de la 3,5% în februarie, la 6,5% acum.

Partidul lui Victor Ponta atrage și el un punct procentual în plus, apropiindu-se de 6% în opțiunile de vot la parlamentare, iar ALDE coboară și mai mult, la 3,5%, unde staționează și PMP-ul lui Traian Băsescu.

Sursa: Eurobarometrul Europa FM

25 comentarii

  • Este limpede că următoarea guvernare va fi formată din PNL și USR +.
    Peste tot in Europa partidele de stânga nu depășesc 15%.

    • :)))))))
      Până in Octombrie sau Noiembrie când vor fi alegerile PNL își va da in fiecare zi testul de cât poate.
      Până acum sunt campioni la bâlbe si decizii greșite
      Vedem ce au reușit la Suceava, in fieful lor.
      In primul rând, deși știau de pericolul coronavirusului din Ianuarie nu s-au pregătit deloc, au insistat cu anticipatele.
      Cum sa ii voteze oamenii ?
      Au dovedit ca interesul personal este prioritatea lor.

    • Vrajeala PNL-ista.!
      Prin acest sondaj trucat PNL-ul doreste sa dea un semnal de incredere propriului electorat.
      In realitate lucrurile stau mult mai rau.
      Balbaiala permanenta a guvernelor PNL din ultimele 3 luni, faptul ca nu au facut ceea ce trebuie la timp si s-au preocupat doar de preluarea puterii si de provocarea alegerilor anticipate, faptul ca in fieful PNL din Suceava se intampla aceste nenorociri au adus scorul PNL deja sub 30% si tendinta de scadere este se accentueaza in perioada urmatoare, odata cu acutizarea crizei.
      Greseala lor fatala, a fost in toamna cand au preluat guvernarea.
      Au fost sacrificati a doua ora de Iohannis.

  • PSD, o catastrofa. Dar psd cât a putut de atâția ani încoace. Ce au făcut!?! Sunt campioni la hoție. Să nu mi zici că medicii din Suceava sunt PNL iști!! Hai lasă ne cu tupeul vostru!

    • Gandeste-te cum era daca PSD nu marea salariile la asistente si la medici, cred ca fugeau toti care unde puteau, in primul rand poate ca plecau in masa in strainatate, mai bine se riscau pe bani mai multi. Cum era sa ramana pe 1500-2000 de lei net si sa isi riste sanatatea si viata? Pe langa asta au si renovat multe spitale, spre deosebire de penelisti, care le-au inchis si voiau si acuma sa le inchida si sa le privatizeze, noroc ca nu au apucat ca pe urma ar fi urat Lucovid condoleante la toata lumea.
      Melcul de la Cotroceni e cel mai penibil, iese si citeste de pe o foaie si gata, asta e activitatea lui, nicio implicare, nimic, un mut de lut.

      Vela citeste ordonantele cam ca un elev. de clasa a doua.
      Noroc ca s-a intors diaspora, ca altfel nu stiu ce ne faceam, eram saraki lipiti, de nici covizi nu aveam. Acuma umbla cainii cu covizi in coada, mai ales prin Suceava.

    • Managerul este un PNL ist decorat de Iohanis
      Președinte Cj pnlist
      Primar pnlist
      REZULTAT PNL ist

    • Dragi postaci PNL, stim ca va este greu in aceste vremuri si vor veni vremuri si mai grele pentru voi.
      In curand va veti pierde slujbele de BUGETARI DE LUX, castigate cu lacrimi si sudoare si va trebui sa va deziceti de PNL , sa scuipati in san si sa scrijeliti cu unghiile usa sediului de pe Gheorghe Sincai.
      Stiu ptr voi nu e o problema asta, o sa va revopsiti, aveti stomac , iar de la anul o sa scrieti postari ptr PSD.
      Stati linistiti ,se poarta !

  • Fiti fericiti ca va reveni Victor Viorel Poanta !Astfel stanga se va schimba cu o alta stanga cu degete si mai lungi si cleioase.

    • Pt psd pe tobogan. Slujbele de bugetari de lux sunt ocupare de voi de aceea vă tremură chiloții acum. De aceea pupați funduri și vă tăvăliti pe jos de necaz că sunteți pe cale de dispariție. Cred că o să bociti voi pe la uși, a-ți mai făcut-o, vă amintiți? Ha, ha

  • Dupa ce guvernul PNL aflat de 5 luni la guvernare isi rupe capul cu dotari, schimbari de personal si nu mai stie unde sa puna si ce sa cumpere in materie de medicale, romanii au uitat ca pesedistii au lasat vraiste dotarile in spitale. Atat Ponta, Basescu, Iliescu, Roman, constantinescu au fost pe langa subiecte. Nu mai vorbesc de Dancila si alti ministri pesedisti si pedisti. Totul este acuma in carca liberalilor pe care impostorii cica ii descalifica. No sa vina Ponta sa va iasa pe nas mutra lui si minciunile lui. Asa meritati dupa o pandemie sa vina alta.

    • Nu sunteti in stare de nimic voi PNL-isti. Din iresponsabilitatea si incompetenta voastra vor plati cu viata foarte multi romani.
      Ceea ce faceti acum e prea putin si prea tarziu! TREZITIVA odata si faceti ce trebuie!
      Treceti repede la testarea masiva a populatiei !
      Oare cu ce a gresit acest popor sa incapa pe mana habarnistilor ?

  • Nu inteleg de ce tot dati in politicieni, mai ales acum. Ne-au aratat fundul in astia 30 de ani. La noi cand ne vom uita? Cand vom recunoaste ca noi am permis asta? Cand o sa intelegem ca noi conducem nu ei? De ce tot PSD , PNL, etc ?
    Din vina noastra se intampla tot. Cand vedeti oameni pe strada urland pentru drepturile lor si guvernantii nu iau masuri, atunci putem zice ca ei sunt de vina. Pana e liniste, sa fie liniste!
    Ce s-a facut in astia 30 de ani? Educatie? Sanatate? se vad rezultatele in prezent. Suntem praf din toate punctele de vedere. DIn partea mea ar putea sa dispara clasa politica, nu ajuta cu nimic dar sa nu tot intindem mana catre ei cand noi i-am pus acolo, pretentii am avut 0 si dupa aia ne certam pe forumuri ca psd sau pnl. Serios?!

    • @adi Țin să te contrazic. Toată țara s-a mobilizat atunci când domnii PSD voiau sa schimbe Codul Penal și Codul de Procedură Penală prin Ordonanța de urgență 13/2017. În schimb greșeala populației a fost că tot protestul s-a decurs în mod cât-de-cât pașnic. Dacă nu ar fi fost pașnic, sunt sigur că astazi am fi avut persoane mai tinere, cu mentalitate neinfluențată de istoricul comunist, nu atât de corupte și astăzi lucrurile ar fi stat mai bine.

    • Politicienii conduc si ceea ce se intampla e din vina lor. De 5 luni incoace conduce PNL, stiau de criza din decembrie si nu au luat masurile care trebuie!
      Au ignorat pandemia si s-au preocupat de alegerile anticipate.
      Acum au adus bolnavii de coronavirus din alte zone ale tarii si in Spitalul Judetean Bistrita. Sa imbolnaveasca si doctorii nostri, nu doar pe cei din SUCEAVA.
      Buna masura !

  • Nu au trecut nici sase luni de guvernare si deja majoritatea comentariilor sunt impotriva PNL! Hai baieti si fete nu va sfiiti, bagati mare cu toata gura: M… PNL!

  • Poi cum vrei sa mearga tara cand scoala de prefecti e la Sangeorz Bai, la apele romane l-au pus sef pe geograful Mihai Sarmasan, la inspectoratul scolar pe resapatul si superpensionarul Muresan, la garda de mediu vor sa-l puna pe supermanagerul de la Rapsodia Florin Moldovan?

  • ciumaa rosie trebuie scoasa in afara legii,iar ciumatii rosii trimisi la parnaie ,toti,fara exceptie,pe termen nelimitat,…practic pentru todeauna, chiar daca va trebui sa construim cateva puscarii noi,…sau ceva lagare de munca fortata.

  • Bolșevic troțkist tipic. Proiectezi asupra altora propriile tale trăsături. În gulag și lagăre cu dușmanii revoluției, ha ? Dacă bunicii tăi torționari care abia vorbeau românește au putut să facă atâtea crime, atunci de ce să nu poți și tu?

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Bogdan Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS