Având în vedere faptul că viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile de drum se află în topul celor mai frecvente cauze generatoare de accidente rutiere în Bistrița-Năsăud, polițiștii Serviciului Rutier desfășoară în mod constat acțiuni la care folosesc și aparatele radar, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În urma activităților din ultimele 24 de ore, pentru abaterile constatate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 13.000 de lei.
Ca măsură complementară au reținut în vederea suspendării 15 permise de conducere, pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei legale.
Ieri, 14 septembrie, în urma verificărilor efectuate, polițiștii Serviciului Rutier s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis.
În fapt, la data de 11 septembrie 2021, un echipaj de rutieră a depistat în trafic și înregistrat cu aparatul radar un autoturism care rula pe Drumul Național 17, prin localitatea Podirei, cu viteza de 135 km/h.
A fost identificat conducătorul auto ca fiind un tânăr de 26 de ani din Bistrița și a fost sancționat contravențional. Totodată, în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că cel în cauză are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din Romania.
Cercetările în acest caz continuă pentru infracțiunea prevăzută la art. 335 din Codul Penal.
Acțiuni pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul transportului, depozitării şi comercializării cerealelor
La data de 14 septembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au continuat acțiunile pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul transportului, depozitării şi comercializării cerealelor.
A fost institurit un filtru la intersecția străzilor Lucian Blaga și Drumul Dumitrei Nou, pe Drumul Național 17 C, iar polițiștii din cadrul Biroului Poliție Transporturi Bistrița au acționat în punctele feroviare Bistrița și Năsăud.
Au fost controlate 7 mijloace de transport marfă, 3 persoane juridice și 4 persoane fizice, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.080 de lei, dintre care 1 pentru nerespectarea Legii 145/2014 în cuantum de 500 de lei, 1 pentru nerespectarea Legii 252/2003 cu avertisment și 2 pentru abateri rutiere.
La acțiuni au participat polițiștii Serviciului Rutier, Serviciului de Ordine Publică și Biroului de Poliție Transporturi Bistrița și vor fi continuate pe tot parcursul lunii septembrie.
Adaugă comentariu