Actualitate

Polițiștii rutieri au dat amenzi de 120.000 de lei și au reținut zeci de permise

Polițiștii rutieri de pe raza județului au desfășurat mai multe acțiuni pentru creșterea gradului de disciplină în rândul șoferilor, bicicliștilor și pietonilor, precum și pentru combaterea încălcării regimului legal de viteză, în acest week-end, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Totodată, împreună cu specialiștii RAR, polițiștii au desfășurat activități de depistare a autovehiculelor care circulă pe drumurile publice şi care prezintă defecţiuni majore la sistemul de direcţie sau frânare, cât și pentru depistarea autovehiculelor care circulă cu anvelope neconforme sau care prezintă un grad de uzură care pot pune în pericol siguranţa traficului rutier.

În cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost oprite pentru control aproape 500 de autovehicule și legitimate peste 580 de persoane.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 430 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 123.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă reținerea a 41 de permise de conducere și a 15 certificate de înmatriculare.

Totodată, pentru prevenirea și combaterea consumului de stupefiante, în trafic au fost efectuate aproape 190 de testări cu aparatele etilotest și drugtest, o serie de șoferi fiind depistați sub influența alcoolului, iar doi tineri prinși la volan după ce consumaseră substanțe psihoactive (metamfetamină).

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.