Cultură

Premiera spectacolui de teatru în regia lui Silviu Purcărete, la sfârșit de săptămână, la Bistrița

Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc” vă invită la un eveniment teatral excepţional: premiera spectacolului de teatru în regia lui Silviu Purcărete:TERTIUM NON DATUR pe texte de Sacha Guitry, traducerea Simona Noapteș, regia Silviu Purcărete, scenografia Dragoș Buhagiar, muzica originală Vasile Șirli.

Spectacolul are o distribuţie remarcabilă: Pavel Bartoș, Ioan Batinaș, Vlad Bîrzanu, Claudiu Bleonț, Ioana Bugarin, Ruxandra Maniu, Ana Maria Moldovan și Meda Victor

Vă așteptăm la o comedie spumoasă, cu o distribuție pe măsură, în care a treia opțiune este posibilă – TERTIUM NON DATUR!!!

Primele reprezentații au loc la Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” din Bistrița pe 8, 9 și 10 noiembrie ora 19.00 sala Palatului Culturii. Spectacolul este o co-producție Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” şi Teatrul Odeon București. 

Durata spectacolului: 2h 5 min, prețul biletelor: 50 lei

Bilete online 8 noiembrie: https://www.iabilet.ro/bilete-bistrita-premiera-spectacol-de-teatru-tertium-non-datur-ziua-i-104251/

Bilete online 9 noiembrie: https://www.iabilet.ro/bilete-bistrita-premiera-spectacol-de-teatru-tertium-non-datur-ziua-ii-104250

Bilete online 10 noiembrie: https://www.iabilet.ro/bilete-tertium-non-datur-ziua-iii-104248/

Sacha GUITRY (1885 – 1957) a fost un cunoscut actor francez de teatru și film, scenarist, regizor și autor de teatru bulevardier. La 5 ani a apărut prima oară pe scenă și a început să scrie la 16 ani și jumătate. A fost un dramaturg prolific, opera sa cuprinzând 124 de piese. Guitry a fost considerat un Molière modern, un etalon al scrisului.

Piesele scurte care compun spectacolul Tertium non datur (scrise între 1905 și 1939) sunt pline de fantezie și farmec, cu dialoguri picante, presărate cu inteligență și umor. Totul este fluid, lejer și surprinde spiritul francez în toată splendoarea sa.

Silviu PURCĂRETE, născut la București în 1950, este unul dintre cei mai cunoscuți regizori români de teatru, având o carieră impresionantă ce i-a asigurat renumele dincolo de granițele țării natale. Începând din 1974 a fost, director de teatru la Piatra Neamț, Constanța, București, Craiova și Sibiu, profesor la Academia de Teatru și Film din București și manager al Teatrului „Bulandra” din București. În 1996, a devenit director al Théâtre de l’Union – Centre Dramatique National du Limousin (Franța), unde a creat o școală pentru tineri actori.

A lucrat pentru Royal Shakespeare Company și Nottingham Playhouse (Anglia), Burgtheater (Austria), Det Norske Teatret (Norvegia), Teatrul Național São João (Portugalia), Teatrul Național din Bergen (Norvegia), Teatrul „Katona József” din Budapesta, Teatrul Național Budapesta și Teatrul Csokonai din Debrecen (Ungaria), La Comédie de Saint-Etienne (Franța), Teatrul Vahtangov din Moscova și Baltic House Theatre Company din Sankt Petersburg (Rusia), Teatrul Metropolitan Tokio (Japonia), precum și pentru Operele din Bonn, Glasgow, Cardiff, Viena, Nancy, Essen.

Printre distincțiile primite se numără: Premiul criticii și Premiul pentru excelență artistică al Fundației Hamada (Festivalul internațional de la Edinburgh, 1991), Golden Globe Peter Brook Prize pentru cea mai bună regie de teatru în 1995, Premiul special al juriului la Festivalul Internațional Shakespeare, Gdansk (2006) și Premiul Europa pentru Teatru – Premiul special, Craiova 2016.

Silviu Purcărete manifestă un real interes în special pentru repertoriul literar „clasic”, atacând tipare diverse din care nu lipsesc tragediile antice („Miles Gloriosus”, după Plaut, „Phaedra”, după Seneca și Euripide; „Danaidele” și „Orestia”, ambele după Eschil, „Oidip”, după Sofocle, „Metamorfoze” după Ovidiu), teatrul shakespearian („Titus Andronicus”, „Noaptea de la spartul târgului”, „Măsură pentru măsură”, „Poveste de iarnă” și „O furtună”) ori marile capodopere literare ale umanității („Decameron 645”, după Boccaccio, „Trei surori”, după Cehov, „Uriașii munților”, de Luigi Pirandello, „Regele moare”, de Eugen Ionesco, „Cumnata lui Pantagruel”, după prozele lui François Rabelais, „Faust”, după Goethe, „Călătoriile lui Gulliver” după Jonathan Swift, „D’ale carnavalului” după I.L. Caragiale, „Așteptându-l pe Godot” după Samuel Beckett)

Dragoș BUHAGIAR este scenograf de teatru și film, preşedinte UNITER. Are la activ o mulţime de distincţii, printre care nu mai puţin de 7 premii UNITER. A absolvit in 1992 Academia de Arte Plastice Nicolae Griogorescu din Bucureşti. Din 1993 este membru UNITER, iar din 1995 membru al Uniunii Artistilor Plastici.

A semnat scenografii importante atât pentru spectacole de teatru sau filme, cât și pentru spoturi publicitare. A folosit în teatru experiența acumulată în publicitate. Decorurile sale se constituie în imagini deosebit de spectaculoase. Dragoș Buhagiar urmărește crearea unor spații de joc care se modifică permanent. Obiectele de scenă trebuie să fie în interacțiune cu actorii.

Dragos Buhagiar a realizat scenografia pentru numeroase spectacole ale Teatrului Bulandra, Teatrul Naţional I. L. Caragiale din Bucureşti, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie. A colaborat cu unii dintre cei mai valoroşi regizori romani precum: Catalina Buzoianu, Alexandru Dabija, Dragoş Galgoţiu, Silviu Purcărete, Alexandru Tocilescu, Felix Alexa. Totodată, a semnat scenografia si pentru spoturi publicitare, videoclipuri si filme de lungmetraj. În perioada 1997-1999, Dragos Buhagiar a predat in cadrul departamentului de scenografie la Academia de Teatru si Film (actual UNATC). Urmând regretatului actor Ion Caramitru, începând cu aprilie 2022 devine Președintele UNITER. https://www.tnb.ro/ro/dragos-buhagiar

Vasile ŞIRLI este unul dintre cei mai valoroși și de succes compozitori și producători muzicali români. Muzica lui se înscrie în genurile cunoscute sub numele de muzică ușoară, de film și de scenă (de teatru).

Vasile Șirli s-a făcut remarcat pentru talentul și seriozitatea sa din anii de facultate, astfel încât în 1972 devine redactor la Editura Muzicală, unde va lucra până în 1980. În intervalul 1980–1984 este director artistic al casei de discuri unice Electrecord. Compozitorul scrie muzică de film, de scenă, didactică și muzică ușoară. În 1977 este numit membru stagiar al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, iar doi ani mai târziu devine membru permanent. În 1986, Vasile Șirli se afla într-o vizită de lucru în Franța unde a hotărât să se stabilească. 

În 1990 revine în lumea muzicală, primind postul de director al departamentului muzical al parcului Disneyland Resort Paris. În plus, devine membru definitiv al Societății autorilor, compozitorilor și editorilor muzicali (S.A.C.E.M.) și al Societății autorilor și compozitorilor dramatici (S.A.C.D.). După 1989, Vasile Șirli a revenit în România în mai multe rânduri, unde a semnat muzica mai multor spectacole. Colaborează de foarte mult timp cu regizorul de teatru Silviu Purcărete.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.