Actualitate

Preotul Nicolae Feier va fi al 72-lea cetățean de onoare al Bistriței, în ciuda contestatarilor

Consiliul Local Bistrița a aprobat, joi, în ședință ordinară, cu 16 voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” și două abțineri, propunerea primarului Bistriței ca preotul Nicolae Feier să devină al 72-lea cetățean de onoare al orașului.

Primarul Ioan Turc a spus în legătură cu acest proiect: ”Îmi susțin propria inițiativă spunând despre preotul Feier că e un preot cărturar, un om modest, dedicat, un om empatic, un om cu care bistrițenii se pot mândri. E un om implicat în proiecte importante, mi-aș permite să spun că este un bun public. Nu cred că ține în mod deosebit să devină cetățean de onoare al municipiului Bistrița, mai cu seamă oamenii care îl iubesc și îl respectă și la acest lucru”.

Aceasta deși fostul consilier municipal Alexandru Toniuc a prezentat chiar în ședința Consiliului Local conținutul petiției ”Opriți mistificarea trecutului” prin care el, care a scris petiția, dar și cei care au semnat-o, nu sunt de acord cu acest demers întrucât preotul Feier ar fi ”autor al unor lucrări în care promovează idei naționalist-ortodoxe, ultimele în cartea intitulată Părinții neamului românesc”:

”De ani de zile acest harnic propagandist al naționalismului-ortodox umple rafturile bibliotecilor și internetul cu lucrări de mistificare a istoriei și adevărului. Anul acesta pe 21 aprilie și-a lansat lucrarea „Părinții neamului românesc” în care reia și adună la un loc ideile din lucrările precedente. Momentul a fost îmbrățișat de politicienii locali de toate culorile și a generat propunerea de acordare a titlului. Lucrarea reprezintă o culme a protocronismului și tracomaniei.

Principalele contribuții și teze ale autorului sunt următoarele:

  • Bessi ar fi o castă preoțească și aristocratică a tracilor
  • Bessi ar fi de fapt strămoșii românilor
  • A existat o limbă besso-tracă din care s-ar fi păstrat rugăciunea Tatăl nostru și din care vine numele Ardealului “Ary Delos – dealurile lui Ares”
  • Bessi “o cultură antică aristocratică” ar fi fost în mod voit “confundați” cu pecenego-cumanii pentru văduvirea istoriei noastre
  • Osul cel Mare era un voievod român, prinț bizantin ortodox și capitala Ardealului la 1068 era la Chiraleș. El ar fi pierdut Ardealul în fața ungurilor pentru 1000 de ani
  • După înfrângerea acestuia ar fi fost înființat comitatul Bess – deci orașul Bistrița
  • Cel mai vechi monument istoric al Bistriței, biserica minoriților, monument de sec XIII, cumpărată de greco-catolici în 1895 și răpită acestora în 1948 prin decretul de desființare al Bisericii greco-catolice, ar fi fost de fapt la origine o mare mănăstire ortodoxă datând de acum 1000 de ani de pe vremea principelui Osul cel Mare.

Autorul creează o lume imaginară, plasată într-un trecut paralel cu toate datele, faptele și realitățile cunoscute din izvoarele istorice. Nu ar fi nici o problemă dacă lucrul acesta ar asumat și lucrările ar fi încadrate în categoria fantasy. Din păcate atât autorul cât și coteria din care face parte au pretenția că e vorba de contribuții fundamentale la istoria poporului român.

Nicolae Feier este preot ortodox și predică de 20 de ani chiar în biserica luată greco-catolicilor din Bistrița. Pentru revendicarea acesteia greco-catolicii bistrițeni au luptat în instanțe zeci de ani. Dosarul cauzei se află în prezent la CEDO. Miza ideologică și personală a personajului este evidentă. În cazul bisericii din Bistrița cei 70 de ani de stăpânire ortodoxă sunt totuși nimic fața de cei 700 de ani cât a fost catolică. Ca se elibereze de frustrarea pricinuită de un trecut neconvenabil preotul a trecut la inventarea unui trecut ortodox acum 1000 de ani.”

Pitit strategic printre ziariști, clerici, politicieni și scriitori de anvergură locală autorul a desfășurat, în timp, un vast program de falsificare a trecutului, de rescriere a istorie, de creare și răspândire de fake-news, de intoxicare a opiniei publice, de sădire a falselor memorii, pentru a servi pe termen lung intereselor organizației din care face parte.

Fără nici un fel de studii istorice sau lingvistice Nicolae Feier are o metodă originală: despărțirea în silabe. Silabelor le acordă înțelesuri și semnificații mitico-religioasă și, tăind și permutând, orice devine posibil. Niciuna din toate afirmațiile susținute cu mult patos în paginile cărților sale nu rezistă nici celei mai sumare analize istorice, logice, lingvistice. Nici un istoric serios nu și-ar bate capul cu ele. Dar nimeni nu a dorit să atingă cu lama lui Occam scornelile unei minți înfierbântate.

Dimpotrivă, trăgând de ștafeta naționalismului, politicienii locali din toate partidele, de la înălțimea funcțiilor politice și administrative subscriu  și promovează aceste elucubrații. Omagiindu-l pe autorul acestora dau credibilitate scornelilor prin girul autorității publice. Nu e greu de înțeles de ce fac asta. Pe de o parte este vorba de lipsă de educație și cultură, pe de altă parte de competiția politică internă din care populismul și naționalismul nu au lipsit niciodată. De factură ultranaționalistă, lucrările lui Nicolae Feier adaugă unui nucleu ideologic de sorginte fascistă argumente care urmăresc să justifice impunerea uniformității confesionale de către regimul comunist.

Promovarea cu obstinație a falsul istoric și a unor fantezii lipsite de orice temei istoric este ofensatoare nu numai pentru toți cetățenii de altă etnie sau de altă confesiune decât cea ortodoxă dar și pentru toți românii care s-au despărțit definitiv de tarele și poncifele ideologice ale dictaturii comuniste. Cerem consilierilor locali ai municipiului Bistrița ca votând împotriva acordării titlului de cetățean de onoare al municipiului Bistrița domnului Nicolae Feier, autor al cărții „Părinții neamului românesc”, să voteze împotriva minciunii propagandistice prezentată drept adevăr istoric. Susținând această petiție putem să demonstrăm că cei care, falsificând trecutul, răspândesc în continuare semințele dezbinării și urii nu vor putea să ne compromită viitorul!”, a scris Alexandru Toniuc în petiție.   

Petiția a fost preluată și de publicația G4media.ro, care a luat legătura cu preotul Feier care a declarat: ”Nu am făcut eu propunerea asta. Sunt oameni care se manifestă pe internet, vreo 6.000 de persoane scriu că sunt încântați, alții sunt nemulțumitiți. Discută pe Facebook. Petiția respectivă, nu știu, e treaba fiecăruia. Eu mi-am bazat opera pe documente. Îl avem și pe Herodot, să nu uităm. Baiul mare știti care e? Bessi la granița dintre mileniul I și II au fost transformați de istoriografie în pecenego-cumani. Toți istoricii noștri au căzut în capcana asta. Suntem poopor vechi, dar istoriografia e nouă. Propunerea de a fi numit cetățean de onoare a venit de mai multe ori, dar am refuzat-o, iar acum a venit de la intelectualitatea bistrițeană. Eu am scris vreo 20 de cărți. Sunt profesor, țin conferințe la Institutul Cultural Român, la Constantinopol, în Bari, am fost invitat în străinătate. Sunt unii oameni care vorbesc că popa vrea să fie nu știu cine. Am văzut și eu comentarii, dar sunt pe lângă subiect. Nu au nici cea mai vagă idee despre opera mea. Eu nu am atacat pe nimeni, deoarece fiecare are dreptul la opinie. Dacă eu îmi exprim opinia, de ce vine cineva să-mi spună să tac? Poate eu cred că e bună opinia mea”.

Preotul Nicolae Feier va deveni al 72-lea cetățean de onoare al municipiului Bistrița.

https://www.facebook.com/primariamunicipiuluibistrita/videos/241726144378277
Etichete

17 comentarii

    • Ce popa pomanagiu!! Orice asteapta gratis… laude, preamariri si toate crle.
      Pe csi mari a fost cu alalalt primar, la fel e si cu asta.
      Ce metit are acest om sa primeasca atatea titluri?
      Cartile pe care le scrie le vinde si la ultimu amarat.
      Vai de el!

  • Adevarul e ca Bistrita a fost fondata de besi si (bu)daci. Sasii au fost niste oaspeti care au facut ce au facut pe speteala romanilor, care le-au fost iobagi. Biserica Evanghelica a fost de fapt ortodoxa, ortodocsii inventand de fapt arcul gotic. Iar italianul care a proiectat-o era de fapt bes/roman din Elvetia. Cat ii priveste oe maghiari, si ei sunt de fapt besi magharizati co forta de grofi.

  • Cum sa fie biserica de la coroana o manastire ortodoxa??? Este la fel cum am afirma ca acest preot ortodox (nu merita amintit numele) este de fapt preot catolic. Acum o suta de ani el ar fost catolic dar comunistii l-ar fi fortat in 1948 sa devina ortodox. Cam asa sunt si afirmatiile lui. Daca tot ce spune este adevarat atunci si ce scriu aici este adevarat. Si minciunile sunt vorbe….

  • Nu am crezut niciodata ca intr-un oras asa mic exista atatia ticalosi. Dumnezeu a ascultat insa cu rabdare toate „rugile” lui Zorro si fratilor sai „intru credinta”, iar dupa ce a cumpanit un pic (Dumnezeieste) a decis ca acest preot modest , plin bunatate si evlavie , iubitor de neam si tara , care nu a facut rau la nimeni prin afirmatiile si scrierile sale merita cu prisosinta acest titlu de cetatean de onoare. al Bistritei.

  • Motto:
    “Școala va fi bună, când popa va fi bun, darea mică, subprefecții oameni care să știe administrație, finanțe și economie politică, învățătorii pedagogi – pe când adică va fi școala școală, statul stat și omul om, precum e în toată lumea, iar nu ca la noi- adică ca la nimeni- unde găsești în cercurile cele mai înalte oameni ce trăiesc în vecinică dușmănie cu gramatica, necum cu alte cunoștințe sau cu dreapta judecată”.
    (Mihai Eminescu)
    Datul cu părerea la români a devenit un sport naţional, atingând apogeul încă de pe vremea lui Moromete. Tot mai mulţi dintre cei care nu au nicio legatură sau specializare în problema respectivă, ţin să-şi exprime opinia, chiar dacă nu au una foarte clară şi asta nu numai în fotbal sau agricultura, unde tot românul se pricepe, dar chiar în domenii de strictă specialitate. Cei mai multi se simt chiar obligati sa-si exprime opinia chiar daca nimeni nu le-a cerut-o.
    In anul 2016 Academicianul Ioan Aurel Pop, pe atunci rectorul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, a rostit un discurs la deschiderea Congresului Național al Istoricilor Români, in care spunea următoarele: „Cei care sunt datori să facă cercetarea trecutului sunt istoricii, singurii care au capacitatea să ajungă la izvoare, să extragă din ele adevărul (parțial) și să-l explice publicului. Amatorii de istorie – ingineri, medici, artiști etc. – să fie liberi să se pronunțe despre trecut, să scrie despre trecut, dar să-și recunoască amatorismul, să precizeze caracterul de eseu, de povestire, de impresie al produselor lor. Nici eu, ca istoric, dacă scriu despre medicină sau despre chimie, nu mă pot da drept medic ori chimist! Credibilitatea unui domeniu o asigură exclusiv specialiștii, cei care au fost pregătiți anume să studieze acel domeniu. Și nici dintre specialiști, un contemporaneist nu e bine să se pronunțe științific despre antichitate sau epoca medievală, după cum un medic orelist nu poate lucra la ortopedie, nici un anestezist nu va fi lăsat să opereze.”
    In cazul preotului Nicolae Feier acesta a devenit cetățean de onoare al Bistriței, pentru „meritul” de a fi cel mai mare preot între istorici si cel mai mare istoric între preoti. In anul 2015 preotul Feier a dat dovadă de amatorism in domeniul istoriei susţinând că biserica de la Coroana cea mai veche din Bistriţa, cunoscută în Evul Mediu drept Mănăstirea Minorită a aparţinut dintotdeauna călugărilor ortodocşi: „A fost găsit un document care mi-a demolat toată ştiinţa despe acest subiect… Această biserică, printr-un ordin, o lege a episcopului Transilvaniei Andei Szekey abia în 1336 a fost luată de la grecii schismatici, adică, mai pe româneşte de la românii ortodocşi şi a fost dată ordinului fraţilor minoriţi ai ordinului Sfântului Francisc de Assisi… Dacă veţi să vă documentaţi asupra acestui fapt, intraţi pe Google, la Misterele Bistriţei, şi citiţi acolo că doamna Milea publică pentru prima dată documentul acesta în care se arată că biserica este luată de la românii ortodocşi şi dată fraţilor minoriţi…” (Vezi: http://arhiva.bistriteanu.ro/2018/misterele-bistritei-cea-mai-veche-biserica-din-oras-a-fost-ortodoxa-dintotdeauna-video-1433660916876.html)
    Probabil acesta a fost argumentul care a stat la baza falsificării adevărului istoric degat de locasul de cult din Piata Unirii. De exemplu, pe unul din stalpii de la intrarea in biserica din Piata Unirii, sta scris: BISERICA ORTODOXA „COROANA” sec. al XIII-lea (1270-1280) CEL MAI VECHI MONUMENT AL BISTRITEI, ca si cum de la inceput biserica respectiva ar fi fost ortodoxa. Nimic mai fals, pentru că dupăcum se stie in anul 1893, Biserica de la Coroana (fosta a minoritilor) impreuna cu ansamblul manastiresc nefolosit la vremea respectivă, fusese cumpărate de Biserica Greco-catolică, cu suma de 35.000 de florini având in vedere ca la acea vreme românii nu aveau voie sa isi construiască biserică in interiorul orasului. Biserica Greco-Catolica a avut un rol esential in emanciparea si realizarea unitatii nationale a romanilor. Insusi marele istoric Nicolae Iorga a spus că toată diplomaţia României de 100 de ani nu a făcut atâta pentru a fi europeni, cât a făcut Biserica Greco-Catolică. Asadar, Biserica de la Coroana a jucat un rol esential in devenirea romaneasca a Bistritei, fiind martora activa la evenimente importante de traire si simtire ramaneasca, culminand cu Marea Unire de la 1918. De aici a plecat spre Alba Iulia delegatia romaneasca participanta la Marea Adunare Nationala convocată de către Marele Sfat Național Român, prin Consiliul Național Român Central de la Arad, dupa ce “Credentialele” fusesera sfintite in Biserica Romana Unita din Bistrita. De altfel numele de Piata Unirii se trage de la Marea Unire din 1918 si nu are nimic in comun cu Mica Unire, asa cum probabil a crezut un primar incult care a mutat aici bustul lui Cuza de la IJP, creind o confuzie publică legată de numele pietei. Chiar dacă a trecut si centenarul Marii Uniri , bustul lui Cuza tronează si acum în Piața Unirii din Bistrita cu toate că a fost organizat un concurs de soluții pentru realizarea unui grup statuar reprezentativ pentru marele act istoric din 1 Decembrie 1918.

  • Fara a aprofunda subiectul, puteti da o privire pe contul de facebook a lul Toniuc si observati cat de frustrat, obsedat etc. este.
    Recomand un consult psihiatric fostului consilier, altceva oricum nu e capabil sa faca . A, am uitat, defapt a fost „capabil“ sa faca o petitie cu care a si rezolvat „multe“

  • E cel mai simplu să fii împotrivă, adică un „Gică Contra” la orice fără să fii documentat, doar după simțurile instinctuale. Analizați documentele care stau la baza acestor scrieri si apoi vă puteți spune o opinie pertinentă, chiar dacă punctele de vedere și interpretările sunt sunt diferite.
    De ce noi romănii, credem în general mai mult ce spun alții, de parcă noi nu am nu avem dreptul să spunem ceva despre noi.
    De ce trebuie să avem tot atitudinea de „slugă” și să ascultăm ce ne spun alții despre noi? De ce ne denigrăm mereu? Lăsați să ne conteste alții, nu noi pe noi.
    Avem și noi dreptul să spunem, să susținem și chiar să visăm frumos.

  • Lumea serioasă nu-l ia în serios pe Prefericirea Sa Părintele Feier. Nici măcar ca poet, cu ficțiunile sale. Luminăția Sa afirmă că a fost invitat la Istambul, prin Americi să conferențieze. Cine l-a invitat și pe banii cui? Ia vedeți… gașca mediocrilor care s-a înfruptat din banii bistrițenilor. Părintele mai bine și-ar vedea de menirea sa de preot și nu s-ar erija în istoric, scriitor și poet etc., etc. Ceea ce face e pur diletantism, care mai e și răsplătit cu titlul de cetățean de onoare! O fi preot cu har, dar în niciun caz istoric, scriitor, poet. Să nu mai încurajăm amatorismul!

  • Un Nesatul acest popa!
    E plin de averi…cu case si case de vacanta. Cu copii plini de averi, dar care intinde mana dupa bani cu orice ocazie…. un lacom de bani si nu doar acest popa, ci multi altii….dar asta e tratat mai ceva ca regele Mihai.
    Nu m-ar mira sa fi fost si asta turnator ca alti popi.
    Atata atentie pentru ce? Ce si facut domnu popa? Ai vindecat si te-ai rugat pentru noi?
    Asa sa primesti dupa cum faci! Dumnezeu nu doarme!

  • Ho, ba cetatene,

    Tu vrei sa ne furi noua istoria? Ardeal nu vine nici de la Mardeal, cum zici tu, nici de la Ary Delos, cum fabuleaza popa. Asta-i bullshit (cuvantu il stiu de cand am fost la specializare in Anglia), ci din limba romani, de la cuvantul Delo, cuvant pe care l-am adus cu noi din Punjab.
    Iara Bistrita nu vine de la Bessi, si aici ii aiureste popa, ci de la bisnita, adica de la conationalii mei, care muncesc din greu in sectorul bancar din parcul de langa biserica furata de comunisti si data ortodocsilor. Si de la noi o furat comunistii auru, pe care l-am avut din mosi stramosi.
    Las ca nu-i bai, merem si noi pana la Straussburg, cum o facut-o aia, de le zice uniti. Asa cum isi iau ei inapoi biserica, ne luam noi inapoi auru.
    Am citit si io vreo zece pagini din cartea popii, dupa care am avut halucinatii. M-ar interesa doar, daca o fost high (si pe asta il stiu din Anglia), cand o scris cartea?
    Nu de alta, dar as vrea sa am substanta asta in sortimentul meu de marfa. As face bani grei cu ea.
    Lu popa Feier, sa-i deie Domnu noroc, sau cum zicem noi: Delo del bahtalo!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS