Polițiștii bistrițeni au acționat la sfârșit de săptămână pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, precum și pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.
”Astfel, acțiunile rutiere din ultimele zile au avut scopul de a crește gradul de siguranță rutieră, prin depistarea în trafic a tuturor celor care încalcă regulile de circulație și pun în pericol siguranța atât a lor, cât și a celorlalți participanți la trafic”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cu ocazia acțiunilor desfășurate în perioada 21-23 septembrie, polițiștii au aplicat peste 400 de sancțiuni, majoritatea conform OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de peste 135.000 lei.
De asemenea, ca urmare a încălcării normelor de circulație, polițiștii de la rutieră au reținut 26 de permise de conducere pentru diferite abateri în trafic și au retras 3 certificate de înmatriculare.
Adaugă comentariu