Actualitate

Porcii, problemă națională. A fost limitat numărul lor în gospodării. Reguli noi pentru sacrificare

Ordinul dat de fostul ministru al Agriculturii Petre Daea pe ultima sută de metri a guvernării PSD, prin care limitează la 5 numărul porcilor crescuți într-o gospodărie țărănească, a stârnit vii nemulțumiri. Fermierii se întreabă e vor face dacă o scroafă va făta, de exemplu, 10 purcei.

Potrivit Ordinului menționat, când numărul porcilor din gospdărie ajunge la 6, dar nu depășește 65 de capete de suine, țăranul, crescătorul, este nevoit să se fiscalizeze. Concret, să fie persoană fizică autorizată (PFA), întreprindere de familie(IF), întreprindere individuală (II) și atunci gospodăria țărănească este transformată într-o exploataţie comercială de creștere a suinelor de tip A, care respectă regulile de biosecuritate și care este supravegheată sanitar-veterinar.


”Pe românește, dacă ți-a fătat scroafa mai mult de cinci purcei, ai devenit peste noapte ori contravenient, pentru că ai încălcat legea, ori te-ai transformat brusc într-un antreprenor și trebuie să cheltui o groază de bani și de timp să-ți faci firmă, să deschizi cont bancar, să stabilești un administrator, să găsești un contabil, etc.

Ar fi de tot râsul, dacă n-ar fi de tot plânsul! Ca și când nu ar fi fost suficient faptul că pesta porcină i-a falimentat pe cei care creșteau porci în sistem intensiv, PSD s-a gândit să plaseze o bombă pentru următorul guvern și să omoare și agricultura de subzistență. Impactul reducerii numărului de porci care pot fi crescuți în gospodărie este extrem de mare, în contextul în care 46% din populația României trăiește în mediul rural. Micii agricultori sunt revoltați, pe bună dreptate, și acuză autoritățile că iau decizii împotriva lor, nicidecum pentru a-i sprijini. Tocmai de aceea, fac un apel către noul Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, să găsească o soluție la problema creată de Daea cu oaia și să modifice reglementarea aberantă în sensul măririi la 15 a numărului de porci pe care un om poate să îi crească în gospodărie. Domnule Adrian Oros, arătați-le micilor agricultori respectul pe care aceștia îl merită și dați-le șansa să își câștige cinstit existența prin valorificarea animalelor crescute în gospodărie!”, a atras atenția deputatul PMP, Ionuț Simionca pe Facebook.

Alte nemulțumuri s-au iscat printre crescătorii de porci care au aflat că nu mai pot sacrifica animalele în gospodării decât sub supravegherea unui veterinar, potrivit altei măsuri stabilite de Ministerul Agriculturii. Noua directivă, semnată de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a intrat în vigoare de o săptămână. Direcțiile sanitar-veterinare au anunțat primăriile care, la rândul lor, au început să îi instruiască pe oameni.

Foto: porc plimbându-se nestingherit pe ulițele satului Budacu de Sus

Etichete

5 comentarii

  • Este încă o șopârlă ca multe altele lăsate în urmă de către acest partid de inepți. Nu este nicio mirare, multe astfel de decizii au fost luate de acest petre oaia. Să nu uităm că nu s-a făcut aproape nimic pentru stârpirea pestei porcine, s-au luat niște măsuri pompieristice, care nu au condus la nimic bun, doar i-a îmbogățit pe unii. Mi se pare o bătaie de joc la adresa oricărui simplu țăran, pentru care, porcul, adeseori, este singura sa sursă de venit sau una dintre puținele surse de existență. Câte bombe cu ceas nu au lăsat acești băieți în urma lor? Nu este singura, uitați-vă doar în urmă. Nu uitați de prostia cu impozitul pe gospodărie, care se găsea în arhicelebrul program de guvernare, atât de mediatizat și de plimbat în spațiul public, doar că, slavă Domnului, nu a mai fost pus în aplicare, ca întreg programul amintit. Evident că trebuie abrogat acest ordin nesimțit și găsită cea mai bună soluție, soluție care să nu pericliteze existența omului de la țară, care este oricum strâmtorat din punct de vedere al perspectivelor. Este încă o măsură tipică acestui simulacru de partid venită să îngroape omul simplu și să-i facă și mai grea viața, înloc să-l ajute și să lucreze pentru el. Din păcate, psdeul a reușit să pervertească și ideea de social-democrație în România, au ei treabă cu această doctrină așa cum am eu simpatii pentru regimurile totalitare, pe care le detest din adâncul sufletului. Deci, și așa mediul rural este foarte defavorizat în România, ăștia vin să-i mai dea o lovitură de topor.

    • Manipulare,manipulare,nu este adevărat,să presupunem ca România este o gospodărie,este?este,câți porci am avut în primul tur candidați la presedentia romaniei?12,au ramas 2,ambii nu au purcei,deci nu este o manipulare de presă?

  • in orasul bistrita e mai rau ca la budac – mergeti la periferie

    acum care e legea acolo e voie si in decebal nu mai e voie ?

    ca as creste vreo 5 porci 40 oi 50 capre 4 cai 5 vaci in decebal plus vreo 100 gaste

  • DACII liberi nu asculta de nea Petrica DAEA ! Vedeti-va de treaba si tineti poci sa aveti ce manca si vinde. Restul sunt povesti sudiste facute in Parlamentul Penal !

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ion Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS