Politică

Premierul Ciolacu, vizită la Beclean alături de Ciucă, Grindeanu și Bode

Premierul Marcel Ciolacu, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, și vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Bode, vor veni la Beclean vineri 22 martie, ocazie cu care vor face o vizită la varianta de ocolire a orașului.

Ei vor fi însoțiți în această vizită de lucru, programată vineri în jurul prânzului, de către primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Centura Becleanului, investiție realizată în parteneriat de administrația locală și Ministerul Transporturilor prin CNAIR, a fost deschisă circulației în 1 decembrie 2023.

Varianta de ocolire Beclean are o lungime de 1,195 km, cu parte carosabilă de 7 m și platformă de 10 m. Traseul variantei este în totalitate nou, se desprinde din DN 17 D la km 4+677 spre dreapta, traversează râul Someşul Mare şi se racordează la DN 17/ E 58 la km 27+505 spre stânga. Varianta are două benzi de circulație de 3,5 m fiecare și un acostament de 1,5 m, conform caracteristicilor pentru drumuri naționale europene de clasa tehnică III şi o viteză de 60-80 km/h. Pentru traversarea Someşului, între km 0+333,45 și 0+917,05 este realizat un pod pe grinzi cu 14 deschideri, în lungime de 583,60 m. La desprinderea din DN 17 D şi la racordarea cu DN 17 sunt sensuri giratorii.

12 comentarii

  • Am inteles ca-n luna iunie, in preajma alegerilor locale si europarlamentare, vor veni Ciuca, Grindeanu si Bode sa taie panglica la noua centură ocolitoare a municipiului Bistrita, iar in septembrie, in preajma alegerilor prezidentiale, va veni acelasi trio sa inaugureze sectorul de drum de mare viteza Bistrita-Dej, parte din Autostrada Nordului. Multumim din inima PSDNL, multumim Răducu, multumim Dîncu, multumim Ivan Gruia, multumim tuturor politicienilor bistriteni care s-au perindat pe la Bucuresti si care au reusit sa puna Bistrita si judetul pe harta soselelor de mare viteza!

    56
    5
    • Țifrea pai cu să facă autostradă când din start au proiectat-o în așa fel încât să treacă pe seșul Jelnei prin case la oameni, iar prin Jelna pe la acoperișurile celor din zona??? Halal proiect !

      17
      6
  • Acum 4 ani v-o dădeați la M…, iar acum sunteți prieteni. Cum puteți fi atât de ticalosi și fără un pic de bun simț, cum?! Mai prostiți o generație, maxim două apoi o să dispăreți toți!

    39
    6
  • După ce, cu mari eforturi, au rezolvat problema desemnării unui candidat din partea coalitiei PSD-PNL pentru functia de primar general al capitalei, Ciolacu, Ciucă, Grindeanu și Bode au nevoie de relaxare si vin in vizită la Beclean.
    Monstruoasa coaliție PSD-PNL nu a fost in stare să găsească un candidat de primar general pentru Bucuresti din propriile partide si au apelat la o solutie de compromis, care „după lupte seculare” s-a soldat cu desemnarea unui „independent” in persoana medicului Cătălin Cîrstoiu- director la Spitalul Universitar.
    Si asta după ce au fost anihilate ambitiile PSD-istei Gabriela Firea si ale liberalului Cătălin Burduja de a ocupa fotoliul de primar general al capitalei. Astfel, Gabriela Firea si Cătălin Burduja vor conduce campania electorală pentru alegerile locale pentru Bucuresti din partea coalitiei PSD-PNL si vor strînge semnăturile pentru candidatura lui Cătălin Cîrstoiu, acest „Agamiță Dandanache” cum ar spune Caragiale.
    Din toată această tevatură iese Ciolacu si se laudă că „el” a găsit solutia salvatoate cu desemnarea lui
    Cîrstoiu: „Eu m-am săturat să văd explicaţii de ce nu se poate. Când se apropie alegerile, vin politicienii în faţa românilor şi încep să explice cum adversarii politici le-au tăiat aripile şi aveau o viziune şi voiau să facă multe.”
    Nu-i prima dată când Ciolacu în calitate de premier se crede buricul pământului si spune că el a făcut si a dres.
    Dupa ce România a câstigat procesul în dosarul Roșia Montană, fiind acuzat că a influientat tranzacțiile bursiere din Canada, printr-o posibilă manipulare a acțiunilor companiei Gold Corporation, Ciolacu a izbucnit în acelasi mod: „Adică eu câștig un proces și nu aduc o criză în România și o debusolare a sistemului fiscal și tot eu sunt acuzat că de ce-am câștigat? Chiar nu le e rușine?”.
    De asmenea, cu altă ocazie într-un discurs de la Satu Mare Ciolacu se pune tot pe el ca măgarul în fruntea turmei: „Nu mai pot să rabd să-i văd la televizor cum discută de unde bani pentru pensionari. Şi mă, măgarilor, oamenii ăia au construit România, oamenii aceia sunt părinţii şi bunicii noştri! Eu nu pot lăsa acei oameni să moară de foame, să nu aibă bani de medicamente!”
    Si exemplele ar putea continua.
    Napoleon Bonaparte spunea că “Prostul are un mare avantaj faţă de omul deştept: este întotdeauna mulţumit de el însuşi”.

    35
    4
    • Faină alegere au făcut, un manager la stat cu clinică particulară (evident că nu e niciun conflict de interese!?!) și finul lui Băse!

      24
      2
  • Ăștia mai bine ne-ar tăia împrejur – cum zice Itzik – decât să taie panglica unei punți ce s-a prăbușit încă înainte de a fi dată în funcțiune.
    Vocația lucrurilor mici, făcute cu tam/tam mare.

    20
    3
  • Ia vezi Simi …ce nu e in totală legalitate…casele si curțile de pe șesul jelnei sau proiectul autostrăzii…poate stie primarul de acolo mai bine…sunt terenurile alea in intravilan sau in extravilan? S-au făcut demersuri oficiale pentru trecere in intravilan ca sa apară pe hărțile cadastrale ca atare? Daca nu e intravilan ,respecta toate construcțiile de acolo normele pentru extravilan?

    6
    1
    • Tu vorbești de trădătorul de Tarniță? Ambii știu cel mai bine știe când încasează… și aici mă opresc! Cred ca cei care se ocupă de partea cadastrala au văzut multe, proiect european de utilități făcut pe extravilan, unde sunt case și se emit facturi. Poate e făcut pentru miei, tractoare și utilaje! Aici e penalul în floare, nu degeaba Cetate@Budac s-au înfrățit!

      3
      1
  • Am mers cu mașina pe centură într-o zi de octombrie, cețoasă, așa să văd cum e.
    Dacă mergeam prin Beclean traversam Becleanul mai repede. Deci, dacă e vară, aglomerație, ora de vârf, când lumea merge acasă de la muncă, mergeți pe centură, dacă e iarnă, weekend, mergeți prin Beclean.

    Nici mie nu îmi place stilul ăsta de a candida la primărie, fără a avea un program electoral, fără să fi fost președintele organizației locale de partid, fără să fi bătut cartierele în ultimii 10 ani, fără să fi vorbit cu cetățenii să le fi spus care este viziunea ta.
    PSD scoate candidați din joben! Vor să câștige alegerile doar pt ca pe acea persoană o cheamă Gabriel Lazany sau pe fl asta din București, nici nu știu cum îl cheamă!
    De toată jena!
    Candidatul trebuie să fie Președintele Organizației Locsle! Dacă câștigă bine, dacă nu, își dă demisia din funcția de președinte.
    Și vine altul, care a fost nr.2 în partid de 10 ani, pe care lumea îl știe , pe care l-a întâlnit la dezbateri publice, prin săli de sport, la evenimente, la ședințele cu părinții și știe ce vrea se facă în oraș!

    8
    7
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS