”Am vizitat şantierul drumului judeţean 172, în localitatea Figa. Sunt mulţumit de modul în care este demarat şantierul acestei lucrări şi sper că până la finalul acestei toamne Figa va avea asfalt pe o distanţă de circa 3 km. Acest drum este o investiţie prioritară, drept dovadă şi alocarea de circa 3.000.000 lei din bugetul Consiliului Judeţean pentru finanţarea ei”, a scris Radu Moldovan pe Facebook.
Conform proiectului, pe cei aproape 3 km de pe DJ 172 Beclean-Figa, vor fi realizate şi şanţuri şi podeţe. Sectorul de drum asigură legătură dintre Beclean şi zona turistică Figa.
”Am fost pe drumul judeţean 173 K, în localitatea Braniştea, unde este nevoie imediată de asfaltarea unei porţiuni de circa 1,1 km de drum. În urma vizitei am luat decizia de asfaltare a acestui drum şi de săptămâna viitoare vor începe lucrările de modernizare”, a adăugat preşedintele CJ.
Cu o zi înainte, Radu Moldovan a fost pe DJ 173 A, în Miţa: ”Pe această porţiune drumul nu se prezintă în cele mai bune condiţii, motiv pentru care vom identifica soluţii pentru pietruirea acestui drum”.
Foto: Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud
Un om pentru oameni. In sfarsit un presedinte care isi face treaba. Bine ca am scapat de PDL.
De mult nu am vazut pe cineva care sa se dedice ca domnul Radu Moldovan! In capul lui au cazut toate lucrurile nerezolvate de catre cei din PDL!
Incet incet lucrurile iau forma buna in judetul Bistrita Nasaud, un exemplu de urmat pentru alte persoane ! Ce sa zic, o sa fie mult mai bine dupa ce PSD va castiga prezidentialele.
postac esti tu fraiere portocaliu! Esti atat de plin de tine ca nu mai vezi nimic altceva! si afla de aici ca nu va ia nimeni exemplul cu postari platite cum faci tu care presupun ca stai undeva intr-un birou si tai frunze la caini pe bani publici, postezi comentarii de rahat si ocazional mai lipesti 2-3 afise portocalii. POSTAC PROSTANAC!
In sfarşit trăiesc şi eu cu drag in județul ăsta, de cand văd că se mişcă ceva. Un om care intr-adevăr işi doreşte ca locuitorii județului pe care il conduce, să trăiască in condiții bune. Vă mulțumesc,domnule Moldovan!!!
Un om care face ceva! De cand a venit la conducerea CJului multe s-au schimbat in bine. Succes in continuare
Tot timpul o să existe nemulțumiți,dar in mare parte …oamenii sunt încântați si sustin PSD-ul!!! Ideea e că orice incercare de a denigra PSD-ul si de a iesi in față …voi PNL, e tot degeaba:)))))
Ospatare, chestia aia cu”canta la alta masa!” sunt convins ca ti-ai insusit-o demult! Insa, ma intreb retoric, nu te doare sa fi postacu de pe Liviu Rebreanu, de langa Vodafone? Barem…capeti o pita si un salam pe care sa il imparti cu prietenul tau cu basca portocalie Costan?