Economie

Președintele Nicușor Dan, la evenimentul ”Via Transilvanica Business Fest”

Prima ediție a ”Via Transilvanica Business Fest”, realizat de Asociația Tășuleasa Social, un eveniment despre punțile care se pot construi între oameni, idei și lumi care nu se întâlnesc suficient de des, a adus în același loc lideri de business, antreprenori, reprezentanți ai autorităților publice și ai societății civile, uniți de valori și aspirații comune.

Prezent la eveniment, președintele României Nicușor Dan a venit să susțină Via Transilvanica, Drumul care unește, chiar în locul în care proiectul a prins viață, în campusul Asociației Tășuleasa Social din Piatra Fântânele.

Nicușor Dan: ”Via Transilvanica este mai mult decât un traseu. Este un proiect care unește oameni, comunități și regiuni și care ne arată cât de multe putem face atunci când alegem să lucrăm împreună. Avem nevoie să ne cunoaștem mai bine. Prea des privim societatea prin clișee și prea puțin prin experiența directă a dialogului și a colaborării. Proiecte precum Via Transilvanica ne arată că putem construi împreună și că există în România oameni care aleg să facă, nu doar să vorbească despre schimbare. La Via Transilvanica Business Fest, am avut ocazia să transmit aprecierea mea echipei Tășuleasa Social și comunității de voluntari care, prin implicare și perseverență, transformă responsabilitatea și solidaritatea în fapte. Această capacitate de a construi împreună trebuie să se regăsească și în economie. Sunt optimist în ceea ce privește viitorul economic al României. Iar pentru a transforma acest optimism în rezultate, avem nevoie de dialog și de încredere”.

Alin Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social, a deschis ziua vorbind despre cei 26 de ani ai organizației și despre un parcurs în care educația, grija pentru mediu, dezvoltarea comunităților și voluntariatul s-au întâlnit și au prins formă în Via Transilvanica: un proiect care arată ce putem construi atunci când oamenii aleg să poarte un dialog și să lucreze împreună, informează asociația.

Dialogurile au continuat în paneluri dedicate punților dintre marii investitori și economia locală, respectiv dintre autorități și sectorul privat. Alex Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova, a deschis evenimentul, împreună cu Alin Ușeriu, și a moderat primul panel. Andi Moisescu a ghidat desfășurarea evenimentului și a moderat conversațiile reprezentanților autorităților și ai mediului privat.

Printre speakerii care s-au alăturat discuțiilor se numără Ömer Tetik, CEO, Banca Transilvania; Iulian Stanciu, investitor; Dan Ștefan, fondator, Autonom; Mihai Jurca, Șeful Cancelariei Prim-ministrului; Corneliu Bodea, CEO, Adrem; Cerasela Baiculescu, CEO, IBM România și Moldova; Daniel Gross, CEO, PENNY Romania | REWE România; și Cristian Erbașu, Director General, Construcții Erbașu.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.