Actualitate

Șeful CJ: Dacă muream, opoziția mă lăuda

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a reacționat la criticile aduse de reprezentanții PNL după prezentarea bilanțului activității la trei ani și jumătate de mandat.

”E dreptul lor să-și exprime punctul de vedere, înseamnă că suntem în viață și n-am murit, că dacă muream mă lăudau. Eu respect fiecare opinie, n-o să intru în politică cu opoziția și n-o să comentez ceea ce spun dânșii. Eu am spus ce am spus în urma unor date culese de la toți cei cu care am lucrat, sunt niște lucruri care pot fi verificate. Am văzut comentarii și critici. Nici eu nu spun că sunt perfect sau că am făcut absolut tot ce trebuia, mai sunt lucruri de făcut. Îi respect pe toți colegii mei din opoziție, îi aștept cu propuneri constructive pentru dezvoltarea județului de trei ani și jumătate, îi mai aștept încă o jumătate de an până la finalul mandatului și cu ajutorul bunului Dumnezeu și al oamenilor o să-i mai aștept încă patru ani cu propunerile lor. Iau act de toate criticile și încerc să corectez cât mai multe”, a spus Moldovan într-o conferință de presă.

CITEȘTE și Mesajul lui Radu Moldovan pentru cei care spun că, în 3,5 ani, nu s-a făcut nimic în Bistriţa-Năsăud

El a adăugat: ”Am făcut mult mai multe lucruri decât am visat că voi face în acest mandat. Am inițiat împreună cu primarii o serie de proiecte de dezvoltare care se vor derula în perioada următoare și de aceea am ales să mai candidez o dată pentru funcția de președinte al CJ, mai exact pentru cea de consilier județean și onor colegilor mei din Parlament apoi să-i conving pe colegii mei consilieri județeni să mă aleagă și președinte, voi vedea dacă voi reuși. Îmi doresc să continui proiectele la CJ”.

Etichete

17 comentarii

    • Daca, in etapele si greutatile vietii, ai lucrat onest si cinstit in mai multe locuri pentru a putea sa te intreti si sa iti termini studiile, din punctul meu este de apreciat. asa ca tinu…bravo lui ca a fost harnic, iar sa muncesti nu e o rusine, bravo si tie ca ai o mentalitate mult sub…”meseria lui de baza”…

    • Iar daca ai ars etapele si ai facut facultatea in 3 luni am putea spune ca esti un tip strasnic, nu-i asa? Mai incet cu laudele la adresa tatucului asta daca habar nu aveti ce vorbiti. Cat despre replicile lui RM nu pot decat sa constat ca sta rau cu discursul. Si mai e si funest pe deasupra ca o batrana ofilita.

  • Chelnere nu te mai agita ca oricum te agiti degeaba . Soarta ta e pecetluita deja , vei ajunge in beciul domnesc curand . Te-au dat pe goarna multi la DNA inclusiv niste fosti militieni . Pregateste-te ca intr-o dimineata vor veni mascatii la tine acasa la ora 06.05 fix . Sa ai haine de schimb , pijama , chiloti si cateva perechi de sosete . Vezi sa nu uiti pasta de dinti ( daca folosesti) , periuta si sapunul . La beci nu prea o sa primesti chestii din astea . Succes .

  • Va invit sa votati PNL(D) Ei sunt cei care v-au taiat pensile, ei au inchis spitalele, ei au taiat salarile, ei n-eau indemnat sa emigram daca nu ne place. Eu zic ca nu-i de ratat o astfel de ocazie…..mi-e dor de domnul cu palarie si cu un aer de superioaritate, flecmatic si plin de aere sa mai conduca Cj-ul . Mi-e dor de sa mai vad niste retrocedari (mi-e dor de Crinuta)….mi-e dor de absorbie de 6% fonduri europene si mor de dorul doameni Udrea (ca de cand nu mai e Ministru, nu mai apare la TV)….In concluzie Prosperitatea lor e in mainile voastre, hai la vot!!!!

    • Ai dreptate…si mie mi-e dor de ei, sa creasca TVA-ul din nou si sa scumpeasca combustibilul zilnic si pe Olteanu sa-l vedem mai des ca tatucul lor Base apare din nou in scena , poate atunci o sa.i vada si pe ei DNA-ul .

    • Dar nici după Radu Moldovan, Ovidiu Crețu nu pot să spun că mă sfârșește dragul și îmi va fi dor vreodată.

  • Mai CR 7 tu esti un analfabet , exponentul ciumei rosii , cu doua clase ca trenul . Tu in ce limba vorbesti ? Ce inseamna : absorBie , fleCmatic , pensile ( cu un singur i ) , salarile (tot cu un singur i ) , superioAritate , cum dracu desparti tu pe n-eau ? Ai de puii mei mai CR7 mare oligofren esti tu .

    • Dar de esenta comentariului ce zici? Ca e cam adevarat ce scrie pe acolo…sau tu faci parte de segmentul care a trait mai bine, din ceea ce a fost taiat?

  • Emile nu ai inteles nimic . Sub pseudonimul CR7 posteaza chiar chelnerul Emil Radu Moldovan . A invatat sa scrie la restaurantele Parc si Flora .

  • Dar ce spune Radu Moldovan despre creșterea tarifului la salubrizare. Această persoană se aflată în același timp într-o funcție de conducere la VITALIA și într-o funcție de conducere (președinte) la C.J.B-N. Nu este un conflict de interese ? Ale cui interese la apărați ? Ale noastre, locuitorii orașului sau ale dv., de buzunar.
    Și mai speri cu nerușinare să mai fi ales. Să-ți fie rușine!

    • La votul pentru creşterea tarifelor pentru salubrizare, din cate îmi aduc aminte, Radu Moldovan nu a votat…iar modificarea nu a ținut de el…în consecință, alex, ar fi mai bine să te informezi înainte de a împroşca cu noroi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.