Actualitate

Posturile de inspector general-adjunct şi director al CCD, scoase la concurs de Ministerul Educaţiei

Postul de inspector general-adjunct, deţinut în prezent de Balazs Denes, şi cel de şef al Casei Corpului Didactic, ocupat de Loredana Zbînca, au fost scoase la concurs de Ministerul Educaţiei. Din comisie va face parte şi Camelia Tabără, inspectorul general, care a trecut cu brio de concursul pe post.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, pentru cele două posturi pot candida profesori care fac parte din corpul de experţi în managementul educaţional, au gradul didactic întâi sau titlul ştiinţific de doctor, sunt titulari şi au o vechime de cel puţin opt ani în învăţământ dintre care cel puţin cinci în ultimii zece ani.

Ministerul Educaţiei mai anunţă că acceptă la concurs doar profesori care au obţinut calificativul „foarte bine” în ultimii cinci ani şi nu au fost sancţionaţi disciplinar în anul şcolar curent. Dea semenea, candidaţii au nevoie de  recomandarea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ în care lucrează sau al ISJ din care să reiasă că au calităţile „manageriale, profesionale şi morale” pentru a ocupa aceste funcţii. Ei trebuie să prezinte şi adeverinţe potrivit cărora nu au făcut poliţie politică şi sunt apţi din punct de vedere medical pentru ocuparea funcţiei.

Dosarele se depun în perioada 25 martie – 5 aprilie a.c. la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, iar concursul propriu-zis va avea loc în perioada 20 aprilie-29 mai a.c. la sediul ministerului din Bucureşti. Din comisie va face parte şi inspectorul şcolar general Camelia Tabără, titulara de drept a postului în urma concursului pe care l-a susţinut de curând.

Reamintim că imediat după ce USL a ajuns la guvernare, secundul Cameliei Tabără a fost Mihai Mureşan (PNL) care a părăsit însă instituţia după ce PNL a rupt uniunea. În locul său a fost numit Balazs Denes (UDMR). Între timp însă, şi UDMR a ieşit de la guvernare, situaţie care duce la scăderae şanselor ca actualul general-adjunct (foto) să-şi păstreze funcţia. În prezent, PSD se află la guvernare alături de PC, PLR şi UNPR.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS