ANRE a decis o creştere cu circa 11% a preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale către clienţii casnici, categorie în care este inclusă şi populaţia, şi a anunţat că până la finalul anului nu va fi operată o nouă majorare de preţuri.
”Creşterea aprobată a avut în vedere următoarele elemente: creşterea preţului producţiei interne curente de la 53,30 lei/MWh, la 60,00 lei/MWh, cu un impact de circa 6,5%; includerea procentului de gaze din import în perioada de iarnă, cu un impact de circa 1,5%; includerea cantităţilor de gaze ce urmează a fi extrase din depozitele de înmagazinare în perioada de iarnă, cu un impact de circa 4,5%; scăderea costului unitar de transport, cu un impact de circa -1,5%”, arată ANRE, într-un comunicat.
Autoritatea a precizat că în acest an nu se va mai înregistra o altă creştere a preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la clienţii casnici, având în vedere că nu vor fi costuri suplimentare pentru asigurarea consumului în sezonul rece, comparativ cu anii anteriori.
Guvernul a aprobat miercuri noul calendar de liberalizare a preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, potrivit căruia preţul creşte, de la 1 iulie, de la 53,3 lei/MWh la 60 lei/MWh, şi va continua să urce anual cu câte 6 lei în 2016 şi 2017, urmând să fie rediscutat în aprilie 2018, în calendar fiind estimată totuşi la acest moment o creştere similară până în 2021.
”Calendarul de liberalizare este rezultatul negocierii cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Uniunii Europene şi Băncii Mondiale, în sensul că termenul dorit de partenerii externi a fost extins de la trei ani (2015-2018) la şase ani (2015-2021), iar ritmul de creştere a preţului a fost repartizat uniform pe toată perioada de referinţă, neacceptându-se creşterea mai accentuată în prima parte a perioadei. Totodată, partea română a insistat, în cadrul negocierilor, ca alinierea preţului gazelor din producţia internă să se facă anual, şi nu trimestrial sau semestrial”, arată Guvernul.
Din pacate UE ne obliga sa face asa-zisa liberalizare a pretului la gaze naturale si energie electrica. Cresterile vor continua pana in 2030.
liberalizare inseamna ….MARIRE!…
O GREVA NU STRICA…
Dar cine sa o faca?
tara e impartita in opozitie si putere care alterneaza la ciolan odata la patru ani sau cand vrea „meniscul” lor….. noi astia ce va platim impozite de salarii nu putem face greve ca trebuie sa muncim….
asa ca…. hai sictir cu „CONSTATAREA TA”