Sănătate

Președintele Nicușor Dan: ”Pare că suntem în preajma Apocalipsei. Nu suntem deloc așa”

Președintele României, Nicușor Dan, a participat la evenimentul de recepție și inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița printr-un proiect finanțat din PNRR, reabilitarea vechii clădiri fiind și ea finalizată.

Nicușor Dan a stat la ceremonia de sâmbătă 19 septembrie între președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, și primarul Bistriței, Gabriel Lazany. La eveniment au mai fost prezenți ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, foștii miniștri ai Sănătății, Alexandru Rafila și Alexandru Rogobete, deputații Bogdan Ivan și Daniel Suciu, senatorul Cristian Nicula, fostul deputat Diana Morar – propusă ministru al Muncii și apoi vicepremier în Guvernele Tomac respectiv Veștea, conducerea spitalului, personal medical, primari, șefi de instituții, consilieri locali și județeni, dar și IPS Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat o slujbă de binecuvântare alături de un sobor de preoți și care i-a oferit o icoană managerului spitalului.

Președintele Nicușor Dan a spus în discursul său:

”De fiecare dată o mare bucurie să vin la Bistrița, de care mă leagă amintiri și persoane deosebite, cu atât mai mult la o sărbătoare a comunității, când comunitatea marchează o realizare pe care o așteaptă de multe vreme. Și e important să ai un spital modern lângă comunitate, pentru că un spital modern atrage medici buni și scurtează timpul oamenilor care au nevoie.

Nu vreau să vorbesc despre sistemul medical. Vreau să spun un lucru care cred că e important în zilele astea: să ne bucurăm când avem succese și să ne uităm la noi cu echilibru. Pentru că, dacă citim presa, dacă ne uităm la televizor, pare că suntem în preajma Apocalipsei. Nu suntem deloc așa. Bineînțeles că România are corupție, bineînțeles că România are grupuri de interese care acționează în interes propriu și nu în interesul public. Bineînțeles că am fi putut să fim mai digitalizați, mult mai digitalizați decât suntem, bineînțeles că am fi putut să fim mult mai departe decât suntem. Dar când avem niște succese, să ne uităm la ele ca niște succese. Am avut niște oameni care au avut un termen limită, au avut niște bani europeni și s-au încadrat în termenul limită. Ăsta e un succes. Și sunt multe altele.

Ieri am participat la o conferință, la un summit în Ucraina, și acolo a participat președintele Serbiei care a călătorit cu avionul până în Suceava și de acolo cu mașina până în Ucraina și a spus public în conferință de presă: ”Sunt impresionat de realizările României în 20 de ani de când am venit eu ultima oară aici”. Și toate realizările astea, noi ca societate le-am făcut împreună.

Oamenii de aici au muncit, au făcut, cum s-a întâmplat acum, studiu de fezabilitate, proceduri de achiziții. Și de aici speranța. Dacă noi am făcut drumul ăsta, am fi putut să-l facem mai repede, bineînțeles. Nu spun că totul este perfect. Dar să ne uităm cu echilibru la unde suntem și în felul ăsta o să reușim să facem mai bine societatea noastră pentru noi și pentru copiii noștri. Felicitări încă o dată!”.

Un grup de protestatari aflați în zona spitalului l-au huiduit și fluierat pe președintele României, Nicușor Dan, căruia i-au cerut demisia și au scandat ”Turul 2 înapoi”. Unul dintre contestatarii președintelui avea o pancartă cu mesajul ”Marș la Kiev”. În zonă au fost dispuse numeroase dispozitive de securitate formate din echipaje de Poliție și Jandarmerie.

Proiectul general derulat la SCJU Bistrița, realizat în trei ani și nouă luni, a vizat construirea unui nou corp de clădire cu patru etaje, reabilitarea clădirii existente, modernizarea pavilioanelor actuale, digitalizarea spitalului și dotarea cu aparatură medicală. Valoarea totală a proiectului integrat este de 669,2 milioane lei (fonduri din PNRR, finanțare națională prin Ministerul Sănătății și contribuția proprie a Consiliului Județean și Primăriei Bistrița). Pavilionul nou, dedicat funcționării a peste 20 de specialități medicale, are șapte niveluri (două în subteran, parter, patru etaje) și pasarelă de trecere spre clădirea veche, și ea reabilitată prin același proiect, alături de digitalizarea spitalului și dotarea cu echipamente. În 19 decembrie 2025 a fost inaugurat oficial noul corp al spitalului, primul obiectiv spitalicesc construit în România din fonduri europene prin PNRR.

Aici mai multe fotografii.

16 comentarii

  • Aratati-mi un calinopitec, macar unul are a realizat ceva pentru tara asta…marele voievod daco-roman a frecat-o cu prin austria vre-o 10 ani prin tot felul de organizatii globaliste si in tara e pazit de mercenari care au fost Legiunea Strain Franceza, da el e mare patriot,,,

    57
    47
    • Nu te ambala prea tare, nu useriștii tăi și nici urmașii brătienilor au făcut realizarea asta! Ăsta e un proiect PSD 100%.
      Extremiștii de la USR cu toată ura lor trebuie să recunoască, că unde pune mâna Radu Moldovan, iese treabă bună!
      Spune-mi tu o realizare notabilă a USR-ului!

      55
      57
  • Stau și mă minunez ! Persoane din primul rind aveau DNA in casa la percheziții în primăvară pentru drumul Beclean -Chiochis și acum stau de braț cu președintele Romaniei ! Nicușor dragă regret că te-am votat!

    62
    26
  • Pentru individul carte purta pancarta aceea cu ” Marș…….! Lipsă de respect și ignoranță totală! Ce ar fi să trăiești puțin la Moskova, să vezi cum e!

    40
    52
  • Stimate Bistrițean, să nu regreți çă ai votat astfel! Ți-ai exercitat un drept cetățenesc! A trecut doar un an! Se păstrează calea euro atlantică! Asta e important! Orice ajutor primit , ca țară, trebuie cumva, întors! Nu primești nimic în viață fără să dai și tu inapoi ceva! Nu putem trăi izolați! Sunt acorduri , parteneriate, înțelegeri care trebuie respectate , altfel se pierde increderea! La noi , din păcate, lipseste comunicarea transparentă și uneori seriozitatea! O zi bună îți doresc!

    48
    22
  • Este o realizare pentru comunitate. Proiect 100% PSD, zice cineva, pe baza PNRR. De acolo zic eu au venit Banii!
    Prin 2023 marele Ciolacu a declarat că a cerut să-i fie adus la guvern PNRR, dar nu exista așa ceva!
    Revedeti-vă declarațiile din 2021, pesediștilor.
    De ce Oltenia nu a avut nici un spital reabilitat sau nou construit? Pentru că și-au crezut propriile minciuni.
    Rafila ministrul Sănătății trebuiea întrebat de ce nu a dat liber la construcții până în martie 2023? Tot renegocia el PNRR!
    În rest, este o realizare care va rămâne.

    23
    5
  • Cineva a insistat pt. acest proiect. Nu vreau sa dau nume. Macar apreciati acest efort. Si fiti mandri ca bistriteni.

    8
    12
  • Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița realizate cu fonduri europene prin PNRR, după ce noul corp al spitalului mai fusese inaugurat odata pe 19 decembrie 2025, acesta venea după ce cu o zi înainte, participase la Summitul cu liderii țărilor din Carpați, găzduit de Ucraina. In timpul Summitului din Ucraina, Nicușor Dan a fost surprins în timp ce își aranja șosetele chiar în primul rând, lângă Volodimir Zelenski.
    (
    De altfel, Președintele României nu este la prima stângăcie de acest fel. Cu ceva timp în urmă Petrișor Peiu , liderul senatorilor AUR atrăgea atenția asupra altor gesturi ale lui Nicușor Dan: „Are un comportament bizar, ca să nu zic alceva. La vârsta de 50 de ani cam înveți să te stăpânești să nu mai faci gesturi precum scobitul în nas sau întorsul aiurea pe covoare oficiale, ba dai mâna cu lideri străini, ba nu dai mâna. Sunt totuși stângăcii sau bizarerii, comportament excentric care nu este justificat la vârsta, cred că are 50 de ani domnia-sa, și mai ales în poziția asta”

    19
    7
  • Astăzi mi-a fost rușine că sunt bistrițean…Ghiolbanii conduși de un (fost) interlop fără job și venituri (mama sa – o personalitate remarcantă a județului) se învârtește în mormânt când vede ce face odreasla – au mocirlit un moment important al comunității noastre.
    Privetstvuyu, tovarishchi!!!

    21
    7
  • Nu sunt un fan PSD.
    Sunt născut si crescut in Bistrița. Nu îmi place clasa politică din acest moment dar mi-a fost pur si simplu rușine de momentul de AUR care s-a petrecut astăzi in orașul meu.
    Ar fi trebuit să fie unul din acele momente cu care să ne mândrim, un moment care să facă cinste orașului nostru dar noi ne-am dovedit încă o dată că nu suntem capabili să recunoaștem meritele nimănui atât timp cât nu sunt ale noastre.
    PĂCAT

    14
    5
    • Eu cred ca astia care l-au huiduit si i-au strigat “Turul 2 anapoi” erau fani Lasconi. Prostalii inca n-au inteles ca turul 2 s-a anulat pentru ca Lasconi l-a batut pe Ciolacu. Oricine ar fi candidat contra lui Georgescu in turul 2 l-ar fi batut la o diferenta de minim 15%.

      5
      4
  • Eu doar am observat un Președinte afișându-se lângă o persoană căruia Procurorii DNA , i-au călcat pragul pe data de 22 aprilie 2026.
    Imposibil ca domnul Nicușor Dan să nu fie la curent.
    Prin gestul său, care e consecvent atitudinii personale din ultimele luni, doar a lărgit prăpastia între vocabularul discursului său inițial și acțiunile întreprinse, nu corespund deloc promisiunile cu faptele.
    Și-a alienat propriul electorat fidel și crezător în valori absolut normale, recunoașterea valorilor, onestitate, merit, justiție socială.
    În schimb asistăm la jocuri politice cu mentalitate de teorie a jocurilor în care matematica electorală primează, iar machiavelismul are un loc de cinste.
    Orice e bun, cât se ating anumite scopuri politice.
    Bun, pentru asigurarea unei majorități parlamentare noului guvern propus este necesară seducerea unei părți a PSD-ului.
    Dar semnalul dat, e doar că suspecții de corupție sunt bineveniți , ba binecuvîntarea măgăriilor din regional de la nivelul Capitalei.
    Nu l-am văzut pe Nicușor Dan intervenind în privința Justiției locale cu nici o aluzie, privind renumirea Primarului Comunei Livezilor pe post, în urma unei agresiuni sexuale.
    Îi lipsesc reperele morale , o scară a valorilor etice.
    Fără etică, nimic nu se construiește pe termen lung.
    Bătăliile pe termen scurt se câștigă, dar orice demers capătă sensul baladei meșterului Manole.
    Deci, prognoza e destul de sumbră,
    E riscul ca și Prim Ministrul propus să nu fie validat. Consecințele vor fi presiuni enorme din partea U.E, a agențiilor de rating.
    AUR a crescut în preferințele românilor tocmai pe baza acestei discrepanțe între vorbă și acțiune.Cu vorba spre Vest, cu gesturile spre Est.
    Oare acest stilul de leadership,prea colaborativ până la albirea negrului, confuzional și eratic e cel mai indicat pentru a promova schimbările pe care societatea le are nevoie?
    Eu nu cred, cred că azi cel mai necesar lucru, ar fi claritatea dacă se vrea un proiect pe termen lung.
    Altfel , va fi ca și până acum, se vor mai împrumuta pe piață, pentru a menține o anumită percepție de normalitate, iar investițiile deja derulate vor fi neîntreținute, nefinanțate cu timpul, reducând durata lor de viață posibilă..
    Ca să nu mai spunem, întrebarea și perspectiva în acest caz, da s-a făcut, dar cu sumele investite se putea face mai mult..poate că răspunsul ar fi da, într-un mediu curat pentru investitori probabil două obiective de anvergura respectivă ar fi fost finalizate..Acum și aici se poate relativiza, poate că oamenii care au avut proiectele respective chiar s-au autodepășit la nivelul lor personal și organizațional , poate au acumulat experiența derulării unor proiecte de amploare care v-a fi refolosită în unele viitoare.
    E relativ.
    Ce e sigur, Președintele Nicușor Dan e din ce în ce mai decorativ la nivel de decizie politică, dezamăgește, e izolat chiar în propria lui tabără care la propus și e departe de experiența și decisivitatea în acțiune a fostului lider Traian Băsescu.
    Urât, bădăran , mârlan, Traian Băsescu avea însă o calitate unică, a clarității morale până la un moment plus experiența unui căpitan de vapor.
    Plus că era Autoritatea, cel care lua deciziile, populare sau impopulare, știa exercita Puterea nu într-un sens autocratic neapărat, dar știa tranșa în momente cheie. Cu Nicușor Dan, lucrurile sunt în suspans, statistic orice scenariu e 50% 50% nu mai mult decât o aruncătură de zaruri.

    7
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.